Ascultă Radio România Cluj Live

Despre șoferi, service-uri și asigurări

Informaţii foarte utile pentru proprietarii de autovehicule din partea preşedintelui Asociaţiei Specialiştilor Auto din România, ing. Victor Balaş.

Despre șoferi, service-uri și asigurări

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 21 februarie 2016, 06:00

– există service-uri autorizate de RAR şi service-uri care lucrează la negru

– autorizate şi active sunt cca 7500

– lista lor se găseşte pe site-ul RAR, iar şoferii pot afla dinainte dacă firma la care apelează este autorizată şi, de asemenea, pentru ce tip de reparaţii are autorizaţie

– în prezent, 4700 de ateliere sunt autorizate pentru lucrări de mecanică, 3100 pt. electrice şi diagnoză, 2250 pt. tinichigerie-vopsitorie iar 1045 au dreptul să efectueze ITP

– service-urile care pretind că pot face orice fel de lucrări la un nivel calitativ corespunzător nu sunt credibile

– RAR nu poate stopa, legal, activitatea service-urilor neautorizate

– unele dintre acestea emit facturi pentru piese şi manoperă, care, în caz de litigiu, nu au valoare probatorie; în plus, firmele care vând piese auto nu onorează garanţia dacă ele sunt montate în ateliere neautorizate

– în ultimii ani au apărut multe service-uri care lucrează 100% ilegal; ele folosesc piese de provenienţă îndoielnică, nu respectă specificaţiile tehnice de manoperă – fiindcă un software necesar reparaţiilor omologate costă minimum 500 de Euro pe an; mai grav, nu oferă garanţii, dar scăderea puterii de cumpărare a cetăţenilor le asigură clienţi

– tarifele practicate de service-urile neautorizate sunt mai mici decât la cele care funcţionează legal, fiindcă acestea din urmă au de plătit taxele şi impozitele comune oricărei societăţi comerciale, plus licenţe software, taxe la RAR, taxe de mediu şi taxe de metrologie

– adesea, service-urile umflă facturile de reparaţii pentru că firmele de asigurări refuză să plătească lucrarea făcută ca la carte; de pildă, dacă maşina are un amortizor defect, asiguratorul va plăti doar schimbarea acelei piese, deşi asta pune în pericol siguranţa în trafic a autovehiculului, fiindcă amortizoarele trebuie schimbate împreună

– firmele de asigurări au prostul obicei de a aduce ele însele piesele care vor fi montate, neţinând seama de specificul fiecărei maşini; evident, vor alege întotdeauna marfa cea mai ieftină; pe de altă parte, service-ul pierde banii pe care i-ar câştiga prin adaos comercial la vânzarea piesei

– firmele de asigurări plătesc foarte târziu lucrările efectuate, uneori şi după 2 ani, iar când o fac obligă service-ul să semneze acte adiţionale prin care renunţă la o treime din valoarea facturii

– dacă plata s-ar face în cel mult 30 de zile, costurile reparaţiilor ar scădea cu siguranţă

– piesele din categoria after-market nu sunt contrafăcute, ci sunt produse de aceeaşi firmă care produce şi piesele considerate originale; deosebirea este de preţ, cele originale fiind mult mai scumpe

– trebuie avut grijă atât la costul orei de manoperă, cât şi la numărul de ore din deviz; de pildă, un atelier schimbă un far într-o oră cu 75 lei/oră, altul în două ore cu 50 lei/oră; acest lucru se poate constata numai dacă clientul cere şi primeşte, înaintea lucrării, un deviz estimativ

– cele mai scumpe lucrări se fac la reprezentanţele auto, care au regii mari, dar oferă garanţii solide

– aproape de credibilitatea reprezentanţelor sunt service-urile de franciză

– clientul riscă să fie înşelat (piese şi consumabile de slabă calitate, manoperă slab calificată sau neglijentă etc) doar în atelierele neautorizate, unde avantajele costurilor mai mici sunt anulate de calitatea slabă a lucrărilor

– legea obligă service-ul auto să-i asigure clientului vizibilitate asupra manoperei, însă nu din atelierul propriu-zis ci într-o cameră specială sau prin intermediul camerelor de supraveghere.

 

Dan Horea

Radio Cluj se poate asculta şi online AICI:

 

party
Special RCJ joi, 12 octombrie 2017, 15:53

A face de petrecanie

Expresia „a face de petrecanie” înseamnă a omorî pe cineva, cu varianta „a-şi face de petrecanie”, a-şi stopa singur...

A face de petrecanie
om bogat om sarac
Special RCJ luni, 28 august 2017, 15:41

Omul simplu, dar cinstit și cu bun simț

Da, omul acela cântat, lăudat şi compătimit, dat mereu exemplu de păstrător al tradiţiilor şi al sevei neamului. Omul nostru simplu nu are...

Omul simplu, dar cinstit și cu bun simț
limba_romana_apsa
Special RCJ miercuri, 16 august 2017, 19:12

Limba noastră-i o comoară?

„Limba noastră-i o comoară În adâncuri înfundată Un șirag de piatră rară Pe moșie revărsată.” Sunt primele versuri dintr-o...

Limba noastră-i o comoară?
gladiator roman
Special RCJ vineri, 28 iulie 2017, 15:15

Circul, mai presus de pâine

În Roma antică, un gladiator a murit la 22 de ani, celebru si adulat. Când i s-a facut inventarul, stupoare: în 3 ani, junele adunase, ca...

Circul, mai presus de pâine
Special RCJ vineri, 14 iulie 2017, 08:33

„Dacă ai fi în locul lor, şi tu ai face la fel”!

Este fraza care conţine esenţa răului ce ne macină societatea şi economia. Parveniţii nu pot concepe că succesul nemeritat poate provoca şi...

„Dacă ai fi în locul lor, şi tu ai face la fel”!
Special RCJ duminică, 2 iulie 2017, 10:24

Fiecare pasăre pre limba ei piere

Scandalul de sâmbătă de la Cluj, cu juna actriţă luată pe sus de jandarmi (pe motiv că a refuzat să plece de la un miting pe care-l sabota)...

Fiecare pasăre pre limba ei piere
Special RCJ marți, 20 iunie 2017, 14:39

Dor de Domnul Trandafir

1. Într-o şcoală clujeană cu pretenţii (deşi posesoare a unui număr remarcabil de derbedei), o dirigintă îşi “sacrifică” unul dintre...

Dor de Domnul Trandafir
Special RCJ vineri, 16 iunie 2017, 11:32

Fost-ai lele cât ai fost

Fost-ai lele cât ai fost, expresie care se pliază minunat pe realităţile noastre. O teorie des vehiculată afirmă că vremea politicii a trecut,...

Fost-ai lele cât ai fost