Alacul, grăuntele vieții
Alacul este unul dintre super alimentele care ne pot îmbunătăţi semnificativ viaţa.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 22 februarie 2016, 06:00
Această specie de grâu, o cereală păioasă din familia gramineelor, este numită şi grăuntele vieţii datorită calităţilor sale valoroase, care protejează de multe boli. Alacul conţine vitamine, minerale, antioxidanți, enzime care întăresc organismul şi în acelaşi timp îl detoxifiază, ajută la tonifierea muşchilor, curăță sângele şi conferă o stare de bine.
Mulți medici susțin că prin calitățile sale excelente, alacul este superior grâului. Acesta conține mai multe proteine, minerale şi vitamine din grupul B şi este mult mai ușor de digerat. Fibrele conţinute de această cereală au o tolerabilitate excelentă. În plus, conținutul de gluten este de câteva ori mai scăzut decât în cazul soiurilor moderne de grâu.
Produsele alimentare care conțin alac stimulează sistemul imunitar. Utilizarea de produse pe bază de alac ajută şi la combaterea anumitor tipuri de alergii. În compoziția sa chimică intră: proteine, fosfor, potasiu, calciu, magneziu, zinc, mangan, celuloză, zaharuri, vitamina B. Alacul ajută la menţinerea siluetei şi este bogat în multe substanțe nutritive pentru organism.
RADOR
Radio Cluj se poate asculta şi online AICI: