O zi din viața unui clujean în America

Horaţiu Moldovan trăieşte de 17 ani la New York. Este inginer mecanic, a absolvit Politehnica clujeană, dar în America lucrează în domeniul construcţiilor, având împreună cu câţiva prieteni o firmă care nu duce lipsă de comenzi. De câte ori poate, se întoarce acasă, în Cluj. Cum i-a venit pofta de ducă?

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 28 februarie 2016, 12:53 / actualizat: 29 februarie 2016, 9:52

Am plecat mai mult din curiozitate, să văd cum este peste Ocean. La început a fost foarte greu, pentru că eşti într-o ţară străină, dar au un sistem la care toată lumea este adaptată, un sistem cu care este compatibilă toată lumea, un sistem în care poţi să faci absolut ceea ce îţi propui. Încet-încet trăieşti o viaţă decentă, poţi să-ţi permiţi aproape orice, poţi să munceşti ce doreşti, orice muncă, dacă eşti capabil s-o faci, uşa este deschisă. Au creat sistemul în care omul care doreşte să facă ceva şi are şi potenţial, capacitate, poate să realizeze. Într-adevăr, cu foarte-foarte multă muncă, dar se realizează. Nu primeşti nimic gratis, dar munca este plătită şi apreciată, dacă o faci aşa cum trebuie.

Când abat discuţia înspre realităţile româneşti, Horaţiu Moldovan devine de-a dreptul pătimaş. Îl deranjează că se trăieşte încă prost în România, consecinţă a felului defectuos în care a fost condusă ţara. Şi-l întristează feţele mohorâte ale oamenilor de rând.

Pensii mici, salarii mici! Am intrat în Europa doar cu numele, infrastructură – zero, la capitolul civilizaţie ne întoarcem parcă în Evul Mediu. Ţara asta a fost condusă prost. Până nu se trece la muncă, la muncă şi iar la muncă, nu se va face nimic. Noi, de fapt, nu suntem sustenabili, atâta timp cât împrumutăm bani. Noi trebuie să producem! Am avut industrie, am avut agricultură, economie… Am distrus tot. E foarte greu acum să începi de la minus. Noi am distrus când eram pe plus. Pădurile se taie, aurul este dat, de fapt nici în ziua de astăzi nu se ştie ce va fi cu el. Lumea este dezamăgită. Sunt locuri în România izolate. Nu au curent electric, nu au mijloace de transport cu care să ajungă în cea mai apropiată comună, la 50-60 de kilometri, sau într-un orăşel, la spital, la o farmacie, la un magazin. Deci, infrastructură, nu. Învăţământ, nu. Spitale, nu.

Avem, în schimb, Parlament!

O, da, Parlament avem! Parlamentari şi guvernanţi sunt mai mulţi ca oriunde.

În toţi aceşti 17 ani, venind destul de des în ţară, n-a observat, totuşi, nici un progres?

Bine, progres există, s-a văzut o schimbare. Se încearcă să se facă ceva, dar se face prea încet. Şi e foarte multă corupţie, banii dispar… Numai din ce văd la televizor: se fură la autostrăzi, se fură acolo, se fură dincolo. Şpăgi, numai şpăgi peste tot. Domnule, când ai început un proiect, păi începi de astăzi, îl termini în data X. Ai terminat, ai plecat, dar faci treabă şi îl termini. Uite, şi în agricultură… Greşeala s-a făcut cu subvenţiile ăstea europene. Nici un busines nu trebuie subvenţionat. Degeaba îi dai subvenţie că omul are pământ şi el nu-l lucrează. Sau îi dai subvenţie că are animale. Nu, domnule, nu-i da subvenţie. Creează-i piaţă de desfacere, să nu mai vândă laptele cu 50 de bani, să-l vândă cu 3 lei, şi atunci nu mai are omul nevoie de subvenţie, e interesat să crească mai multe animale, să cultive mai mult pământ. Dar acum practic el primeşte bani ca să nu producă. Iar în supermarketurile de la noi se vinde mâncare din Olanda, Germania, din mai ştiu eu de unde.

Sunt curios să aflu ce l-a deranjat cel mai mult în cele 7 săptămâni cât a stat de data aceasta în ţară!

Ce m-a deranjat cel mai mult? Vezi lumea nefericită. Noi eram un popor vesel, ştiam să ne bucurăm de viaţă. Acum toată lumea este pleoştită, dezamăgită, nu mai are poftă de viaţă. Nu e normal, nu e ceva firesc.

Bun. Să vedem cum arată o zi din viaţa unui român care trăieşte în New York. La ce oră se trezeşte, bunăoară?

Depinde de distanţele la care pleci la muncă. Eu pe la 6 mă trezesc, de obicei. Fără ceas, n-am nevoie de ceas. Urmează micul dejun, o piscină…

Îmi şi închipui o vilă cochetă, tipic americană, cu piscină în curte. S-a aranjat clujeanul nostru!

Nu, stau în chirie, sunt încă rezident în State, dar n-am nici o problemă cu chiria, mi-o pot permite liniştit.

Dar chiar mai are timp de o piscină dimineaţa?

Trebuie să-ţi faci timp! Sportul face bine la organism.

După care pleacă la muncă. Ce program are?

La muncă, programul mi-l fac eu. Adică, dacă trebuie să stai să munceşti 16 ore, stai şi munceşti 16 ore. Dacă ai de muncă numai 4 ore, stai numai 4 ore. Acolo dacă spui că termini lucrarea într-o săptămână, atunci o termini într-o săptămână. Ai făcut contract, ai semnat actele, totul e pus pe hârtie. Dacă n-ai terminat-o la timp, plăteşti penalizări. Practic îl plăteşti tu pe client. Acolo nu te joci cu chestii din ăstea.

Să zicem că ajunge acasă pe la 6-7 seara. Ce urmează?

Masa, apoi mai ieşi la o alergare, te mai vezi cu prietenii la un pahar de vin…Pentru că sunt mulţi români acolo, îi auzi vorbind pe stradă. Dar avem grupul nostru de prieteni cu care ne mai vedem din când în când.

Mai are puterea să alerge după o zi grea de muncă?

Trebuie să te menţii, mai ales în munca noastră.

Şi totuşi, şi totuşi… Există momente în care i se face teribil de dor de ţară, de acasă?

Da, sunt destule. Şi atunci pui mâna pe telefon: ce mai e nou? ce se mai întâmplă prin ţară? ce fac cei dragi? cum sunteţi, ce faceţi? Vorbim 10 minute, ne mai potolim dorul şi mergem mai departe.

Dan Moşoiu