Ascultă Radio România Cluj Live

Este pensionar şi are numai 13 ani

Din patru în patru ani, în anul bisect, luna februarie are 29 de zile şi se presupune că cei născuţi în ultima zi a lunii își serbează ziua de naştere tot la patru ani. Clujeanul Adi Petrule, în vârstă de 52 de ani, este unul din românii care au avut privilegiul sau ghinionul, dacă se poate spune aşa, să se nască într-un an bisect, adică pe 29 Februarie 1964. Dacă îşi serbează ziua de naştere tot la 4 ani sau o face an de an, alegând o altă zi din calendar, aflăm chiar de la el.

adi petrule

Este pensionar şi are numai 13 ani

Articol editat de , 29 februarie 2016, 10:44

adi petrule

Adi Petrule: Îmi săbătoresc ziua anual, chiar dacă ziua mea nu este de fapt în fiecare an, ci tot la patru ani. Dacă o sărbătoresc anual o fac în două zile, şi în 28 februarie şi în 1 martie. 29 februarie este o zi norocoasă pentru mine. M-am născut în zodia Peşti, zodie care mi-a purtat noroc în viaţă şi la serviciu. Din cauză că am fost născut pe 29 februarie am avut câteva întâmplări hazlii din care vă povestesc două.

Am fost la evidenţa populaţiei să îmi schimb buletinul, iar doamna de acolo m-a întrecut în data de 28 februarie. Am întrebat-o de ce în 28, pentru că eu sunt născut în 29 februarie. Dânsa a spus că nu există aşa ceva, iar eu am intrebat-o dacă a auzit de an bisect şi a zis că nu ştie. A trebuit să îmi aduc certificatul de naştere să mă creadă. În urmă cu patru ani mi-am sărbătorit ziua la o pensiune şi întâmplarea a făcut că acolo am întâlnit un domn care s-a născut în aceeaşi zi şi în acelaşi an cu mine, 29 februarie 1964. Nu vă puteţi imagina ce a urmat apoi. Am făcut câteva calcule împreună şi am constatat că doar odată la 4 milioane de oameni există şansa să se întâlnească două persoane născute în aceeaşi zi şi a celaşi an.

Rep: Ne spuneţi câţi ani aveţi acum de fapt, după anul bisect?

A.P.: Da, 13 ani. Sunt cel mai tânăr pensionar. Băieţii mei spuneau: Tati, tu încă nu ai buletin! Cred că o să îl fac peste patru ani când fac 14 ani. Bineînţeles, deşi îmi sărbătoresc ziua anual, tot la patru ani simt că e cu adevărat ziua mea şi, de regulă, petrec în familie şi cu prietenii, care sunt mereu alături de mine.

 

Adrian Petrule, pe această cale Radio Cluj îţi urează La Mulţi Ani! ….şi asteptăm o invitaţie la ziua ta, dar nu azi…ci peste 4 ani!

 

Corina Gliguța

Puteți să ascultați Radio Cluj online AICI.

party
Special RCJ joi, 12 octombrie 2017, 15:53

A face de petrecanie

Expresia „a face de petrecanie” înseamnă a omorî pe cineva, cu varianta „a-şi face de petrecanie”, a-şi stopa singur...

A face de petrecanie
om bogat om sarac
Special RCJ luni, 28 august 2017, 15:41

Omul simplu, dar cinstit și cu bun simț

Da, omul acela cântat, lăudat şi compătimit, dat mereu exemplu de păstrător al tradiţiilor şi al sevei neamului. Omul nostru simplu nu are...

Omul simplu, dar cinstit și cu bun simț
limba_romana_apsa
Special RCJ miercuri, 16 august 2017, 19:12

Limba noastră-i o comoară?

„Limba noastră-i o comoară În adâncuri înfundată Un șirag de piatră rară Pe moșie revărsată.” Sunt primele versuri dintr-o...

Limba noastră-i o comoară?
gladiator roman
Special RCJ vineri, 28 iulie 2017, 15:15

Circul, mai presus de pâine

În Roma antică, un gladiator a murit la 22 de ani, celebru si adulat. Când i s-a facut inventarul, stupoare: în 3 ani, junele adunase, ca...

Circul, mai presus de pâine
Special RCJ vineri, 14 iulie 2017, 08:33

„Dacă ai fi în locul lor, şi tu ai face la fel”!

Este fraza care conţine esenţa răului ce ne macină societatea şi economia. Parveniţii nu pot concepe că succesul nemeritat poate provoca şi...

„Dacă ai fi în locul lor, şi tu ai face la fel”!
Special RCJ duminică, 2 iulie 2017, 10:24

Fiecare pasăre pre limba ei piere

Scandalul de sâmbătă de la Cluj, cu juna actriţă luată pe sus de jandarmi (pe motiv că a refuzat să plece de la un miting pe care-l sabota)...

Fiecare pasăre pre limba ei piere
Special RCJ marți, 20 iunie 2017, 14:39

Dor de Domnul Trandafir

1. Într-o şcoală clujeană cu pretenţii (deşi posesoare a unui număr remarcabil de derbedei), o dirigintă îşi “sacrifică” unul dintre...

Dor de Domnul Trandafir
Special RCJ vineri, 16 iunie 2017, 11:32

Fost-ai lele cât ai fost

Fost-ai lele cât ai fost, expresie care se pliază minunat pe realităţile noastre. O teorie des vehiculată afirmă că vremea politicii a trecut,...

Fost-ai lele cât ai fost