Se caută doi pitici!
Articol editat de , 1 martie 2016, 14:12
Cea mai mare colecţie de mărţişoare din lume poate fi văzută în aceste zile la Cluj.
Din colecţia de peste 5.000 de piese lipsesc însă doi dintre piticii însoţitori ai Albei ca Zăpada (vezi foto). Aşa că, dacă puteţi contribui la completarea colecţiei cu încă doi pitici, sunteţi rugaţi să contactaţi postul nostru de radio!
Se estimează că aceasta e cea mai mare colecţie de mărţişoare din ţară, din Europa şi din lume. Expoziţia oferită de Casa de Cultură a Municipiului Cluj-Napoca şi Asociaţia Clujul de altădată prezintă 5.000 de simboluri ale primăverii, adunate de-a lungul timpului, reunite şi clasificate riguros în colecţia doamnei Igeborg Marta Bogdan, fost cadru didactic.
Expoziţia poate fi văzută din 1 martie până duminică, 6 martie, între orele 10.00-20.00, la Centrul de Cultură Urbană Casino din Parcul Central.
Text/foto: Ioana Bindea