Ascultă Radio România Cluj Live

Aventuri în Cluj 2.0 – Bike Sharing

O nouă zi la Cluj, o nouă provocare – de data aceasta mi-am prins urechile în sistemul de Bike Sharing, sistem despre care am auzit acum pentru prima dată.

Aventuri în Cluj 2.0 – Bike Sharing

Articol editat de , 5 martie 2016, 06:00

Venind dintr-un oraș mic unde e foarte ușor să ajungi oriunde chiar și pe jos, aici drumurile îmi par interminabile. Așa că atunci când am aflat de un proiect care îți pune la dispoziție o bicicletă în mod gratuit de oriunde până oriunde altundeva, nu am putut să nu testez ideea. Întrucât chiar ieri a fost ziua în care sistemul s-a reluat după o pauză de câteva luni, am profitat de ocazie și am pornit spre cea mai apropiată stație de biciclete. Clujenii mi-au sărit în ajutor cu indicații, la fel de voioși, energici și cu chef de povești.

Stația este chiar după colț, dar văd că nu sunt biciclete. Proiectul a apărut acum vreo câteva luni și pe urmă bicicletele au dispărut. Eu nu obișnuiesc să merg cu bicicleta așa că nici nu m-a interesat într-o anume măsură.

Aveți de mers cam o jumătate de kilometru până la cea mai apropiată stație. Este un părculeț în față. Cât despre card, nu știu să vă ajut pentru că eu mi-am cumpărat o bicicletă deja, așa că nu mă ajută prea mult ideea.

În cartier nu îmi amintesc să le fi văzut. În schimb, s-ar putea să fie pe partea cu Someșul, la stația de tramvai. Cardurile se iau de la primărie și e posibil să puteți lua un card provizoriu chiar de acolo.

Planul meu viteaz s-a dovedit a nu fi chiar atât de bine pus la punct pe cât mă așteptam. Niciuna dintre stațiile din vecinătatea redacției nu avea biciclete și am aflat ulterior și de ce: mașina care distribuie vehiculele cu două roți pornise din altă parte a Clujului. Nota bene: consultați întâi pagina oficială a proiectului și urmăriți pe hartă stațiile deschise și numărul de biciclete disponibile!

Întoarsă la redacție relativ dezamăgită de prima experiență cu bicicletele inexistente, am pornit din nou la drum. Noua destinație – stația din spatele Teatrului Național, bifată cu verde de data aceasta pe site, semn că este deschisă și echipată. Așa a și fost. Bineînțeles că un localnic foarte simpatic mi-a venit și aici în ajutor și mi-a explicat pe îndelete care este procedeul.

Ai un card de la primărie, îl pui la panoul special amplasat la stație și apoi scrii pinul pe care eu l-am uitat de vreo trei ori. Dacă intri pe contul de pe internet cred că poți să îl și schimbi. După ce bagi pinul îți iei bicicleta. Sunt foarte eficiente și reușești să te încadrezi în ora gratuită, indiferent cât de departe vrei să mergi.

Dacă autobuzele care vin din 5 în 5 minute în stație și tramvaiul nu erau îndeajuns, iată că am descoperit o a treia modalitate de transport, gratuită și rapidă. Cu asemenea perspective și cu harta orașului parțial întipărită în minte, iau tot mai des în calcul posibilitatea de a locui în orașul agitat, haotic și frumos de care m-am îndrăgostit iremediabil.

Cristina Bălău

Puteți să ascultați Radio Cluj online AICI.

Cinci clujeni, trei mașini ARO și o aventură impresionantă! | FOTO
Reportaje duminică, 9 februarie 2025, 00:00

Cinci clujeni, trei mașini ARO și o aventură impresionantă! | FOTO

Cinci clujeni, cu trei maşini Aro vechi de peste 20 de ani au luat parte la o o aventură impresionantă in care au parcurs 9.000 de kilometri....

Cinci clujeni, trei mașini ARO și o aventură impresionantă! | FOTO
TikTok-ul și ale lui provocări… periculoase
Reportaje joi, 6 februarie 2025, 13:18

TikTok-ul și ale lui provocări… periculoase

Faceboook, Instagram, TikTok sunt doar câteva din rețele de socializare care sunt nelipsite din viața noastră. În timp ce aceste platforme...

TikTok-ul și ale lui provocări… periculoase
Sibiul, în topul celor mai bune orașe de locuit
Reportaje miercuri, 5 februarie 2025, 17:22

Sibiul, în topul celor mai bune orașe de locuit

Anul trecut, Sibiul a fost ales de către oameni în top trei cele mai bune locuri unde te poți stabili, alături de Brașov și Cluj Napoca....

Sibiul, în topul celor mai bune orașe de locuit
Cărți citite, cărți povestite
Reportaje vineri, 31 ianuarie 2025, 13:25

Cărți citite, cărți povestite

Cărțile au nevoie de un spațiu în care să povestești despre ele după ce le-ai citit, spune Bogdana Todoruțiu, o tânără absolventă de...

Cărți citite, cărți povestite
Reportaje miercuri, 29 ianuarie 2025, 17:28

Park & ride-ul de lângă aeroport a fost dat în folosință | FOTO

Park and ride-ul de la Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” din Cluj care deserveşte, în principal zona metropolitană, înspre Apahida şi...

Park & ride-ul de lângă aeroport a fost dat în folosință | FOTO
Reportaje vineri, 24 ianuarie 2025, 00:00

Finanțele în vremea lui Cuza

Unul dintre elementele definitorii ale epocii moderne în spațiul european este reprezentat de prezența băncilor și a sistemului de credit....

Finanțele în vremea lui Cuza
Reportaje joi, 23 ianuarie 2025, 13:44

Inedit! O tânără de 15 ani duce mai departe munca lui Stan Ioan Pătraș, creatorul Cimitirului Vesel din Săpânța

O tânără de 15 ani continuă să ducă mai departe bogata zestre artistică a celui care a fost creatorul celebrului Cimitir Vesel din Săpânța,...

Inedit! O tânără de 15 ani duce mai departe munca lui Stan Ioan Pătraș, creatorul Cimitirului Vesel din Săpânța
Reportaje luni, 20 ianuarie 2025, 16:35

Să râdem în cea mai tristă zi a anului!

Ziua de 20 ianuarie este numită Blue Monday sau Lunea cea tristă. Este un nume dat zilei de luni din a treia săptămână a lui ianuarie,...

Să râdem în cea mai tristă zi a anului!