Ascultă Radio România Cluj Live

Drumuri în reparații la Cluj

Încep lucrările de refacere a drumurilor judeţene din Cluj.

Drumuri în reparații la Cluj

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 14 martie 2016, 10:59

Drumurile care vor fi reparate în prima etapă au fost alese în funcţie de gradul de degradare, dar şi de importanţă lor turistică şi economică.

Consiliul Judeţean Cluj va începe programul din această primăvară cu traseul spre localitatea Petreşti, care a fost în mare parte distrus în timpul lucrărilor la Autostrada Transilvania.

Vicepreşedintele Călin Tuluc a precizat că pentru lucrările de reabilitare a drumurilor, Consiliul Judeţean Cluj are la dispoziţie aproape 75 de milioane de lei.

Pe partea de întreţinere am început deja şi s-au încheiat patru contracte, dintre care două erau cu probleme mari. Respectiv drumul de la Ţaga spre Sântioana şi drumul de la Petreşti. Firmele care au contracte de întreţinere cu Consiliul Judeţean sunt deja în frontul de lucru. În ceea ce priveşte investiţiile, am discutat cu toţi constructorii care au câştigat astfel de lucrări şi am dat dispoziţii de începere a lucrărilor pe toate drumurile care se află sub contract. (Călin Tuluc)

În programul de modernizare a drumurilor judeţene au fost incluse mai multe artere din zona de munte dar şi din apropierea municipiilor Turda şi Dej:

Mănăstireni – Mărgău
Sâncrai – Aluniş
Gura Râştii – Someşul Rece
Băişoara – Valea Ierii
Fundătura – Corneşti
Bobâlna – Viile Dejului
Chiuieşti – Mănăstirea Caşiel
Turda – Bogata – Călăraşi

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj au precizat că în acest an începe şi modernizarea drumului Muntele Băişorii – Buscat – Muntele Mare, pentru care se mai aşteaptă doar avizul de la Cadastru.

 

Mihai Miclăuş

Radio Cluj se poate asculta și online, AICI.

O oră petrecută, în pat, pe telefon crește riscul de insomnie cu 59%
Diverse luni, 7 aprilie 2025, 12:00

O oră petrecută, în pat, pe telefon crește riscul de insomnie cu 59%

Este deja cunoscut faptul că expunerea la ecrane înainte de somn nu este benefică, deşi unii dintre noi preferă să adoarmă cu televizorul...

O oră petrecută, în pat, pe telefon crește riscul de insomnie cu 59%
Consumul unor alimente sănătoase pe stomacul gol poate face mai mult rău decât bine
Diverse duminică, 6 aprilie 2025, 12:00

Consumul unor alimente sănătoase pe stomacul gol poate face mai mult rău decât bine

Consumul alimentelor potrivite este esenţial pentru menţinerea unei bune stări de sănătate.   Deşi este tentant să alegem rapid orice...

Consumul unor alimente sănătoase pe stomacul gol poate face mai mult rău decât bine
Un oraș italian celebrează 2.500 de ani de existență printr-un ou de Paște gigantic
Diverse duminică, 6 aprilie 2025, 10:00

Un oraș italian celebrează 2.500 de ani de existență printr-un ou de Paște gigantic

Creația, care cântărește 350 de kilograme, celebrează moștenirea lui Isidoro Odin și a Onorinei Gay, doi pionieri ciocolatieri din regiunea...

Un oraș italian celebrează 2.500 de ani de existență printr-un ou de Paște gigantic
Este posibilă călătoria în timp?
Diverse duminică, 6 aprilie 2025, 00:00

Este posibilă călătoria în timp?

Specialişti de la Universitatea din Queensland au ajuns la concluzia că este posibil, teoretic, să călătorim în timp, fără a conduce la...

Este posibilă călătoria în timp?
Diverse sâmbătă, 5 aprilie 2025, 12:01

Dieta cu paste, susținută de un bucătar cu 3 stele Michelin

Celebrii hotdogs sunt comparați cu țigări, cât despre zahăr, el ar trebui să fie evitat din alimentație. Acestea sunt sfaturile unui...

Dieta cu paste, susținută de un bucătar cu 3 stele Michelin
Diverse sâmbătă, 5 aprilie 2025, 00:00

Serialul Adolescence va fi proiectat în liceele din Marea Britanie

De la 1 aprilie, Netflix pune la dispoziție miniseria britanică „Adolescence” în toate școlile de învăţământ secundar – care în...

Serialul Adolescence va fi proiectat în liceele din Marea Britanie
Diverse vineri, 4 aprilie 2025, 13:23

Veste bună pentru fanii lui Bruce Springsteen

Cântărețul american Bruce Springsteen va lansa pe 27 iunie un set cu șapte albume nelansate anterior, intitulat „Tracks II: The Lost...

Veste bună pentru fanii lui Bruce Springsteen
Diverse vineri, 4 aprilie 2025, 12:00

Îmbătrânirea începe din farfurie

Ceea ce punem în farfurie este important, dar şi mai important decât mâncarea în sine este modul în care o pregătim, combinaţiile pe care le...

Îmbătrânirea începe din farfurie