O zi din viaţa unui depanator radio-tv

Pe domnul Iacob Meseşan l-am găsit în unul din atelierele Electroservice situat în zona Gării. Tocmai terminase de reparat un mic televizor cu circuite integrate. Este depanator radio tv de aproape 40 de ani.

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 15 martie 2016, 14:55 / actualizat: 17 martie 2016, 16:17

Meseria mi-am ales-o în 1978. Am făcut o Şcoală tehnică postliceală la Timişoara, după care m-am angajat la Cooperativa Electromecanica, aşa se numea atunci. Eu am dat examen şi la o Facultate, dar am renunţat.

Mai rar un asemenea caz: să renunţi la Facultate pentru a merge la o şcoală postliceală…

Mi-a plăcut domeniul ăsta, aveam înclinaţii spre aşa ceva. Sigur, pe vremea aceea se şi câştiga destul de bine în Cooperaţie. Şi era o meserie frumoasă, de viitor, destul de curată. Un an am făcut şcoală acolo, după care am fost trimis la post-calificare. Am învăţat mai întâi radio, apoi televiziune.

Îşi mai aduce aminte de primul televizor pe care l-a reparat?

Era un televizor rusesc, cu lămpi, destul de complicat. Aveam schemă, aveam aparatură, dar sigur că am avut şi emoţii! Am transpirat un pic lângă el, nu numai din cauza emoţiilor, dar trebuia să-l fac pe a doua zi şi nu reuşeam să-i dau de capăt. Sigur că transpirai vrând-nevrând lângă el. Am învăţat noi la şcoală, dar practica te omoară. Până la urmă l-am reparat. Trebuie să-ţi baţi singur capul. Dacă un defect l-ai rezolvat tu, pe ăla nu-l mai uiţi niciodată.

Care a fost cel mai dificil televizor pe care l-a reparat?

Schneider. E un televizor nemţesc foarte, foarte fiabil, dar foarte complicat. Nu aveam scheme, făceam rost de ele foarte greu, pe banii noştri. Şi ni le aduceau pe bucăţi. Adică, în ce etaj ai defecţiunea? În etajul de alimentare. Şi primeam bucata respectivă, trasă la xerox. Sunt foarte complicate, într-adevăr, dar când funcţionează, funcţionează excepţional.

Mirajul aparaturii electronice a apărut încă din copilărie.

Primul aparat de radio pe care l-am avut era un aparat Electronica. Ţin minte, noaptea stingeam lumina în casă, şi era luminată scala, cu becurile ei. Mă uitam fascinat cum luminează casa şi ascultam muzică sau diferite programe. Sigur că mi-am pus şi eu problema cum pot oamenii să încapă în cutia aceea şi să vorbească acolo. De multe ori am vrut să deschid capacul, să mă uit, să văd ce e acolo, dar nu mă lăsau părinţii. Ba chiar în spatele capacului au mai pus o cutie şi au închis-o cu un lacăt. Aş fi vrut să văd ce e cu beculeţele acelea, cu lămpile, de unde vine sunetul. Pe urmă, sigur, ajuns adolescent, mi-am dat seama şi ştiam. Îmi aduc aminte că aveam o bunică, a murit la 95 de ani. Şi aveam un radiocasetofon Orion. Aşa cum îmi luaţi dumneavoastră un interviu, i-am luat şi eu bunicii un interviu, s-o înregistrez. Am întrebat-o cum a fost în timpul războiului, unde au fost refuguaţi, ce au făcut… Pe urmă am pus caseta pe redare şi când s-a auzit în difuzor, a zis: asta-s eu, dar eu nu vorbesc, cine vorbeşte? Dumneata, zic. Dar eu tac! Vă daţi seama cum tehnica aceasta îi minuna pe oameni.

În atelier, fel de fel de aparate, de la cele noi, moderne, pana la străvechile televizoare cu lampi.

Da, primim şi televizoare alb-negru, cu lămpi. Chiar am reparat acum un televizor Sport alb-negru. Mi l-a adus cineva şi-a zis că el vrea să-l folosească, nu-l interesează că nu este color, am o cabană undeva la munte, ţin la el şi vreau să-l folosesc acolo. Aparate de radio vechi primim foarte multe, aparate de radio cu picap. Problema este că nu mai găsim tuburi, lămpi. Un transformator se rebobinează, un difuzor se mai găseşte, dar lămpi mai greu. Sensibilitatea la aceste aparate este mult mai bună decât la cele cu circuite integrate. Sunetul este mai cald, mai bun. Din ce am auzit eu, în Occident se produc din nou aparate de radio cu tuburi. Se întoarce moda retro. Vin foarte mulţi cu picapuri la noi. Noi facem partea mecanică, problema este când ajungem la doză, pentru că nu mai găseşti nici doze, nici ace. Au apărut în comerţ acum picapuri din acestea mai noi, dar sunt slăbuţe.

Vin clienţi şi cu televizoare din acestea noi, de ultimă generaţie. Dar ele au cipuri integrate la care nu ai ce să le faci. Efectiv, dacă s-au stricat, nu se pot repara. Parcă eşti legat de mâini. E un circuit integrat care ştie tot. Nu sunt scheme, sunt greu de găsit. Dacă s-a defectat cipul, mergi şi-ţi iei alt televizor.

Mai ţineţi minte vechile televizoare Snagov, Venus, Miraj, Diamant, Sirius sau Lux? Erau televizoare produse în România, marca Electronica, şi erau televizoare foarte bune, ne asigură domnul Iacob Meseşan. Dar…

Îmi pare foarte rău că după 1990 s-a distrus Electronica şi Întreprinderea de cinescoape din Bucureşti care făcea tuburi cinescoape de o calitate extraordinară faţă de tuburile ruseşti sau poloneze. Aveam produse electronice destul de fiabile, tranzistori, circuite integrate, rezistenţe, condensatoare, bobine… S-a distrus totul. Nu mai avem nici o fabrică de produse electronice. Nici măcar nu ansamblăm sub licenţă străină, cum se mai întâmplă prin ţările din jur. Păcat.

Mai are viitor meseria asta de depanator radio-tv?

Nu cred, nu mai sunt şcoli… Într-un timp nu foarte îndelungat cred că vom ajunge şi noi la sistemul occidental în care se renunţă la un produs care a funcţionat 5-6 ani pentru că repararea lui costă cât unul nou.

Să mai întoarcem o clipă în timp. Ştiţi, anii aceia când la ţară depanatorii radio-tv erau aşteptaţi ca pâinea caldă…

Da, mergeam şi noi prin toate comunele mari din judeţul Cluj. Anunţam din timp, şi sâmbăta sau duminica veneau oamenii la Căminul cultural cu aparatele defecte. Ba ştiu că am fost odată şi la sediul Miliţiei din Frata, era o antenă acolo şi veneau oamenii cu televizoarele la reparat.

Televizoare care se stricau, de obicei, înainte de Revelion!

Da, aşa era. Totdeauna, înainte de Revoluţie, în luna decembrie aveam de lucru cât pentru trei-patru luni. Nu se putea ca de Revelion să nu-ţi funcţioneze televizorul!

Ajungem la subiectul propriu zis al rubricii. Cum arată o zi din viaţa unui depanator radio-tv?

Mă trezesc pe la 6 în fiecare dimineaţă, pornesc televizorul să mă uit la primele ştiri ale dimineţii. Pe urmă ascult şi radioul, pe anumite posturi, inclusiv Radio Cluj, să aud ce s-a mai întâmplat. La ora 8, 8 fără ceva, după ce iau micul dejun, mă pregătesc să plec la serviciu.

Cafea, ţigări?

Ţigări, nu. Mă întâlnesc cu colegul meu chiar aici pe Horea, el vine din Gheorgheni, eu din Mănăştur, ne întâlnim şi bem o cafea, după care la 9 fără 10 intrăm în unitate şi aşteptăm clienţii sau ne apucăm de ce am lăsat de ieri, dacă n-am reuşit să facem. Noaptea e un sfetnic bun. Te gândeşti la defectul ăla… Oare ce să mai fac sau ce n-am făcut? Şi de multe ori, noaptea, gândindu-te, îţi dai seama iar a doua zi vii şi te duci exact la defectul respectiv. De multe ori mi s-a întâmplat aşa.

Până la ora 16 stăm la atelier. După aia, plec spre casă, fac unele cumpărături pentru familie. Acasă, masa de seară, după care mă ocup de nepoţi, dacă vin la mine. Mă mai joc cu ei, îi mai ajut la teme, dacă pot. Apoi, ne pregătim pentru o nouă zi.

În atelier, locul în care am stat de vorbă, televizorul mergea, aparatul de radio de radio era pornit… Nu e prea mult zgomot?

Pentru noi a devenit o obişnuinţă. Şi acasă, de multe ori, când sunt mai obosit, adorm câteva secunde sau un minut, uitându-mă la televizor. Dacă soţia vine să închidă televizorul, simt imediat şi mă trezesc. Asta din cauza obişnuinţei cu zgomotul, de la serviciu. Eu simt zgomotul acesta, sigur, nu la volum ridicat, şi chiar îmi place.

Să mai aruncăm o privire prin atelier!

Aparate de televizor am de toate felurile. Aparatele de radio şi pick-up-urile sunt dincolo, unde-i colegul. Ăstea sunt şasie dezmembrate de la anumite televizoare. Ăsta este un aparat de măsurat capacităţi, un capacimetru. Şi aici celebrul pistol de lipit pe care îl am de aproape 30 de ani. Ce vedeţi pe raft… DVD-uri, radiouri. Şi ăsta, uitaţi, este un televizor rusesc alb-negru de pe vremuri, din acela mic. Televizor portabil. Cu genul acesta de aparate, înainte de Revoluţie, mergea lumea pe dealuri să vadă meciurile de la Campionatul Mondial, de la Campionatul European de fotbal transmise de televiziunea ungară. Ele merg şi la 12 volţi, deci se puteau conecta la bateria maşinii. Sigur, şi cu televizoarele Sport de care v-am povestit, ia uitaţi-l, e aici, pe masă! Staţi că-l pornesc.

Îi mulţumesc domnului Iacob Meseşan şi, părăsind atelierul, trec repede în revistă vechiturile pe care le am pe-acasă. Bunăoară, un pick-up românesc mono. Nu, nu, pe acesta n-am de ce să-l aduc la reparat, nu mai am ac pentru el. Vechiul televizor Snagov l-am făcut cadou cuiva, cu mulţi ani în urmă. Ah, am moştenit un aparat de radio străvechi, un Electronica de prin 1950, cu lămpi. Pe acesta ar trebui să-l aduc neapărat la reparat, pentru sunetul lui cald. Sper să aibă un defect doar la etajul de alimentare. Şi mai am un aparat de radio Gloria, tot românesc. Era nemaipomenit. Din păcate, nu se mai fabrică de mult. Nici măcar un aparat de radio nu mai suntem în stare să producem…

Dan Moşoiu