Bădeni, satul în care oamenii nu stau la pălăvrăgeală

În satul Bădeni, comuna Moldoveneşti, se ajunge simplu: ieşi din Turda pe drumul spre Alba Iulia şi, la sensul giratoriu de la intrarea pe autostradă, o coteşti la dreapta. Treci de Parcul Industrial, unde se află Crematoriul Uman, dar şi câteva hale, după care faci stânga. Ajungi în sat pe un drum asfaltat. Dar asfaltul se termină la 20-30 de metri după ce ai intrat în Bădeni. În rest, drumuri şi uliţe pietruite. Cineva avea să ne spună că Bădeniul este singurul sat din comună care a rămas fără drum asfaltat şi fără canalizare. Dar promisiuni există, ca în fiecare an electoral… Sătenii sunt racordaţi la reţeaua de apă şi de gaz.

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 17 martie 2016, 06:00 / actualizat: 18 ianuarie 2018, 22:37

Străbatem aproape întreg satul, răsfirat pe o mulţime de uliţe care urcă spre dealuri, până când, în sfârşit, întâlnim doi oameni, într-o mică livadă. Curăţau pomii. Ne facem simţită prezenţa.

Poftiţi, da’ fără politică!

Nu ne interesează politica! Vrem să vedem ce faceţi. Cum ştiţi de unde trebuie să tăiaţi?

Aicea nu trebe multă carte! Pomul trebuie să aibă coroană frumoasă, să fie rărit, ca să nu fie prea dese crengile. Sunt crengi de rod, crengi de lacomi.

Ce crengi?

Crengi care înfloresc. Uite aici, are mugur care înfloreşte. Ăsta face mere anul ăsta. Ăsta face la anu’! Nu tai chiar la întâmplare, un pic trebe gândit.

De pe scară, coboară şi stăpânul livezii.

Aveţi gospodărie mare!

Da’ nu-i mare.

Mai lucraţi pământul?

Lucru, sigur, cum să nu lucru? Am tractor, am şepte hectare de pământ pe care-l lucru cu familia. Cultivăm legume. Mai comercializez ce-mi rămâne în plus. Roşii şi castraveţi, asta-i baza noastră.

Îi pământ bun!

Este. Da’ şi oamenii-s buni. Pământu’ depinde de oamini, înţelegeţi? Dacă nu-l lucri, nu-ţi dă nimica. Şi eu meream astăzi la semănat, da’ tătă săptămâna trecută o plouat. No! Da’ haidaţi după mine să vă arăt depozitu’, dacă vreţi!

Trecem printr-o portiţă în curtea de lângă livadă.

Haidaţi, haidaţi, închideţi uşiţa, să nu treacă găinile dincolo!

Intrăm într-un fel de beci lung şi răcoros, construit la suprafaţă.

Vedeţi, n-am animale aici, cel mai mare animal io-s! Ăsta tăt o fost plin cu morcovi. Am avut patru tone de pătrunjel, un vagon jumate de morcovi şi unu’ jumate de ceapă. Şi vedeţi că mai am, până la Paşti tăt am.

Da-i de muncă până scoţi din pământ atâţia morcovi!

Hai, şi ce noroi o fost în ăsta, omule! Cât am lucrat io pă el… Ia luaţi un morcov să vedeţi ce gust are ăsta şi ce gust are ăla din magazin. Ăsta nu-i spălat, îi crescut în pământ, nu ca ăia, în nisip.

Îi scoateţi cu tractorul, bănuiesc. Da’ de adunat, cu mâna, nu?

Cu mâna. Ăsta di tri ori s-o învârtit în mâna noastră. Tătă iarna aci am lucrat cu nevasta! Când o fost frig, am mai făcut şi-on pic de foc în sobă. Dă şi-un pătrunjel de-acolo, mă!

Pătrunjel nu mai este!

Uită-te mai bine, că este. Scoate-i de-acolo frumos. Staţi să vă mai dau şi nişte morcovi. Ăştia până la Paşti trebe să-i vând, omule, că dacă nu, nu mai pun, şi gata! Sămânţa asta de la morcovi îi lăsată de bunici, să ştiţi. Pune, mă, într-o pungă, pune, pune!

Ei, dacă ştiam nu mă duceam ieri la Legume-Fructe!

Morcovii de-acolo nu-s româneşti. Şi-s şi scumpi. La mine-i numa’ un leu kilogramu’, angro!

Domnule, gata, ajung, nu mai puneţi!

No, luaţi un pui, da’ nu din alimentară, şi-i gata supa!

Da’, auziţi, profit iese?

Apăi, dacă n-ar ieşi, nu ne-am ocupa cu aşa ceva. Da’ mult să ştiţi că nu iese. Că toate-s scumpe, motorină, îngrăşăminte… Şi-i mult de muncă, la zarzavat pă vreo două hectare. Avem noroc că mai vindem la Dezmir şi în pieţele volante din Cluj, da de nu le-a închide.

Şi uite-aşa ne-am ales cu o plăsuţă de morcovi adevăraţi, de Bădeni. Mergem mai departe pe uliţa pietruită. Îi dăm bineţe unui bătrân.

Care-i baiu’?

Am venit să vedeţi ce faceţi pe la Bădeni!

Da’ ia stăm, că-i soare astăzi şi-i fain. D-api ala ce mi-l ţi-i cătă mine?

Îi de înregistrat, să vă auziţi la Radio Cluj!

No, lasă-l în f… (Râde) Ascult io acolo, îi dau io drumu’!

În stânga, o casă veche, cu o curte cât toate zilele în care trebăluia o femeie.

Sărut mâna! Ce faceţi?

D-api ia aci ni, soţu’ în pat, că-i bolnav, io am pus ceva cucuruz la găini.

Aveţi curte mare. Pământul îl mai lucraţi?

Avem un pic de grădină, şi avem şi afară vreo 20 de arii. Cultivăm de toate pă el, pentru noi. 40 de găini avem.

Da’ casa-i foarte frumoasă!

O, nu-i aşe frumoasă.

Are… Nu ştiu cum îi zice aici la prispă… Târnaţ?

Ie, ie, târnaţ! Verondo!

Aha, verondo! Verondo, verandă, adică! Da’ cât e de veche casa?

Scrie acolo sus, ia! Unamienouăsutetreizecişipatru. Da’ noi nu mai facem nimic cu ea, dacă vor copiii bine, dacă nu, aşe rămâne. Am cumpărat-o în 1954. Şi să ştiţi că am o fată în Canada, de 5 ani îi plecată şi n-o vinit încă acasă. Vorbim cu ea la telefon şi pân internet. Tare, tare departe s-o dus…

Într-o altă curte, dincolo de Şcoala cu clasele I-IV, o săteancă stătea aşezată pe un scăunel. Lângă ea, două oale mari din tablă.

Muncim. Desfacem ceva usturoi. Musai să facem ceva, să trăim din ceva, că-i foarte grea viaţa. Ne chinuim, copiii-s angajaţi, fac şi agricultură, au tractor, da’i tare greu. Nu să poate trăi din pământ, tăt ce câştigi îl bagi înapoi în el. Pensie mică… Soţu’ o lucrat la Colectiv şi are 460 de lei. Io am lucrat 13 ani la Colectiv şi nu-mi dau pensie. N-ai din ce trăi, că să ştiţi că medicamentele, că-mi vine şi să plâng, 5 milioane dau pă ele, că şi io-s bolnavă. Şi din ce să trăieşti? Mai avem nişte purcei, vreo şasă, ne mai chinuim cu ei, da’ ce Dumnezo, nici din ăia nu căpătăm nimica. N-ai la cine să-i vinzi. No, în rest, aici în sat suntem uniţi, ne înţelegem bine, nu-i ură între oamini.

În curtea deschisă a unei alte case, în spatele căreia se vedeau şiruri de sere, un domn repara un tractor. Bat la uşă lucrările de primăvară. Aflăm că este unul dintre oamenii din sat, nu puţini, care se îndeletnicesc cu legumicultura. Mai sunt şi vreo trei-patru care se ocupă cu creşterea animalelor, au adevărate ferme. Îl întrebăm ce rămâne în momentul în care după ce, să zicem, trage linie.

Foarte puţin, foarte puţin! Preţurile cresc la ierbicide, la… Preţurile noastre sunt de 10 ani aceleaşi. Lucrăm mecanizat, ne-am procurat maşini de semănat cartofi, de semănat porumb. Statul cum să ne ajute? Încă n-am primit banii de la APIA de anu’ trecut. Acuma’ depunem pentru anu’ 2016, dar pe 2015 încă n-am primit. Producţia o vindem la Cluj, în piaţa volanta, ne ajută foarte mult, altfel nu ştiu ce-am face, că aici, în zonă, nu prea e piaţă de desfacere. La supermaketuri le trebuie cantităţi mari. Noi cultivăm roşii, ardei, castraveţi, vinete… La noi, aicea, îi problemă cu apa, nu este apă pentru irigaţii. Pe vremea dinainte o fost un sistem de irigaţii, da’ s-o distrus. Aici, mai de mult, se cultivau legume, dar acum mai suntem foarte puţini care…

Ce bai are tractorul?

O sărit o bucşă din motor şi tre’ să-l fac.

Vizităm Biserica Ortodoxă din lemn, aşezată sus, pe culme, apoi Biserica Unitariană, trecem și pe lângă Biserica Reformată.

La plecare îl cunoaştem pe domnul Vereş Andrei care, din Târgu Mureş, s-a întors în satul natal al soţiei sale. Se pregăteşte să-şi primenească livada. Deocamdată, curăță șanțul de lângă casă.

Am 138 de pomi în total. Am 80 de caişi mai timpurii şi mai târzii, şi restul meri şi peri. Anul ăsta e primul de rod în livada de jos, că în livada de sus am deja pe rod de doi ani de zile cireşi, caişi, meri şi peri. Sper ca în doi-trei ani de zile să scot o producţie de 600 de kilograme în partea de jos a livezii, iar dincolo încă 300. Ce fac oamenii în Bădeni? Păi, aşteaptă să se facă vremea frumoasă şi să înceapă semănăturile de primăvară. Aici mă refer, în special, la legume. Cred că o să semene şi ceva porumb, am văzut arăturile de toamnă bine făcute. Arată frumos, satul arată frumos, terenurile sunt bine lucrate.

Nu ne îndoim de acest lucru, ne-am convins. De altfel, oamenii din Bădeni erau renumiţi pentru legumele pe care le cultivau. Şi pe care încă le mai cultivă. Din păcate, nu prea au unde le vinde…

N-au o Asociaţie, nu se lucrează parcele mari în Asociaţie… Fiecare îşi cultivă bucăţica lui şi atunci e mai greu să valorifici produsele. Dacă ar fi o Asociaţie, ar putea avea şi un depozit de legume. Adică ar putea să acceseze fonduri europene, mai ales pentru depozitare. Cei care produc cereale au accesat fonduri europene şi au început destul de bine, cu achiziţionarea de utilaje, au făcut depozite… Un lucru foarte bun.

Satul Bădeni, comuna Moldoveneşti.

În loc de concluzie, vorbele rostite de acelaşi Vereş Andrei care presimt că, în scurt timp, se va stabili definitiv în sat.

E un loc în care mă simt bine. E un loc liniştit, zona e liniştită şi frumoasă. Aici nu găseşti oameni care să stea la pălăvrăgeală, să vorbească una şi alta. Fiecare îşi vede de treaba lui. Cred că e o organizare sătească în care n-a dominat conducerea grofească. În vechiul Imperiu, aici n-au fost grofi, nu s-a simţit dominaţia lor, aşa încât fiecare a trebuit să se organizeze şi să-şi vadă de treaba lui.

Dan Moşoiu