Unde-i unul nu-i putere, unde-s doi puterea creşte
Expresia unde-i unul nu-i putere, unde-s doi puterea creşte e destul de limpede ca să nu mai necesite explicaţii. Se pretează însă de minune la marginalii.
Articol editat de , 17 martie 2016, 20:56
Întâi de toate, pentru ca puterea să crească este obligatoriu ca ambii să tragă în aceeaşi direcţie. În caz de hăis şi cea, puterea nu va spori, ci va fi anulată. Fizică elementară, deh…
Doi la mână, e nevoie de compatibilitatea celor doi. Dacă se antipatizează, în loc să-şi coordoneze eforturile, vor prefera să şi le saboteze reciproc. Mai un cot în coaste, mai o talpă la ţurloi, mai un denunţ la DNA, sunt metode suficiente.
Apoi, trebuie ca forţele celor doi să fie comparabile. Dacă înhami un cal şi-un iepure vei stârni buna dispoziţie, ceea ce însă te califică drept clownul comunităţii, nu un gospodar de frunte.
Să nu uităm că nu întodeauna e nevoie de forţe sporite. Există o mulţime de treburi şi trebuşoare pentru care ajunge un executant. Dacă pui doi, e ca şi cum ai sparge ouă cu pickhammerul.
În sfârşit, modalitatea de unire a forţelor se alege în funcţie de domeniu.
Una e să contribui la spargerea unui bolovan, alta e să-ţi ajuţi amicul atacat de bătăuşi şi cu totul alta să pui osul la câştigarea unor alegeri. Partenerul de spart bolovani te va răsplăti, amicul salvat din ploaia de pumni îţi va fi cu siguranţă recunoscător, dar există riscul major ca insul pe care l-ai ajutat să câştige o competiţie electorală să-ţi întoarcă spatele, nu cumva să-i ceri o felie din tortul pe care se pregăteşte să-l înfulece singur.
De aceea se spune că, prea adesea, unde-i unul nu-i putere, unde-s doi scandalu-i gata.
Dan Horea
Radio Cluj se poate asculta şi online AICI:
