Legea 41 în dezbatere la Radio România
Reprezentanţii PSD au anunţat că vor susţine propunerea senatorului social-democrat Georgică Severin care vizează, în principal, separarea funcţiei de preşedinte de cea de director general la cele două instituţii publice.
Articol editat de , 22 martie 2016, 08:51
Senatorul Liviu Pop a argumentat că prin acest demers se clarifică problemele administrative şi de politici publice la TVR şi SRR:
Aşteptăm votul din plen şi cu siguranţă în Senatul României vom susţine acest proiect de lege care face pentru prima dată ceea ce trebuia făcut de mult timp la Televiziunea Română, după care de chestiunile procedurale, dacă a furat cineva sau nu, dacă a greşit cineva sau nu, trebuie să se ocupe organele abilitate ale statului. Dar, până atunci, în acest proiect de lege, se clarifică foarte simplu, tot ceea ce înseamnă chestiuni administrative şi politică publică la nivelul celor două instituţii. (Liviu Pop, senator)
Reprezentanţii UDMR, în schimb, vor vota împotriva modificărilor propuse la legea 41, a spus deputatul Marton Arpad şi a reafirmat că nu se rezolvă în acest fel problemele televiziunii publice.
Probabil vom avea nişte propuneri, deoarece această degrevare a televiziunii, de datoriile istorice, nu poate să meargă în defavoarea serviciului public. (Marton Arpad, deputat)
Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor a respins propunerea senatorului Georgică Severin de modificare a legii 41.
Iniţiativa sa va intra la vot în plenul Camerei şi va ajunge, apoi, la Senat, care este for decizional.
Radio România Actualităţi