O zi din viața unui medic veterinar

Sunt din satul Mărceşti, comuna Râşca, judeţul Cluj, o zonă de deal. Aveam acasă animale frumoase şi pentru că îmi plăceau foarte mult, am crezut că cel mai nimerit lucru este să urmez această profesie. Am terminat Liceul Agricol la Şimleul Silvaniei, iar după aceea am absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj. Cam asta-i tot.

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 23 martie 2016, 14:33 / actualizat: 26 martie 2016, 6:38

Aşa îşi începe povestea doctorul Radu Bodea cu care ne-am întâlnit în dispensarul lui din Căpuşu Mare. Îi telefonasem, în prealabil. „Mai am de recoltat sânge la bovine, dar puteţi veni, om găsi 30 de minute libere”. Aşa că, am urcat în maşină şi am plecat spre Căpuşu Mare. „A sosit domnu’ de la radio!”, l-a anunţat cineva de la dispensar. În nici două minute, doctorul cobora din Loganul lui roşu cu care face zilnic naveta din Cluj.

Ei, nu poate fi asta chiar tot! Să mai rămânem puţin la copilărie.

Aveam acasă nişte bovine frumoase de tot, porci şi păsări. Când eram mic, mai ales în clasele I-IV mergeam cu vacile la păscut, normal. Fiecare vacă avea numele ei, Cinoş, Mândraia, nu le-am uitat. Îmi amintesc că atunci când am vândut două juninci, deci vaci gestante, mama a plâns, dar a plâns bine. Erau bălţate româneşti sănătoase, rezistente la boli. Acum îmi dau seama că pe atunci vacile nu se îmbolnăveau. Sigur că veneau veterinarii din Râşca în sat, atunci mă lipeam de ei, mergem cu ei, îmi plăcea să-i văd la treabă, îmi mai arătau una-alta. După aceea, am făcut studiile.

După terminarea facultăţii, medicul veterinar Radu Bodea şi-a început cariera tocmai în Brăila.

Tocmai în Brăila, pentru că atunci erau celebrele repartiţii de stat. Terminai facultatea, mediile se centralizau pe toate cele 4 facultăţi din ţară, după care se făcea distribuirea, în funcţie de medii şi de locurile disponibile. Eu am vrut să lucrez într-un dispensar veterinar şi acolo am găsit, la Brăila. M-am adaptat repede, n-am avut probleme. Aproape trei ani am rămas acolo, şi probabil că aş mai fi rămas, dacă mama n-ar fi insistat să mă întorc acasă. Asta a fost dorinţa ei. Până la urmă am venit aici la Cluj, am lucrat un an la Ocolul agricol Gilău, iar de 25 de ani sunt aici, la Circumscripţia Sanitar Veterinară Căpuşu Mare.

Să zăbovim un pic asupra meseriei de medic veterinar. Care sunt cele mai grave îmbolnăviri ale animalelor? Ce face un medic veterinar în circumscripţia pe care o conduce?

Ar fi intoxicaţiile, fătările greoaie, distocii se numesc, care necesită şi forţă, şi abilitate şi ştiinţă. Sigur, mai sunt şi altele. Dar să vă spun puţin cum este structurată activitatea. În primul rând, tratamentele, care se anunţă, de obicei, dimineaţa. Vine omul şi ne spune, uite, nu mi-a mâncat porcul, nu mi-a mâncat vaca, nu rumegă… Dar cea mai amplă activitate este de prevenire, prevenţia. Asta înseamnă vaccinări contra turbării, contra antraxului, reacţiile la TBC. Medicina veterinară, de altfel, a eliminat multe boli de-a lungul timpului. Nu mai avem bruceloză, nu mai avem febră aftoasă…

Dar au apărut altele noi, gripa aviară, limba albastră… Oare chiar există?

Există, din moment ce sunt confirmate de un laborator. Eu nu pot să contest ce spune laboratorul. Că sunt tot felul de poveşti, asta e altceva. Dar să revin. Mai avem încă o parte importantă a activităţii noastre: identificarea animalelor! Acele crotalii pe care le vedeţi la animale, toate sunt introduse de noi atunci când se naşte animalul.

Crotalii? Aha, plăcuţele ălea galbene pe care le vedem în urechile animalelor.

Da, cu număr de identificare. Este şi asta o activitate destul de laborioasă, pentru că după aceea datele se introduc în calculator, se trimit la un server central şi astfel se ţine evidenţa. În Căpuşu Mare, dacă vă interesează, există în jur de 400 de bovine – puţine, să ştiţi, faţă de câte au fost acum câţiva ani – , 800 de porcine, 9000 de ovine şi vreo 1500 de capre. Plus că mai avem şi grija câinilor, chiar acum am terminat acţiunea de vaccinare contra rabiei la câini, avem în jur de 850 de câini vaccinaţi.

Cu atâtea animale pe cap, nu-i chiar uşor. După cum nu-i chiar simplă nici o zi din viaţa unui medic veterinar.

De 25 de ani mă trezesc la ora 5. La ora 6,30 plec spre Căpuşu. Micul dejun îl servesc aici, la dispensar, nu pot mânca chiar aşa de dimineaţă. La ora 7 deschidem şi, după aceea, vedem ce probleme sunt, ne anunţă oamenii, mai mult telefonic. Ne deplasăm acolo unde trebuie. Dar marile acţiuni, de vaccinare, de tuberculinare, astea le programăm cu o zi înainte. Astăzi, de exemplu, recoltam sânge la bovine, pentru bruceloză, preventiv, şi paratuberculoză.

Hm… Stau vacile la seringă?

Nu, trebuie contenţie, trebuie… Am avut şi accidente, adică lovituri din ăstea, aşa, mai mici.

Dar măcar un câine din cei 850 nu l-a muşcat pe domnul doctor niciodată?

Muşcături, nu, dar uneori am mai rămas fără pantaloni!

Există animale care s-au obişnuit cu prezenţa medicului veterinar? Îl recunosc?

Da, mai ales caii! Dar şi unii câini. Dacă intru în curte, ştiu că am intrat.

Şi încep să latre sau să se ascundă pe unde pot!

(Râde) Da, se vede că aţi trăit la ţară!

Să ne întoarcem la o zi din viaţa unui medic veterinar.

Stau la dispensar până când este nevoie. Dacă apare la ora 16 un caz, ce să fac? Sau mai venim noaptea, câteodată, în timpul fătărilor, mai ales la bovine. La oi se mai descurcă ciobanii, sunt specialişti. Dar la bovine, dacă mă sună cineva noaptea, trebuie să mă duc. În general, însă, ajung acasă pe la ora 5. După aceea, un duş, cumpărături, dacă trebuie, cina, mai am şi alte treburi, cu facturi, cu… Mă mai uit la televizor, la o ştire, să vedem ce s-a mai întâmplat peste zi. Adorm destul de repede, pe la 9-10. O dată că sunt foarte obosit, şi doi, că la ora 5 sună ceasul.

Îi place meseria domnului doctor!

De-a lungul timpului mi-am dat seama că n-ar fi fost alta mai potrivită pentru mine, deşi prin şcoala generală, prin liceu, mi-a plăcut literatura, dar şi alte materii. Sunt convins că am ales bine. Aş vrea să închei cu ce spunea marele Pasteur: medicul uman salvează omul, iar medicul veterinar umanitatea!

Frumos. Ştia Pasteur ce ştia. Doctorul Radu Bodea se uită la ceas. N-a încheiat campania de recoltare de sânge de la bovine. N-o să fie chiar aici încheierea, aşa că ne cerem permisiunea să-l însoţim un pic pe teren.

Bine, mergem la…

Intrăm într-o curte mare. De cum ne zăreşte, dulăul din curte începe să latre. Stăpâna casei îl prinde de lanţ şi-l izolează undeva după o uşă a şurii. Intrăm în grajd.

Suntem în gospodăria unui cetăţean, un gospodar de frunte al satului. Avem aici trei bovine şi un viţeluş. Ăstea sunt metis, nu e rasă curată, dar sunt foarte mari şi sănătoase. Iar dincolo, în celălalt grajd sunt două bălţate româneşti, bine întreţinute, bine hrănite, după cum vedeţi.

Am văzut. Nişte vaci de mărimea unui elefant. Pe una dintre ele, doctorul o mângâie pe spate, pe bot, „Mîndraia” este gata să-i lingă palma. „De celalată nu mă apropiu, dă cu picioru’ când nu te aştepţi”.

Ne luăm la revedere de la doctorul Radu Bodea, îl lăsăm să-şi termine treaba.  Ca orice câine care-şi păzeşte cu sfinţenie teritoriul, patrupedul a scăpat din ascunzătoare. Îşi arată colţii, apoi începe să latre. Ne ferim cât putem. E legat în lanţ, dar nu poţi să ştii niciodată… N-am vrea să rămânem şi noi fără pantaloni, tocmai prin Căpuşu Mare.

Dan Moşoiu