Risc maxim de avalanşă în Masivul Bucegi
Riscul de avalanşă este maxim sâmbătă, 26 martie, în Masivul Bucegi – de gradul 5 pe o scară de la 1 la 5.
Şeful salvamontiştilor din Buşteni, Gheorghe Haiduc, precizează că sâmbătă dimineaţă s-au produs şapte avalanşe pe traseul Jepii Mici, în condiţiile în care în ultimele zile a nins abundent, iar stratul de zăpadă, foarte instabil, măsoară în unele zone aproximativ un metru.
Salvamoniştii le reamintesc turiştilor că toate traseele montane din Bucegi sunt închise şi le recomandă să rămână în apropierea cabanelor şi să fie echipaţi corespunzător.
Articol editat de Camelia Velțan, 26 martie 2016, 13:39
Radio România Actualităţi