Răzvan Roşu, tulnicarul din Apuseni
Este născut pe 1 decembrie, are rădăcinile adânc înfipte în Ţara Moţilor, iar în prezent, ca doctorand al Universităţii Babeş Bolyai, face naveta între Cluj Napoca şi Academia de Ştiinţe din Viena.
Articol editat de , 30 martie 2016, 06:00 / actualizat: 30 martie 2016, 7:27
El este Răzvan Roşu, tânărul sătmărean care, la cei 26 de ani pe care îi va împlini de ziua Marii Uniri, şi-a dedicat anii de studii (Facultatea de Etnologie din cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj Napoca – un an de facultate urmat în Germania – două masterate, din care unul în Austria, la Viena) marii lui pasiuni, antropologia, dar şi cercetării pe teren, după cum îi place să spună, a culturii şi muzicii tradiţionale din Transilvania.
Datorită studiilor şi pasiunilor sale, dar şi felului de-a trăi şi simţi autentic româneşte, cu toată convingerea, Răzvan Roşu este deja binecunoscut şi apreciat. El cântă la mai multe instrumente, horeşte din gură şi se numără printre ultimii tulnicari bărbaţi din România.
Într-o mulţime de oameni îmbrăcaţi diferit, Răzvan Roşu nu trece niciodată neobservat: pălărioara specifică moţilor şi o cămeşă ţărănească autentică, îl scot în evidenţă într-un fel care te face să-ţi doreşti să-l abordezi fără întârziere, parcă presimţind că vei avea de-a face cu un om special.
Un tânăr care, ca membru al societăţii în care trăim, nu se încadrează în tiparele zilelor noastre: spune că a fost o singură dată în club, şi nu i-a plăcut că l-a bolunzit muzica revărsată pe aceleaşi ritmuri din boxe, iar pagină de facebook şi-a făcut de-abia de câteva zile, pentru că el preferă să vorbească stând faţă în faţă cu oamenii:
Încă din perioada liceului am fost o fire mai rebelă şi mi-au displăcut festivismele, oamenii parveniţi şi tot ce era impus. Atunci au început căutările mele faţă de origini, influenţate decisiv de faptul că o lungă perioadă am crescut în preajma bunicilor.
Prin portul pe care l-am adoptat am vrut să iau ceva din lumea veche despre care mi s-a povestit şi pe care o studiez, pentru a o integra în lumea în care trăim, o lume cu alte ritmuri faţă de cele de odinioară. Sigur că în prezent nu putem umbla în opinci şi să trăim în colibe, la lumina lumânărilor.
Dar ceea ce putem face e să nu uităm acele vremuri şi mai ales să integrăm ceva din acea lume, în lumea prezentă, altfel se produce o ruptură. În perioada facultăţii s-au spus tot felul de lucruri despre felul în care umblu îmbrăcat. Ba că vreau să fac pe ţăranul, ba că nu am bani să-mi cumpăr haine. Dar nimeni nu s-a întrebat cât costă straiele mele! Pentru că sunt originale şi sunt confecţionate din materiale foarte scumpe, hainele mele costă mai mult decât blugii şi toate ţoalele ăstea de fiţe care se poartă acum (Răzvan Roşu).
Antropolog de profesie, Răzvan Roşu este neobosit în abordarea studiilor de caz din Transilvania, care, locuită fiind de români, maghiari, şvabi şi saşi, reprezintă un izvor nesecat de tradiţii. Dacă nu avem grijă să fie cunoscute şi de generaţiile viitoare, toate acestea vor dispărea, pentru că, din păcate, în România, spre deosebire de alte ţări ale Europei, se alocă bani prea puţini pentru cercetarea de orice fel, spune cu amărăciune Răzvan Roşu:
Demult, încă din vremea liceului, aveam programul ăsta în cap, pe puncte, şi ştiam foarte bine ce vreau să fac. Antropologia studiază omul în societate, iar asta înseamnă că nu se limitează doar la omul de tip tradiţional, adică un sat sau un oraş tradiţionale. Deci, nu este un domeniu perimat, aşa cum se crede. Iar în occident, spre deosebire de România, se alocă foarte mulţi bani pentru aşa ceva. La noi, din păcate, deşi nu se ştie exact ce sunt etnologia şi antropologia. se pun etichete, iar despre cei ce fac cercetări în aceste domenii se spune că umblă ei aşa, de capu lor, şi culeg ceva, dar nu se ştie ce (Răzvan Roşu).
La doar 14 ani Răzvan Roşu a alcătuit primul grup de muzică şi dansuri tradiţionale cu care a colindat Marna şi Mărişel, satele moţeşti unde îşi au obârşiile părinţii lui, dar şi alte locuri. Tot pasiunea pentru muzica tradiţională l-a dus pe Răzvan înspre interpretarea cântecului românesc şi înspre numeroasele instrumente la care a învăţat să cânte. Tulnicul este unul dintre acestea, în prezent fiind considerat unul dintre ultimii tulnicari bărbaţi din România. Datorită pasiunilor lui, a fost invitat să cânte în numeroase spectacole chiar de Grigore Leşe, de la care a învăţat că promovarea folclorului trebuie făcută într-un anume fel:
Pasiunea pentru tulnic vine tot din perioada liceului. Mai întâi am cântat cu vocea, apoi am început să cânt la tulnic şi la fluier. Să ştiţi că, în ciuda a ceea ce se spune, tulnicul nu este specific femeilor. În realitate, în lumea tradiţională, la bucium şi la trâmbiţă cântă doar bărbaţii. Până în secolul trecut aşa a fost şi în Ţara Moţilor. Atunci li s-a permis şi femeilor să cânte la tulnic, iar ele au început să dezvolte adevăratele tehnici de interpretare. Deci, cântările complexe pe care le ştim noi acum, sunt datorate femeilor. În ceea ce mă priveşte, ce cânt eu la tulnic este o moştenire de la strămoşi. Nu eu am inventat acest repertoriu, ci doar îmi fac datoria şi îl duc mai departe (Răzvan Roşu).
Îmbrăcat mereu în straie populare, Răzvan Roşu nu are cum să treacă neobservat. El este un tânăr aparte, pentru care grija faţă de conservarea şi transmiterea mai departe a valorilor tradiţionale, a devenit un mod de viaţă în care crede cu toată convingerea.
Stela Tudor
Ascultă Radio Cluj online AICI:
