Avem cele mai periculoase şosele din Uniunea Europeană
Şoselele din România şi din Bulgaria au fost, anul trecut, cele mai periculoase din Uniunea Europeană, potrivit statisticilor privind securitatea rutieră, publicate joi, 31 martie, de Comisia Europeană.
Articol editat de , 31 martie 2016, 18:13
În 2016, statele cu cea mai mare rată a mortalităţii pe calea rutieră raportat la numărul de locuitori au fost România şi Bulgaria, spune Comisia Europeană, care precizează că aceste două ţări au înregistrat cele mai mari probleme legate de siguranţa rutieră.
De asemenea, utilizatorii vulnerabili ai drumurilor – pietoni, biciclişti – reprezintă o mare parte dintre cele 135.000 de persoane accidentate, potrivit estimărilor Comisiei Europene.
De precizat, că este pentru prima dată când executivul comunitar publică o astfel de cifră.
Şi aceasta, pentru că statele membre numai acum au început să raporteze date comparabile şi fiabile privind accidentele rutiere grave de pe teritoriile lor.
RADOR
Radio Cluj se poate asculta și online, AICI.