Ascultă Radio România Cluj Live

Încep lucrările la tronsonul de autostradă demolată dintre Cunţa şi Sibiu

Porţiunea de autostradă demolată dintre Cunţa şi Sibiu va fi refăcută de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale în regie proprie. Prin această decizie se evită întârzierile cauzate de organizarea unei licitaţii, al cărei rezultat poate fi contestat.

autostrada demolata
Foto: autostrada demolata, Cunţa-Sibiu

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 5 aprilie 2016, 10:23

Cei 200 de metri care au fost demolaţi vor fi plătiţi din garanţia de bună execuţie pe care statul român i-a reţinut-o constructorului italian.

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a precizat că CNADNR nu are în prezent toate utilajele necesare unei lucrări de o asemenea anvergură, dar ele pot fi închiriate de la firmele de drumuri.

Repararea zonei demolate am separat-o de restul lucrărilor pentru a putea reda traficului acea bucată cât mai curând, aşa cum am planificat noi în luna septembrie din acest an. Practic, acolo s-a mers la implementarea unor măsuri directe. Compania, cu resursele proprii, nu are chiar toate utilajele necesare. Compania are resurse mai mult pentru activitatea de întreţinere, ceea ce, ştim cu toţii, este altceva decât construcţia de tip nou, dar este, trebuie să recunoaştem, o variantă. (Dan Costescu, ministrul Transporturilor)

La rândul sau, directorul CNADNR Cătălin Homor a declarat că, în paralel, va fi efectuată şi o expertiză tehnică pentru întreg lotul de 22 de kilometri de autostradă dintre Cunţa şi Sibiu, care în prezent este închis.

În paralel cu expertiza tehnică demarată pentru întreg lotul 3 al autostrăzii Orăștie-Sibiu în lungime de 22 km, ne apucăm de lucru să reconstruim porțiunea excavată și să remediem toate deficiențele cunoscute la această dată. Am hotărât să refacem acest sector în regie proprie tocmai pentru a scurta timpii de execuție, astfel încât acest tronson de autostradă să fie refăcut cât mai repede. Am agrenat în Unitatea de Implementare specialiști care și-au asumat răspunderea de a finaliza acest tronson. În perioada imediat următoare aștept de la această echipă un program și un calendar al lucrărilor foarte clare și mai ales cu termene asumate. Această măsură de reziliere și finalizare a lucrărilor în regie proprie, abordată pentru prima dată de Companie, poate fi pusă în aplicare oricând pentru orice proiect care nu merge și unde constructorul dă dovadă de neseriozitate și întârzie proiectul nejustificat. (Cătălin Homor, director CNADNR)

sibiu orastie portiunea demolata

Segmentul Cunţa – Sibiu, în lungime de 22 de kilometri, a fost deschis circulaţiei pe 14 noiembrie 2014 şi, la scurt timp după inaugurare, au apărut fisuri în carosabil. Decizia demolării a 200 de metri din această şosea a fost luată după ce experţii independenţi au ajuns la concluzia că deficienţele de execuţie nu pot fi remediate decât printr-o intervenţie majoră atât la sol cât şi la structura de rezistenţă.

 

Mihai Miclăuş

Radio Cluj se poate asculta şi online AICI:

Ministrul energiei: „Nu există risc de întreruperi majore de curent pe perioada sărbătorilor”
Economic marți, 15 aprilie 2025, 17:17

Ministrul energiei: „Nu există risc de întreruperi majore de curent pe perioada sărbătorilor”

O ședință a comandamentului energetic convocată de ministrul Sebastian Burduja a analizat marți, 15 aprilie, soluțiile tehnice și...

Ministrul energiei: „Nu există risc de întreruperi majore de curent pe perioada sărbătorilor”
O mare fabrică din România își închide porțile
Economic marți, 15 aprilie 2025, 13:33

O mare fabrică din România își închide porțile

Fabrica de Vagoane Marfă din judeţul Arad se închide, iar din vară aproape 700 de angajaţi îşi vor pierde locul de muncă.   Grupul...

O mare fabrică din România își închide porțile
Se caută soluții pentru protejarea celor care nu îşi pot permite să plătească viitoarele facturi
Economic luni, 14 aprilie 2025, 18:47

Se caută soluții pentru protejarea celor care nu îşi pot permite să plătească viitoarele facturi

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, consideră că este necesară o lărgire a categoriilor de consumatori vulnerabili, după renunţarea la...

Se caută soluții pentru protejarea celor care nu îşi pot permite să plătească viitoarele facturi
Oradea, locul 5 în țară la investiții prin PNRR
Economic luni, 14 aprilie 2025, 12:33

Oradea, locul 5 în țară la investiții prin PNRR

Municipiul Oradea se află pe locul cinci în clasamentul național al municipiilor reședință de județ în ceea ce privește valoarea...

Oradea, locul 5 în țară la investiții prin PNRR
Economic joi, 10 aprilie 2025, 16:55

ANRE propune garanție de 30% pentru contractele de energie

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a publicat joi, 10 aprilie, în consultare publică un proiect de ordin privind...

ANRE propune garanție de 30% pentru contractele de energie
Economic joi, 10 aprilie 2025, 10:58

Ce anume sperie SUA și îl determină pe președintele Trump să ia măsurile economice din ultimele zile?

Decizia președintelui Trump de a impune taxe vamale mult mai mari decât până acum statelor cu care SUA face comerț i-a șocat pe mulți, deși...

Ce anume sperie SUA și îl determină pe președintele Trump să ia măsurile economice din ultimele zile?
Economic marți, 8 aprilie 2025, 14:12

Sute de mii de ouă și tone de carne, retrase de pe piață

Inspectorii sanitar-veterinari au aplicat amenzi de peste 4,4 milioane de lei, în urma controalelor făcute, la nivel naţional, cu ocazia...

Sute de mii de ouă și tone de carne, retrase de pe piață
Economic marți, 8 aprilie 2025, 11:26

Avem cei mai ieftini carburanți din Uniunea Europeană

Scăderea semnificativă a preţului la petrol, pe pieţele internaţionale, a determinat ieftinirea la pompă a benzinei şi motorinei.   În...

Avem cei mai ieftini carburanți din Uniunea Europeană