Ascultă Radio România Cluj Live

Telefonul Vârstnicului a fost apelat de 2.700 de ori

La șase luni de la lansare, Telefonul Vârstnicului, prima linie telefonică gratuită de informare și asistență dedicată persoanelor peste 65 de ani, operată de către Fundația Principesa Margareta a României și finanțată de către Fundația Vodafone România prin programul Mobile for Good, a înregistrat peste 2.700 de apeluri, dintre care 962 sunt apelanți unici, proveniți din toate regiunile țării.

Telefonul Varstnicului
Foto: Telefonul Varstnicului

Articol editat de , 6 aprilie 2016, 10:00

Cele mai multe apeluri provin din zona Munteniei și a municipiului București (475 de apelanți), urmează zona Moldovei (184 de apelanți), a Transilvaniei (148 apelanți) şi a Olteniei (69 apelanți). Cel mai mare număr de apelanţi sunt din Municipiul București (285 de apelanți), urmaţi de cei din județul Prahova (72 de apelanți), Galați (39), Iași (38), Constanța (33), Brașov (31) și Timiș (30). Repartiția apelanților în funcție de mediul de proveniență ne arată o distribuţie echilibrată, 381 dintre aceștia locuind în mediul rural sau în orașe mici, 259 în orașe mari și 285 în capitală.

846 de apelanţi şi-au declarat vârsta, dintre aceştia, 229 au între 70 și 80 de ani, 174 se încadrează în intervalul 65-70, iar 182 în intervalul 60-65. Telefonul Vârstnicului este un instrument util și persoanelor cu o vârstă mai mică de 60 de ani, precum şi celor care vor să semnaleze situația unui vârstnic pe care îl cunosc, 149 de apelanți înscriindu-se în această categorie. Statistica arată că în perioada septembrie 2015 – martie 2016 Telefonul Vârstnicului a fost apelat de către 566 de femei și 396 de bărbați.

Telefonul Vârstnicului este o linie telefonică gratuită și confidențială, care răspunde nevoilor tuturor vârstnicilor din România, fie că vorbim de informare, consiliere sau sprijin practic și emoțional. La numărul de telefon 0800 460 001, persoanele vârstnice primesc sfaturi și informații de la operatorii specializați în asistență socială ai Fundației Principesa Margareta a României. Această linie telefonică, lansată în septembrie 2015, este disponibilă de luni până vineri, între orele 08:00 și 20:00. Linia poate fi accesată și de către cei care doresc să semnaleze un abuz sau o situație dificilă a unui bătrân.

Dincolo de caracterul său informativ, Telefonul Vârstnicului reprezintă și o metodă de sprijin emoțional și alinare a singurătății. Conform unui studiu național realizat la finalul anului 2015 de GfK, pentru Fundația Principesa Margareta a României, unul din doi vârstnici din România este afectat de singurătate într-o anumită măsură. Pentru seniorii singuri, Telefonul Vârstnicului pune la dispoziție serviciul de reapelare regulată, de care beneficiază până acum 145 de persoane.

 

Redacţia

Radio Cluj se poate asculta şi online AICI:

Cum combatem pielea uscată, în lunile de iarnă?
Diverse duminică, 19 ianuarie 2025, 12:00

Cum combatem pielea uscată, în lunile de iarnă?

Pielea uscată este o problemă frecventă, mai ales în lunile de iarnă, când aerul rece şi încălzirea usucă excesiv epiderma.   Multe...

Cum combatem pielea uscată, în lunile de iarnă?
Mare progres științific: cauza evoluției unui cancer grav la copii
Diverse duminică, 19 ianuarie 2025, 00:00

Mare progres științific: cauza evoluției unui cancer grav la copii

Osteosarcomul – un cancer osos agresiv care afectează în principal copiii și tinerii între 10 și 20 de ani – ascunde un sistem...

Mare progres științific: cauza evoluției unui cancer grav la copii
Anumite tipuri de brânză pot fi cele mai bune remedii pentru sănătatea ficatului
Diverse sâmbătă, 18 ianuarie 2025, 12:00

Anumite tipuri de brânză pot fi cele mai bune remedii pentru sănătatea ficatului

Brânzeturile maturate, precum cheddar, parmezan, brie, brânză albastră, gouda şi unele tipuri de mozzarella, pot fi cele mai bune remedii pentru...

Anumite tipuri de brânză pot fi cele mai bune remedii pentru sănătatea ficatului
La mare căutare pâinicile aburinde în formă de șarpe
Diverse sâmbătă, 18 ianuarie 2025, 00:00

La mare căutare pâinicile aburinde în formă de șarpe

Provincia Shanxi este cunoscută pentru preparatele sale realizate din făină.   Huamo, cum este numită pâinea chinezească în diferite...

La mare căutare pâinicile aburinde în formă de șarpe
Diverse vineri, 17 ianuarie 2025, 12:00

Edamame – o sursă excelentă de proteine, vitamine și minerale

Edamame sau soia verde este un aliment popular în bucătăria asiatică. Pe lângă gustul său, această legumă a devenit cunoscută la nivel...

Edamame – o sursă excelentă de proteine, vitamine și minerale
Diverse vineri, 17 ianuarie 2025, 00:00

Ce legătură este între zațul de cafea și alunecarea pe gheață?

În lunile de iarnă, ne confruntăm cu multe provocări, printre care străzile şi trotuarele îngheţate.   Cel mai adesea, pentru evitarea...

Ce legătură este între zațul de cafea și alunecarea pe gheață?
Diverse joi, 16 ianuarie 2025, 12:00

Dacă ar fi posibilă ştergerea amintirilor urâte?

În timp ce amintirile se află în centrul unui proces foarte complex, posibilitatea de a șterge unele dintre ele prezintă un mare interes pentru...

Dacă ar fi posibilă ştergerea amintirilor urâte?
Diverse joi, 16 ianuarie 2025, 10:32

Un copil a găsit un glonţ într-o chiflă

Direcția regională a Poliției Naționale a Ucrainei a transmis că oamenii legii au fost sesizaţi de către un profesor de la unul dintre liceele...

Un copil a găsit un glonţ într-o chiflă