E o nimica toată să ajungi în Şoimeni. Ieşi din Cluj prin fosta zonă industrială, străbaţi Valea Chintăului, înţesată de vile aşezate alandala, treci de Chinteni, laşi în urmă celebrul lac pe care câţiva pescari aşteaptă peştişorul de aur, ţii drumul drept şi în curând ajungi la destinaţie. 30 de kilometri, poate nici atât. De-a stânga şi de-a dreapta străzii principale din Şoimeni întâlneşti un amestec de case vechi, din piatră, şi vile noi, moderne, în care pare să nu locuiască nimeni. Ne trezeşte din reverie huruitul unui tractor. Tanti Maria iese la poartă. Intrăm în vorbă şi ajungem la nişte socoteli cu pământul.
Foto: Foto: Radio Cluj
Articol editat de DSRNetworkAdmin,
7 aprilie 2016, 09:33 / actualizat: 21 noiembrie 2020, 15:21
E o nimica toată să ajungi în Şoimeni. Ieşi din Cluj prin fosta zonă industrială, străbaţi Valea Chintăului, înţesată de vile aşezate alandala, treci de Chinteni, laşi în urmă celebrul lac pe care câţiva pescari aşteaptă peştişorul de aur, ţii drumul drept şi în curând ajungi la destinaţie. 30 de kilometri, poate nici atât. De-a stânga şi de-a dreapta străzii principale din Şoimeni întâlneşti un amestec de case vechi, din piatră, şi vile noi, moderne, în care pare să nu locuiască nimeni. Ne trezeşte din reverie huruitul unui tractor. Tanti Maria iese la poartă. Intrăm în vorbă şi ajungem la nişte socoteli cu pământul.
Am 65 arător, da’ cu casă cu tăt îi 95 de ari. Punem acolo porumb, ovăz, orz, grâu, ce putem. Culturile ăstea le erbicidăm, nu mai avem treabă numa’ cu zarzavaturile (râde). Pă sâmbătă o zâs că discuieşte, şi-mi pun cartofi, zarzavaturi, ce-mi trebe. Tăite păntru mine şi păntru nişte găini, ce să fac, că nu pot mai mult, că mă dor picioarele şi pă mine… Aratu’ o fost tri milioane jumate, în banii vechi, două milioane discuitu’, plus sămânţurile şi tot ce trebe.
Ştii ce, domnule, am lucrat la Clujana, 25 de ani am făcut naveta, opt milioane am, no, api tăt le împing… Că-s o femeie sângură, să nu las pustie grădina, că pământurile le-am dat în Asociaţie. Amu mi-i băga pă internet, să mă vadă copiii în Spania! Şi-or zâce: ai, ai, după ce te-ai pus la televizor?
Admirăm casa veche, cu târnaţ, după care mergem în urma tractorului care, între timp, intrase într-o curte mare. Bag seama sunt probleme, pentru că tractoristul aduce din vecini, într-un mic căruţ, un aparat mare de sudură.
Am vrut să întoarcem în drum şi nu m-am putut încadra ca lumea şi s-o forţat proţapu de la disc. Trebe sudat, că o mai fost sudat, şi la sudură s-o rupt. Ar trebui unu’ nou, d-apăi… Aveam de mărs la discuit, că avem de semănat ovăz, orz, pă pământu’ nost, că avem bugăt. Da-ntr-o bună zî ne lăsăm de el, că n-ai ce face cu producţia, o mâncă şoarecii. Avem porcii, am avut o vacă, da’ o-am dat, că n-ai ce face cu laptele, nu este punct de colectare. Io-s de la Cluj vinit, mi-am luat concediu acuma două zâle, să viu să bag în pământ. Poimâine mă duc la servici…
Cu un prelungitor în mână, din casă iese, necăjit, şi cel ale cărui pământuri trebuiau discuite.
S-o-ncurcat lucrurile, astăzi nu mai putem face ce-o trebuit. L-a repara, numa că-i târzâu… Avem în mai multe locuri pământ, apăi nu ne lăsăm de el, că de-aceea ni l-o dat aiştea. Cât îi de greu, musai să-l lucrăm.
Un pic mai încolo, domnul David lucra împreună cu o echipă de zidari la exteriorul unei case frumoase, cu etaj.
Construim pentru cei care vor urma după noi. Din casa bătrânească vă arăt ce-o mai rămas, restu’ tot am demolat. Vedeţi, numa’ zidul ăla… Am un băiat şi o fată, am nepoţi, vara vin şi stau aici la ţară. Io stau cu soţia de prin april’ până în toamnă. Aş sta şi iarna, da’ n-ai cu cine schimba o vorbă, că să duc vecinii în Cluj. Apăi, stai în casă, televizor şi radio, îi plictisitor.
Aici avem livadă, grădină, la copii le-am construit un părculeţ, să aibă unde să se joace. Acuma, dacă tăt ne bagă apa, vreau să le fac şi o piscină.
Dar bucătăria asta de vară superbă, cu târnaţ, sper că n-o dărâmaţi!
Nu, asta rămâne pe veci, io aşa o ştiu de când m-am născut, numa’ un pic am consolidat acoperişul. La cât pământ îi aici, copiii pot să mai facă o casă, io nu mai fac nimic, că am făcut destul!
Urcăm şi în satul vechi, în vatra satului, acolo unde aproape toate casele şi acareturile sunt construite din piatra care a fost cândva exploatata, sus, pe deal. Şi a mai rămas, încă pentru câteva sate. Domnul Şoni, constructor renumit, aflat temporar în sat, lucra la un mic gărduleţ.
Lucrez până când poci. De la vârsta de 12 ani lucrez ca şi constructor. Şi acuma mai lucrez. Am făcut pe aici tot felul… Vedeţi grătarul ăla de la vecini, cu hornul ornamental? Io l-am făcut. La vârsta mea am de lucru până când mor. Mulţi o zis: domnu Şoni, dacă-ţi muri, mânurile să le lăsaţi afară din sicriu, ca să lucre mai departe…
Deasupra satului se înalţă câteva culmi piramidale. Mergem pe o uliţă în sus, ne apropiem de ele, dar atât, e greu să urci în vârf. La întoarcere, domnul Nicolae Răchită, care tocmai se apuca de arat un pământ, ne lămureşte.
Primul care are o formă alungită i se spune Cetatea Chitiş, şi i se spune Cetate pentru că în partea de sus, dacă aţi fi ajuns, aţi fi putut vedea tranşeele făcute de soldaţi pentru aplicaţii, inclusiv sus, pe Piatră. De aia îi spune la uliţa respectivă Sub Piatră. Sus e dealul cel mare, cu piatră de carieră care pe vremuri a fost exploatată şi s-au construit casele în sat… Cred că 90 la sută dintre casele din sat sunt construite cu piatră de acolo. Şi cred că a mai rămas pentru încă două sate. Dar băile de piatră şi oamenii care au lucrat acolo sunt de mult duşi la cele veşnice. Fiecare deal de acolo pe care îl vedeţi dumneavoastră spune o amintire. Pe piramida aceea, Dealul Băbanului, aveam un derdeluş de nisip pe care mă dădeam inclusiv cu covata de pâine, şi bunica era disperată, pentru că era destul de nouă covata. Dacă veţi merge pe următoarea uliţă, veţi găsi cripta evreiască. Acolo evreii din sat, pe vremuri, au avut cimitirul lor şi o capelă a lor, o criptă… Când eram copil se spunea că acolo se află aur. Şi am săpat cu tot felul de obiecte să găsim aur. Dar n-am găsit niciodată.
Domnul Nicolae Răchită s-a născut în Şoimeni, iar în concediu se întoarce de fiecare dată în sat.
Bucuria mea e agricultura. Acuma sunt în concediu. Lucrez la o firmă străină, am două săptămâni concediu şi vin să mă recreez. Am casa părintească, mama îi Maria Dealului, locuieşte dincolo, peste vale, şi am o grădină de 1800 de metri pătraţi, unde am cultivat zmeură. Anul acesta m-am extins. Am făcut sirop şi compot, prin ianuarie am terminat tot, n-am mai avut ce vinde. Pe lângă asta, utilajele pe care le am le folosesc la prestări servicii, la cunoştinţe, la prieteni.
Când eram eu copil, aici erau 340 de fumuri. La şcoală eram undeva în jur de 160 de copii, în opt clase. Erau toate casele locuite. Exodul a început undeva în anii ’86 – ’87 când a plecat lumea spre Cluj.
Pornim şi spre ceea ce a fost cândva cripta evreiască, dar în drum ne întâlnim cu o altă tanti Maria care întindea pe o sfoară câteva haine proaspăt spălate.
Putem sta un pic de vorbă?
D’api io nu ştiu nimica, domnule, că-s bolnavă şi bătrână.
Da’ aşa bătrână şi bolnavă aţi spălat hainele cu mâna!
E, cu mâna. Am apă în casă, da’ acuma mi s-o stricat hidroforu’ şi, no… Copiii mi-s plecaţi, am unu’ în Corsica, unu’ în Franţa, o fată în Italia. Vin p-acasă, cum să nu? Aista din Corsica n-o vinit de sărbători, amu’ nici de Paşti nu vine, da’ o zâs că vine în august, să terminăm casa asta, că vrea să-i pună un etaj. Şi am fată în satu’ vecin. No, dacă mereţi tăt în sus, acolo-i cripta. Io am găsit oarecând o piatră, era scrisă ceva pă ea, da’ nu era în româneşte.
La cripta evreiască ajungem cu greu, este în spatele unei case părăsite, pe o culme pe care o cucerim strecurându-ne printre spini, tufişuri, răchiţi şi copăcei uscaţi. Din păcate, tot ce a mai rămas acolo este doar un zid de piatră albit de vreme. Mai jos, rătăcită printre câţiva pomi sălbăticiţi, o cruce veche aminteşte şi de fostul cimitir evreiesc.
La întoarcere, ne oprim o clipă în fața unei mici ”cabane” tricolore, pe fațada căreia citim: ”Cabana Tricolor, Șoimeni nr. 32 Todea Simion și Irinuța, Florin, Adi și familia, Dana și Denisa. Bine ați venit, dragi oaspeți! Poftă bună la mâncare și băutură! Doamne ajută!” Un pic mai jos, admirăm un zid imens din piatră și o casă veche, construită tot din piatră, evident.
Ne întoarcem pe strada pietruită şi schimbăm două vorbe cu un sătean care mergea grăbit în faţa unei mici turme de oi.
Unde le duceţi?
La turmă, la turmă, acolo în capătul satului.
Berbeci, oi?
Numa’ oi. Miori şi oi.
No, nu mai cunosc oile. Sau berbecii. Au coarne, nu-s berbeci?
Nu, nu, nu. Aici nu am numa’ 13, mai am încă trei acasă, că ălea trebe să fete.
Pământul îl lucraţi?
Da’, cum să nu?! Lucrăm terenu’, avem bivoliţă, vaci…
Mai încolo, pe o bancă, la soare, două femei defăceau fasole.
I-o vinit vremea la desfăcat! O stat până amu’ în pod? Unde aţi ţinut-o?
În garaj. Da’ mai ’nainte să ţânea în pod, ştii dumneata, văd că şi dumneata eşti de la…
Majoritatea lucrurilor le ţâneam în pod. Amu, am mai făcut alte anexe şi nu le mai urcăm acolo că nu-i cine să sui să le coboaie…
Da’ dumneavoastră, de la radio sunteţi?
De la Radio Cluj, da, am venit să vedem cum trăieşte lumea la Şoimeni!
Cum pot, aşa trăiesc. Înt-o zî mai bine, înt-o zî mai nebine… N-opăi, domnule, mai suntem şi bolnavi. Io ştii de câtă vreme-s beteagă de gripă? Pfai, nu cre’ că nu şi de două săptămâni, ba mai mult. Am luat ampicilină, amu ieu injecţii.
Aţi stat la pat!
N-am stat în pat defel. Dacă te dai la pat, domnule, în pat stai. Patu’ te traje… Stai acolo… Da’ dacă te scoli, te mai înviorezi. Să nu staţi la pat dacă vă îmbolnăviţi, nu staţi la pat că patu’ nu-i bun.
Imediat e gata fasolea!
Mai avem o ţâră, ia, în sacu’ ista!
După ce terminaţi ce faceţi?
Merem să mâncăm de-amiazăzi.
Da’ ce-aţi gătit?
Astăzi nimnica, am gătit sâmbătă. Io am făcut supă de salată.
Da’ ce, s-o făcut deja şălatele?
Da’ s-o făcut, nu s-o făcut… De-acolo de la Cluj ni le-o adus, acolo să fac când vrei!
Cu tanti Margareta şi cu tanti Veronica ne vom reîntâlni în povestea noastră de duminică.
Peste drum, domnul Chiş lucra cu hârleţul în grădină.
Straturi… o pus ficiorii pomi roată… aicea punem ceapă, cartofi, varză… treburi din ăstea. Aşe ni, mai facem câte ceva. Pământu’ l-am dat la o Asociaţie, o vinit o firmă din Câmpia Turzii, no, şi ne mai dau câte ceva. La 78 de ani ce mai poci io lucra? Am un căluţ, am nişte oi, da-s la hotar, la un nepot de-a meu. Mai ţânem o găină, un purcel… Am avut şi bivoli, şi vaci, de tăite, pân-am fost tânăr. Da’ acuma, aşe încet-încet tăite mărg… No, Doamne ajută-vă, multă sănătate!
Îl cunoaştem şi pe cel mai vârstnic locuitor din Şoimeni, domnul Ion Tarcea care se apropie de 90 de ani.
N-am fumat, am fost la căzan… întreabă, ia, pă omu’ ăla… nu m-o văzut nime bat! Să-mi ardă sufletu’… Pune apă-n el dacă… Nu? Da’ pă mine, ani de zâle, de la 17 ani am început lucru, cu tata, că şi el o lucrat acolo, da’ nu m-o văzut nime bat. Şi n-am stat, n-am stat, am lucrat din tăite… direcţiile, e!
Părăsim satul Şoimeni cu un sentiment de prea plin: oameni vrednici, deschişi, case vechi, cu zidurile din piatră, dar şi case noi, adevărate vile care stau cuminţi şi îşi aşteaptă stăpânii. Ne vin în minte vorbele domnului Nicolae Răchită:
Rădăcinile mele sunt la Şoimeni şi mi-aş dori ca într-o zi să mă întorc în sat, să mă stabilesc aici, într-o căsuţă mică şi cochetă.
Ne primiţi şi pe noi?
Dan Moşoiu
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
![Şoimeni, satul cu case din piatră [VIDEO]](https://i0.wp.com/www.radiocluj.ro/wp-content/uploads/2016/04/Soimeni1.jpg?resize=850%2C479&ssl=1 "Şoimeni, satul cu case din piatră [VIDEO]")
