Ascultă Radio România Cluj Live

Despre intoleranța la smerenie [VIDEO]

Multă lume ştie deja ce scandal a creat o piesă a trupei Taxi, la care au colaborat 33 de vedete româneşti, intitulată „Despre smerenie”.

Despre intoleranța la smerenie [VIDEO]

Articol editat de cristina.rusu, 13 aprilie 2016, 06:00

„Azi-noapte am avut un vis / Catedrala Mântuirii Neamului Românesc era gata / Iar eu… m-am dus la catedrală, de dimineaţă, să-l caut pe Dumnezeu” – aşa sună începutul melodiei compuse de Dan Teodorescu, solistul formaţiei.

„Şi pân’ la urmă l-am gasit într-o biserică din lemn / E una undeva pe-un deal (…) Şi cred că ştiu de ce l-am găsit aici / Eu cred că Dumnezeu preferă lemnul / Lemnul şi spaţiile mici”, aşa se termină visul lui Dan Teodorescu.

https://www.youtube.com/watch?v=HSg2qfYkB8I

Nu despre conţinutul sau mesajul cântecului vreau să discutăm, ci despre reacţiile furibunde şi spumegânde pe care le-a provocat, indicii clare că mentalul colectiv românesc a luat-o razna.

Un oarecare chiar a postat pe Facebook un filmuleţ în care arată cum arde el o carte de-a lui Mircea Cărtărescu, pe motiv că poetul apare în piesa trupei Taxi.

E adevărat că noi, românii, nu am fost niciodată campionii dezbaterii civilizate, argumentate, cu respect pentru preopinent.

La noi nu există partener de controversă ci inamic, iar inamicul, nu-i aşa, poate fi lovit cu orice armă, de la înjurătură la pumn.

Edificatoare în această privinţă mi se pare întrebarea, rostită obligatoriu cu durere: „de ce dai, bă, nu ştii să-njuri?”

Avem nişte lipsuri la capitolul simţ civic pe care se vede că şcoala nu le poate suplini. Macho-iala de tip balcanic, cu puternice influenţe ţigăneşti, domină comportamentul nostru public, iar când „zmeul” are de partea lui anonimatul internetului, numai foc, pară şi bale revarsă în spaţiul virtual.

Trupa Taxi a compus şi înregistrat un cântec. Nu un manifest ateist, nici musulman, nici vreo declaraţie de război la adresa creştinismului. Doar un cântec.

Urmările sunt două: încă un motiv de scindare a românilor în tabere vrăjmaşe, ceea ce le face o plăcere de-a dreptul masochistă, plus, deloc paradoxal, o creştere a donaţiilor private pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, după cum anunţă Patriarhia Română.

Rămâne de rezolvat, pornind de la zero, hiba intoleranţei noastre la păreri contrare.

Corina Gliguţa i-a întrebat pe clujeni dacă-i irită când sunt contrazişi, iar concluzia este că e voie să ne enervăm pe cei care ne contrazic doar când suntem tineri, când se încalcă, verbal, drepturile omului, când ni se pare că preopinentul nu e cinstit, dar fără să ne răzbunăm şi când considerăm că noi avem dreptate iar preopinentul nu are.

În rest, calm şi toleranţă pe toată linia.

Inclusiv în spaţiile mici, din lemn, cum ar fi coşciugele.

 

Dan Horea

Radio Cluj se poate asculta și online, AICI.

party
Special RCJ joi, 12 octombrie 2017, 15:53

A face de petrecanie

Expresia „a face de petrecanie” înseamnă a omorî pe cineva, cu varianta „a-şi face de petrecanie”, a-şi stopa singur...

A face de petrecanie
om bogat om sarac
Special RCJ luni, 28 august 2017, 15:41

Omul simplu, dar cinstit și cu bun simț

Da, omul acela cântat, lăudat şi compătimit, dat mereu exemplu de păstrător al tradiţiilor şi al sevei neamului. Omul nostru simplu nu are...

Omul simplu, dar cinstit și cu bun simț
limba_romana_apsa
Special RCJ miercuri, 16 august 2017, 19:12

Limba noastră-i o comoară?

„Limba noastră-i o comoară În adâncuri înfundată Un șirag de piatră rară Pe moșie revărsată.” Sunt primele versuri dintr-o...

Limba noastră-i o comoară?
gladiator roman
Special RCJ vineri, 28 iulie 2017, 15:15

Circul, mai presus de pâine

În Roma antică, un gladiator a murit la 22 de ani, celebru si adulat. Când i s-a facut inventarul, stupoare: în 3 ani, junele adunase, ca...

Circul, mai presus de pâine
Special RCJ vineri, 14 iulie 2017, 08:33

„Dacă ai fi în locul lor, şi tu ai face la fel”!

Este fraza care conţine esenţa răului ce ne macină societatea şi economia. Parveniţii nu pot concepe că succesul nemeritat poate provoca şi...

„Dacă ai fi în locul lor, şi tu ai face la fel”!
Special RCJ duminică, 2 iulie 2017, 10:24

Fiecare pasăre pre limba ei piere

Scandalul de sâmbătă de la Cluj, cu juna actriţă luată pe sus de jandarmi (pe motiv că a refuzat să plece de la un miting pe care-l sabota)...

Fiecare pasăre pre limba ei piere
Special RCJ marți, 20 iunie 2017, 14:39

Dor de Domnul Trandafir

1. Într-o şcoală clujeană cu pretenţii (deşi posesoare a unui număr remarcabil de derbedei), o dirigintă îşi “sacrifică” unul dintre...

Dor de Domnul Trandafir
Special RCJ vineri, 16 iunie 2017, 11:32

Fost-ai lele cât ai fost

Fost-ai lele cât ai fost, expresie care se pliază minunat pe realităţile noastre. O teorie des vehiculată afirmă că vremea politicii a trecut,...

Fost-ai lele cât ai fost