Ascultă Radio România Cluj Live

Migranţi în ilegalitate la frontiera de Nord

Doi afgani şi un pakistanez au fost depistaţi de polițiștii de frontieră de la Halmeu în timp ce încercau să intre ilegal în România.

Migranţi în ilegalitate la frontiera de Nord
Foto: Migranţi în ilegalitate la frontiera de Nord

Articol editat de , 14 aprilie 2016, 10:41

Poliţia de Frontieră informează că în 12 aprilie, în timp ce se aflau în misiune specifică în zona de competenţă, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Halmeu au depistat, pe direcția localității Halmeu Vii, la aproximativ 500 metri către interior de la linia de frontieră cu Ucraina, două persoane de sex masculin, de origine afro-asiatică. Deoarece nu şi-au putut justifica prezenţa în zonă, cei doi au fost conduşi la sediul sectorului, unde s-a stabilit că este vorba despre un cetățean pakistanez în vârstă de 28 de ani și un cetățean afgan, în vârstă de 18 ani. Ei au declarat că intenţionau să ajungă într-o țară din Uniunea Europeană. Trei ore mai târziu, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Tarna Mare au depistat, la ieșirea din localitate o altă persoană de sex masculin care nu vorbea limba română și nu avea documente asupra sa. În acest caz s-a stabillit că este vorba despre un cetăţean din Afganistan în vârstă de 28 de ani, care a declarat că a plecat din țara natală cu intenţia de-a ajunge într-o țară din Vestul Europei, fiind călăuzit pe traseu de diverse persoane ale căror identităţi nu le cunoaşte, în schimbul unor sume de bani.

Celor trei migranţi le-au fost întocmite lucrări penale pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în baza acordului de readmisie, ei au fost predați de polițiștii de frontieră români autorităților ucrainene.

 

Stela Tudor

Radio Cluj se poate asculta şi online AICI:

Pregătiri pentru masa de Paști
Transilvania miercuri, 16 aprilie 2025, 10:10

Pregătiri pentru masa de Paști

Gospodinele sau găzdoaiele, cum li se spune prin Maramureșul istoric, sunt preocupate de ce bucate vor pregăti pentru masa de Paști. Maramureşul...

Pregătiri pentru masa de Paști
Calea Crucii – 200 de pelerini străbat drumul dintre Groșii Țibleșului și Botiza
Transilvania marți, 15 aprilie 2025, 10:53

Calea Crucii – 200 de pelerini străbat drumul dintre Groșii Țibleșului și Botiza

În a doua zi din Săptămâna Mare, în comuna Groşii Ţibleşului din Maramureş se desfăşoară o primă ediţie a procesiunii Calea Crucii,...

Calea Crucii – 200 de pelerini străbat drumul dintre Groșii Țibleșului și Botiza
Referendum în comuna Parva din județul Bistrița-Năsăud
Transilvania luni, 14 aprilie 2025, 16:08

Referendum în comuna Parva din județul Bistrița-Năsăud

Cetățenii comunei Parva din județul Bistrița-Năsăud vor fi chemați la urne în 18 mai, odată cu turul al doilea al alegerilor prezidențiale,...

Referendum în comuna Parva din județul Bistrița-Năsăud
Bujorii de stepă de la Zau de Câmpie nu înfloresc din cauza frigului
Transilvania luni, 14 aprilie 2025, 14:47

Bujorii de stepă de la Zau de Câmpie nu înfloresc din cauza frigului

Bujorii de stepă de la Zau de Câmpie, aflați în unica rezervație botanică de acest gen din Europa, situată pe cel mai înalt loc din lume în...

Bujorii de stepă de la Zau de Câmpie nu înfloresc din cauza frigului
Transilvania luni, 14 aprilie 2025, 14:26

Vreme schimbătoare și precipitații în următoarele două săptămâni

Vremea va fi oscilantă din punct de vedere termic în următoarele două săptămâni (14 – 27 aprilie) în majoritatea regiunilor, iar...

Vreme schimbătoare și precipitații în următoarele două săptămâni
Transilvania luni, 14 aprilie 2025, 13:21

S-a descoperit un tezaur dacic

Un tezaur din argint de 550 de grame a fost descoperit, în această primăvară, de două persoane, în comuna Breaza, de lângă Reghin.  ...

S-a descoperit un tezaur dacic
Transilvania vineri, 11 aprilie 2025, 16:55

Șacal cu rabie, găsit decedat, în Halmeu

Autorităţile din judeţul Satu Mare au dispus, vineri, 11 aprilie, măsuri în zona localităţii Halmeu, după ce a fost descoperit, pe un drum...

Șacal cu rabie, găsit decedat, în Halmeu
Transilvania vineri, 11 aprilie 2025, 15:27

Grav accident rutier, produs pe Piatra Craiului. Un bărbat a decedat

Vineri, 11 aprilie, pompierii militari bihoreni și clujeni au intervenit pe DN 1, pe Piatra Craiului, la un grav accident rutier, produs între...

Grav accident rutier, produs pe Piatra Craiului. Un bărbat a decedat