Plătiți să doarmă
În toiul ofertelor de pachete de wellness pentru angajaţi, o companie americană a venit cu o idee inovatoare care reduce cearcănele.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 15 aprilie 2016, 05:00
Tendinţa crescândă din ultimii ani de a pune la dispoziţia angajaţilor programe de wellness a determinat o companie din Hartford, Connecticut, care activează pe piaţa asigurărilor de sănătate, să lanseze un bonus cu totul deosebit: să îşi plătească angajaţii pentru ca aceştia să doarmă suficient. Astfel, ei primesc 1,25 dolari pentru fiecare noapte în care dorm mai mult de şapte ore. Decizia companiei a fost luată nu doar din cauza rezultatelor la care au ajuns Centrele pentru Controlul şi Prevenţia Bolii – lipsa somnului poate dăuna grav sănătăţii – , ci şi din cauza productivităţii în rândul angajaţilor.
Poţi termina treaba mai repede dacă oamenii sunt prezenţi şi pregătiţi, susţine preşedintele Aetna Mark Bertolini, adăugând că nu poţi fi bine pregătit dacă eşti pe jumătate adormit. Soluţia: pentru fiecare 20 de nopţi în care angajaţii dorm cel puţin 7 ore pe noapte, ei câştigă 25 de dolari. După calcul, aceasta înseamnă 300 de dolari pe an. Soluţia companiei include şi alte componente precum tweet-uri care le reamintesc angajaţilor cât de important este somnul, postări pe Tumbler despre poziţia ideală din timpul somnului sau diverse filmuleţe postate pe Youtube.
În urma mai multor studii internaţionale realizate atât în companiile mari, cât şi în cele mici şi mijlocii, citate de presa locală, programele de wellness în companii contribuie cu între 25 și 55 la sută la creşterea productivităţii organizaţiei şi a stabilităţii şi eficienţei angajaţilor.
În România există programe Corporate Wellness care pun la dispoziţia angajatorilor pachete de managementul stresului, oferte de carduri cadou pentru angajaţi sau pachete de detoxifiere mentală la birou. De asemenea, unele corporaţii din ţara noastră au şi programe Wellness Corporate prin care se încearcă prevenirea sau tratarea alternativă şi non-invazivă a surselor care generează problemele: poziţia îndelungată şi cel mai adesea defectuoasă la birou, durerile de cap cauzate de ochii aţintiţi ore în şir în ecranul calculatorului sau durerile la mâna care face mişcări repetitive pe tastatură/ mouse.
RADOR
Radio Cluj se poate asculta şi online AICI: