Dan Damaschin este unul dintre cei mai mari poeţi români în viaţă, marginalizat, din păcate, la fel ca toţi cei buni. Aici mă alătur programului discret al Editurii Limes, pentru că şi noi suntem discreţi şi publicăm oameni discreţi. Vă invit să vă uitaţi pe standuri, unde veţi găsi nume de care nu aţi mai auzit dar care, veţi vedea după ce îi veţi citi, sunt peste media premiaţilor din această ţară. Din păcate, s-ar putea scrie astăzi o istorie a literaturii nepremiate, care s-ar putea să fie un pic mai bună decât cea premiată.
Iată ce spune poetul despre volumul său:
Articol editat de Carmen Sas,
21 aprilie 2016, 16:19
Dan Damaschin este unul dintre cei mai mari poeţi români în viaţă, marginalizat, din păcate, la fel ca toţi cei buni. Aici mă alătur programului discret al Editurii Limes, pentru că şi noi suntem discreţi şi publicăm oameni discreţi. Vă invit să vă uitaţi pe standuri, unde veţi găsi nume de care nu aţi mai auzit dar care, veţi vedea după ce îi veţi citi, sunt peste media premiaţilor din această ţară. Din păcate, s-ar putea scrie astăzi o istorie a literaturii nepremiate, care s-ar putea să fie un pic mai bună decât cea premiată.
Iată ce spune poetul despre volumul său:
O năzuință (utopie poetică) a verbului meu este de a-(și) reaminti/de a redobândi idiomul protopărinților noștri, cel pierdut deodată cu edenul („Va fi fiind regăsit graiul în care Dumnezeu și Adam își vorbeau, și nici o noimă a sa nu ne va fi răsărind cu lucoare străină.”) Rostirea poematică mai reprezintă pentru mine modalitatea ideală (și unică) de a apropia, de a le ține într-o strânsă îmbrățișare lucrurile cele mai (aparent) depărtate. Exprimând o astfel de năzuință, viziunea poetică se convertește în viziune eshatologică, precum în versul/verset: „Contemplația mea unește golul lăsat de întâiul înger căzut, cu hăul iscat în urma astrului ce se cheamă Absint, a stelei numite Pelin”. E o acoladă ce încearcă să cuprindă, laolaltă, fascinația originarului și fascinația apocalipticului.(Dan Damaschin)