Zi de târg cu Avram Iancu şi Domniţa Catrina
Atmosferă din ce în ce mai animată la Gaudeamus!
Articol editat de Carmen Sas, 21 aprilie 2016, 18:06
O lansare care a adunat foarte mult public, în această după amiază, a fost albumul dedicat istoriei Societăţii Cultural Patriotice „Avram Iancu” din România, semnat de istoricii Victor Bercea şi Vasile Lechinţan.
Este o încercare de recuperare a unui simbol naţional foarte puternic, spune Vasile Lechinţan:
Pentru românii transilvăneni, simbolul lui Avram Iancu este deosebit de important. Sigur, pentru noi toţi, pe primul loc este simbolul Eminescu dar după aceea urmează Avram Iancu. Este o cronologie până în 2015 şi un album cu diferite evenimente ale Societăţii Avram Iancu, inclusiv culturale, cu participarea marilor noştri artişti de muzică populară şi cu personalităţile care au participat la diferitele simpozioane organizate de Societate. (istoricul Vasile Lechinţan)
Editura Eikon a lansat romanul istoric „Inelul Domniţei Catrina” al scriitoarei clujene Iulia Cubleşan.
De unde am pornit, ce m-a fascinat, a fost istoria Moldovei, mai ales că este vorba de evenimente deosebite, evenimente dramatice, care s-au petrecut în timpul domniei lui Alexăndrel Vodă, fiul lui Ieremia Movilă; am îmbrăcat această desfăşurare de evenimente istorice într-o ficţiune pe placul cititorilor, adică cu aventură, dragoste, peripeţii, cu călătorii deosebite şi sper că am reuşit, nu ştiu în ce măsură, asta să o spună cititorii. (scriitoarea Iulia Cubleşan)
Raftul liber, bazat pe schimbul de cărţi, se bucură de mare succes la târg:
Am adus „Modernizări în secţiile de forjare” şi am luat „Civilizaţia egeeană” de Nicolas Platon. Ideea cu Raftul liber mi se pare foarte bună dar aş dori mai multe cărţi din domeniul tehnic, la târg. Nu am găsit cărţi din acest domeniu, a dispărut Editura Tehnică şi nu mai scrie nimeni din domeniu. (vizitator târg)
Nu uitaţi nici de campania de donaţii Cărţile se întorc acasă, iniţiată şi derulată de Radio România, prin care vizitatorii sunt încurajaţi să ofere volumele care le prisosesc, celor care au din ce în ce mai greu acces la ele. Anul acesta, beneficiară este Biblioteca din satul clujean Poiana Horii. S-au strâns deja mai multe sute de volume însă donaţia este deschisă până duminică după amiaza.
Doina Borgovan