Cioran-tango la Gaudeamus Cluj
A treia zi a Târgului de carte Gaudeamus Cluj a debutat vineri, 22 aprilie, cu lansările editurii clujene Casa cărţii de ştiinţă.
Articol editat de , 22 aprilie 2016, 11:35
Printre ele, Cu moartea în suflet. Cioran-tango de Élisa Brune prezentată de prof. dr. Rodica Bakonsky, care, de altfel, a şi îngrijit acest valoros volum de mărturii-eseuri.
Nu e nici roman, nici eseu, nici memorii, nici jurnal, nici autobiografie dar are ceva din toate aceste genuri, pendulând între punerea în scenă a angoasei în cotidianul familiar, în context doct, saturat filozofic, sau în context pseudo-mistic. Bântuită de o spaimă viscerală în faţa finitudinii, încercată noapte de noapte încă din adolescenţă, Élisa Brune descoperă, la 18 ani, textele lui Cioran, la rândul lui locuit de moarte, „obosit de istorie şi cultură, de conştiinţa de a exista în universul întâmplător”. Îl simte atât de aproape de frământările ei încât 10 ani mai târziu, exasperată, se hotărăşte să îi scrie. Scrisoarea nu mai pleacă însă. Cioran îşi întâlneşte eternitatea în chiar noaptea următoare. (prof.dr. Rodica Baconsky)
La editura Şcoala Ardeleană alte lansări aşteptate ale zilei încep la ora 12 şi ne restituie noi piese de teatru inedit ale lui Valeriu Anania, sub titlul Fântâna lacrimilor.Teatru inedit şi evocări ale părintelui Arsenie Boca, în volumul de convorbiri cu importanţi oameni de cultură care l-au cunoscut în volumul Altfel despre părintele Arsenie Boca de Marius Vasileanu, care va fi prezent la lansarea de la ora 13.00.
În a doua parte a zilei e programată la ora 16 finala zonală a Concursului naţional de de lectură Mircea Nedelciu adresat liceenilor, un eveniment al programului care încurajează lectura în rândul tinerilor care, de altfel, sunt prezenţi în număr mare zilele acestea în pavilionul Gaudeamus din Piaţa Unirii din Cluj.
Oana Cristea Grigorescu