“U” Alexandrion Cluj – HCM Râmnicu Vâlcea, în Sala Sporturilor „Horia Demian”
“U” Alexandrion Cluj va primi vineri, 22 aprilie, vizita formației HCM Râmnicu Vâlcea, într-o partidă din cadrul ultimei etape a actualului sezon al Ligii Naționale.
Articol editat de cristina.rusu, 22 aprilie 2016, 16:00
Confruntarea dintre cele două grupări va începe la ora 19:00 și se va disputa în Sala Sporturilor „Horia Demian”.
Clujencele abordează acest meci de pe poziția a 10-a, având un total de 25 de puncte și un bilanț de 8 victorii, 16 înfrângeri și un rezultat de egalitate.
De partea cealaltă, formația vâlceană ocupă locul 8, cu 37 de puncte, 12 victorii, 12 înfrângeri și o remiză.
Având în vedere că este ultima etapă și jucăm în fața propriilor suporteri, vrem să facem un meci cât mai bun și bineînțeles că ne gândim să și câștigăm acest meci, să terminăm campionatul cu o victorie, a declarat antrenoarea echipei clujene, Carmen Amariei.
Ioan Vasile Vanea
Radio Cluj se poate asculta și online, AICI.