Ascultă Radio România Cluj Live

Turneul IndependNet cucereşte Clujul

Spațiile independente din Cluj Napoca primesc invitați din București și Târgu Mureș în cadrul unui proiect organizat de Rețeaua Teatrelor Independente.

Turneu IndependNet Cluj
Foto: Turneu IndependNet Cluj

Articol editat de Carmen Sas, 25 aprilie 2016, 09:36

Reactor de creație și experiment şi Zug.Zone sunt spaţiile care vor găzdui, pe 25 și 28 aprilie, cele două spectacole incluse în a doua ediție a Turneului IndependNet: Menajeria de sticlă – o producție Point și ProDrama, București – și MaRó – o producție Yorick Stúdió, Târgu-Mureș.

 

 

Acestea sunt numai două dintre cele 10 spectacole independente din turneul care va ajunge în următoarele trei luni la Cluj, Iași, Timișoara, București și Târgu Mureș. Gazdele clujene din aprilie se transformă, la rândul lor, în vizitatori în luna mai, când spectacolul Occupy Yourself realizat de Váróterem Projekt va fi prezentat la București iar Genunchii noștri se ating!, o producție Reactor de creație și experiment, va ajunge la Timișoara.

Turneul IndependNet are ca scop creșterea vizibilității teatrului independent în România, familiarizarea publicului cu companii de teatru din afara orașelor în care locuiesc și colaborarea între operatorii culturali independenți din țară. Totodată, turneul încearcă să reprezinte varietatea și interesele comune ale unei noi generații de artiști care, încet-încet, își revendică un loc propriu în teatrul din România.

 

Despre spectacolele de la Cluj Napoca:

 

25 aprilie – Reactor de creație și experiment, ora 20:00

 

MENAJERIA DE STICLĂ – Tennessee Williams – o producție Point & ProDrama (București)

 

Distribuția: Emil Măndănac, Ilinca Hărnuţ, Cătălina Moga, Mihai Smarandache

Scenografia: Tudor Prodan

Light design: Bogdan Gheorghiu

Traducerea: Ilinca Hărnuț

Regia: Alexandra Penciuc

 

O abordare complet nouă a cunoscutului text scris de Tennessee Williams, Menajeria de sticlă este o călătorie care oferă posibilitatea de a revedea sau rescrie lucruri din trecut. Ce te obsedează? Cine te urmăreşte? Ce ascunzi? Eşti treaz? Dacă ne-am putea întoarce, dacă am putea schimba ceva din trecut, sau dacă am putea să fim prezenţi când am lipsit, s-ar schimba cursul lucrurilor? În ce măsură ne putem controla amintirile? Ce s-a întâmplat cu adevarat? Care este unghiul cel mai potrivit din care să priveşti cât să poţi merge mai departe?

 

 

28 aprilie – ZUG.ZONE, ora 20:00 – MÁRÓ – de Székely Csaba – o producție Yorick Stúdió (Târgu Mureș)

 

Distribuție: Raisa Ané, Botond Farkas Benedek, Csaba Ciugulitu, Piroska Fodor, Imelda Hajdu, Ștefan Mura, István Nagy

Scenografia: Adrian Ganea

Regia: Andi Gherghe

 

“MaRo” vorbește despre bizareriile relațiilor româno-maghiare prin zece scene ușor absurde. Întâmplările se petrec în Transilvania, unde se întâlnește mândria etnică și complexul de inferioritate, sentimentele de dominare și nemulțumirile reale, durerea sinceră și umorul, condimentate bineînțeles cu multe gâlcevi și bruftuieli.

MaRó e o cascadă de umor şi râs cu lacrimi (…), o probă de comedie autentică – Iulia Popovici, Adevărul

 

Carmen Sas

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI.

Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca își deschide din nou porțile
Cultural luni, 24 martie 2025, 13:03

Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca își deschide din nou porțile

În data de 27 martie, începând cu ora 11:00, echipa Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca își invită publicul la cea de-a XV-a...

Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca își deschide din nou porțile
O lună de neuitat la Teatru
Cultural luni, 24 martie 2025, 11:38

O lună de neuitat la Teatru

În fiecare vineri seară, de la ora 19:00, Teatrul Național Aureliu Manea Turda dedică tineretului și familiilor producții ce aduc o combinație...

O lună de neuitat la Teatru
De la Carnegie Hall și LSO St Luke’s la Cluj – ”Rhapsody” și Teodora Brody live la Colegiul Academic
Cultural luni, 24 martie 2025, 10:24

De la Carnegie Hall și LSO St Luke’s la Cluj – ”Rhapsody” și Teodora Brody live la Colegiul Academic

Vineri, 28 martie 2025, orele 19.00, Colegiul Academic, vă invită la “Rhapsody” – un concert ce îmbină tradiția și libertatea muzicii...

De la Carnegie Hall și LSO St Luke’s la Cluj – ”Rhapsody” și Teodora Brody live la Colegiul Academic
Festivalul de Film UrbanEye revine la Cluj-Napoca între 2-6 aprilie
Cultural duminică, 23 martie 2025, 00:00

Festivalul de Film UrbanEye revine la Cluj-Napoca între 2-6 aprilie

Între 2 și 6 aprilie, Cinema ARTA din Cluj-Napoca va găzdui cea de-a patra ediție a Festivalului de Film UrbanEye, un eveniment ce explorează...

Festivalul de Film UrbanEye revine la Cluj-Napoca între 2-6 aprilie
Cultural duminică, 23 martie 2025, 00:00

Amadeus LIVE: eveniment unic la TIFF.24!

Cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (13 – 22 iunie 2025, Cluj-Napoca) va fi gazda unui eveniment care...

Amadeus LIVE: eveniment unic la TIFF.24!
Cultural duminică, 23 martie 2025, 00:00

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Liviu-Galaction de la Cluj

Anul acesta Biserica Ortodoxă Română aniversează 140 de ani de la dobândirea autocefaliei și 100 de ani de la ridicarea la rangul de...

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Liviu-Galaction de la Cluj
Cultural duminică, 23 martie 2025, 00:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Mireasa cu gene false

Duminică, 23 martie, de la ora 20.03, Radio Cluj și Teatrul Naţional Radiofonic, prezintă piesa Mireasa cu gene false de Dumitru Radu Popescu....

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Mireasa cu gene false
Cultural vineri, 21 martie 2025, 16:50

Expozițiile cu obiecte de tezaur în afara țării rămân suspendate

Expozițiile cu obiecte de tezaur în afara țării rămân suspendate până la adoptarea unui nou cadru legislativ, după furtul tezaurului dacic...

Expozițiile cu obiecte de tezaur în afara țării rămân suspendate