Festivalul de muzică al Radiodifuzorilor din regiunea Asia-Pacific
La Beijing a avut loc marți, 26 aprilie, cea de a patra ediție a Festivalului de muzică al Radiodifuzorilor din regiunea Asia-Pacific.
Articol editat de cristina.rusu, 26 aprilie 2016, 16:46
Acest eveniment este practic sinonimul asiatic al Eurovision, dar se adresează doar posturilor de radio din această zona.
Pe scena Festivalului a urcat marți, 26 aprilie, în calitate de invitat special, artista Analia Selis, care a reprezentat Radio România.
Festivalul marchează încheierea lucrărilor Conferinţei Radio Asia 2016, organizată de Uniunea Radiodifuzorilor din regiunea Asia-Pacific, împreună cu Postul Naţional de Radio din China.
Miercuri, 27 aprilie, se va desfăşura în capitala Chinei Conferinţa Media 2020, organizată de Radio România şi Radio China Naţional.
Manifestarea va fi deschisă de Secretarul General al ABU, Javad Mottaghi, de preşedintele director-general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu şi de directorul general adjunct al departamentului pentru cooperare internaţională din cadrul Administraţiei de stat pentru Presă, publicaţii, Radio, Film şi Televiziune din China.
Redacția
Radio Cluj se poate asculta și online, AICI.