Flacăra olimpică purtată de un refugiat sirian invalid
Un refugiat sirian invalid, care a primit azil politic în Grecia, a purtat flacăra olimpică printr-o tabără de imigranţi, din Atena.
Articol editat de cristina.rusu, 30 aprilie 2016, 10:00
Ibrahim al-Hussein a obţinut premii pentru înot şi pentru judo, înainte de a fi rănit grav, în urma unui atac, în Siria.
Refugiatul sirian a declarat că cea mai mare ambiţie a sa a fost de a purta această flacără, pe străzile Atenei.
În urmă cu patru ani, a fost rănit în urma unei explozii, în Siria, când şi-a pierdut jumătate din piciorul drept.
A reuşit să ajungă în Turcia, iar apoi în Grecia, unde locuieşte acum şi cinci zile pe săptămână se antrenează în baschet şi înot.
RADOR
Radio Cluj se poate asculta și online, AICI.