Alin Moldoveanu – un efort splendid, nu un spectacol
La tir (ramură sportivă practicată cu arcul, arbaleta sau cu diferite tipuri si calibre de arme de foc sau cu aer comprimat, care cuprinde mai multe probe de tragere la tintă) trebuie să crezi în puterile tale şi să ai ceva şansă.
Articol editat de DSRNetworkAdmin, 4 mai 2016, 08:31
Un român (al doilea după Corneliu Ion, campionul olimpic la tir/ Moscova – 1980) a obţinut medalia de aur pe puterea şi pe şansa lui.
Alin George Moldoveanu (născut la 3 mai 1983, în Focsani) stie că aurul nu se poate câştiga, el vine prin luptă şi prin şansă.
Nu s-a visat niciodată sportiv, nu avea tradiţie în familie, curiozitatea copilăriei şi nostalgia unui joc din spatele blocului l-au făcut să ajungă, alături de ceilalţi băieţi din clasă, la trialul organizat în poligonul din capătul Focşaniului.
Mai târziu, când tirul devenise o treabă serioasă, a avut grijă să-l cultive. A susținut examen la Psihologie, a citit mult, a încercat diverse tehnici de calmare si de respiraţie.
Precum antrenamentele (trageri, pregătire fizică, alergări, sală, recuperare, kinetoterapie, pregătire psihologică) şi cantonamentele dintr-un ciclu olimpic, parte a destinului de campion, liniştea dă limpezime minţii şi siguranţă mâinii.