Nu cred că o să îmi treacă vreodată!
Trei petreceri organizate de trei adolescenți încep în același timp și ajung să se suprapună, iar scena devine un spațiu al confesiunilor. Experiențele personale ale celor trei performeri sunt ficționalizate și creează împreună o dramaturgie a fragilității.
Articol editat de Carmen Sas, 13 mai 2016, 13:06
Cine ne spune și nouă care e treaba cu noi? De ce nu știm ce urmează să facem? De ce nu contăm niciodată decât în nenorocita aia de bancă? De ce nu contăm decât pentru noi înșine în serile de vineri, când școala s-a terminat și tot tre’ să răspundem la tot felul de întrebări?