Tanti Iulica, 92 de ani: „Cu gura stau bine, că nu mă doare limba, da’ cu mânurile şi cu picioarele stau bugăt de prost”

Mătuşa Iulişca stă la trei case mai încolo. Haideţi că vă conduc, ne spune o femeie între două vârste, nici orăşeană, nici chiar de la ţară. S-a întors de curând definitiv din Italia şi doreşte să-şi încropească o mică fermă în sat. În Lujerdiu, pentru că acolo suntem. Dar cine v-a spus de ea? Două femei mai în vârstă, le-am întâlnit pe stradă. De fapt, faţă de tanti Iulişca, cele două femei, care au 80 de ani şi ceva, sunt un pic mai… tinere. Intrăm în casă. Televizorul este deschis, merge în gol. În cameră e curat şi cald. Pe masă cu muşamaua roşie cu bulinuţe albe stau două telecomenzi şi un teanc de ziare. Lângă ea, pe o comodă, se află telefonul fix, un tub cu alifie şi o fotografie de familie, înrămată. Tanti Iulişca doarme, întinsă în pat. Nepoata o strigă încetişor. Deschide ochii, un pic speriată. Se ridică cu greu în şezut.

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 15 mai 2016, 15:01 / actualizat: 17 ianuarie 2018, 16:00

Tu, m-am uitat la aiştea ce să tăt freacă pă picioare cu nu ştiu ce unsoare şi m-am uitat cu ce să mă dau şi io dacă mă dor aşe rău. Că ale mele nu samănă cu ale lor. Api, poate-am aţâpit o leacă…

Îs gre și ani-s mulți după cap

Tanti Iulişca mă priveşte mirată. Nu ştie de unde să mă ia. Îi explic. No, om vorovi, zâce.

Cum să vă spunem?

Îs Iulică în buletin. Iulică mi-o zâs numa la şcoală, ori Iuliană.  De copil am fost Iulişca lui Sobo, măritată a lui Todor.

Ce făceaţi, tanti Iulica?

Când, acuma? Ce făceam? Îţi spui că m-am uns pă jenunţi, m-am doftorit, şi m-am lăsat să mă hodinesc o ţâră. Doară stai pă scaun! Apăi nu te pot ţine în spate aşe!

Vă uitaţi la televizor!

Api-amu ce să fac? Că n-am cu cine povesti, că copilu-i dus la lucru, îi la plug la cineva, să-i are un petec să-şi puie cartofi omu’. Mai am unu’ la Cluj, ala o fost ieri acasă, cu fomeia.

Mai vin şi vă văd!

Amu nu mă pot plânje, da’ nici în braţe nu mă pot ţâne, că-s gre’ şi ani-s mulţi după cap.

Am auzit că aveţi o vârstă frumoasă!

Îmi vine să plâng, no! În 11 april am împlinit 92.

Mulţi înainte! De ce să vă vină să plângeţi?

Dacă nu poci umbla… Şi mânurile mi-s amorţâte…

De la atâta lucru!

De la atâta lucru, da! Cu Ceauşescu n-ai putut şedea nici duminica, nici în sărbătoare, nici nicicând! Ş-am fost doi săraci, ş-aci n-o fost nimic pă pământu’ aista, ş-am făcut o ţâr de casă, o ţâr de poiată, o ţâr de aşezământ… Doi copii, i-am crescut, i-am purtat la şcoală… Am făcut ce ne-o ajutat Dumnezo ş-am fost în rându’ oaminilor. N-am fost gazde, da’ ce-o fost strictu’ necesar l-am avut. Nu mă pot plânje, că mă bate Dumnezo! Am avut un om-suflet. Şi io am fost păntru el. Am fost săraci amândoi ş-am ţânut unu’ la altu’. Omu’ meu, hie iertat, aşe l-o lăsat Dumnezo alduitu’, n-o avut de la cine învăţa de la nime… Pă tăite satele iestea roată umbla de umple’ casa cu paie. Da’ ştii cum o făcea? Ca şi cu şindrilă, aşe era când era gata. Şti-l amaru’ lui cum făce’! Aşe avea o lupişcă, ni, ca mâna, şi cu aia făce’. Vinea săracu’ îngheţat di pă casă, de-acolo, când era toamna târzâu.

Tri luni de zâle am durnit pân tăite podurile pustii şi pân tăţi pupii de pănuşi

Dumneavoastră aţi prins şi vremea de dinainte de război…

La trisprăzăce ani am rămas de mama. Am fost şasă, da’ doi o fost plecaţi în lume. Io am fost mamă, io am fost de tăite cele. Şi mălai am făcut în cuptor, şi nesărat, şi nedospit. Amu aveam un frate mai mare ca mine cu doi ani, apăi cu el mă înţelegeam. Ş-atâta guştuleam şi fasolea, îi mai trebe asta, îi mai trebe ceia, până umpleam oala. Când s-o umplut oala, cum o fost fasolea, aşe o-am mâncat.

După aia a venit războiul!

O vinit război’ şi trebuia să trimată oamini şi copii la lucru, în război. Şi ce să vezi? Vine primariu la noi cu o listă… E, tata apoi s-o recăsătorit, o luat o femeie de-acolo di mai departe, aia ave’ numa doi copii. Şi o vinit un ordin că să trimată şepte persoane, să le ducă pă front, ori ce şti-o unde să le ducă. Şi o scris şepte fete. O scris şi pă fata lelii. S-o cântat lelea într-atâta, că ea n-are numa o fată, s-o dus la primariu şi-o zâs că să margă fata omului. Şi pă mine m-o scris. Şi ne-o dus la Gherla, şi ne-o făcut paşaport. După două o vinit mă-sa după ele. Cine-o avut mamă… Cine n-o avut mamă n-o vinit nime după ea. Tri luni de zâle am durnit pân tăite podurile pustii şi pân tăţi pupii de pănuşi şi numa cum mi-o ajutat Dumnezo, aşe am trăit! Am fost urmărită, vinea poliţia noaptea. Numa că vinea boctăru’, aşe-i zâcea la omu’ care era de pază… Amu nu este aşe ceva, da’ la ăla îi zâcea boctăr. Şi ala era prieten bun cu tata. Şi cînd vinea la noi noaptea – nu mă culcam acasă niciodată, nu m-am culcat, că m-am temut -, tătdeauna strâga: Niculae, deşchide uşa că-s aci cu taburii cenduri! Ştii, că dacă îi ceva, să te ascunzi. Şi o biată fată, o fost a nimărui şi ea… Tu, de-a Moldovanului, tu! N-o cunoşti? În drept cu Aurel Pandor o stat! Şi s-o băgat aiştea în casă, poliţaii… miliţia ori cum draculi… cendorii le zâcea atuncea. Şi biata Marie o ieşit pângă ei repede, că nu era lumină, numa cu lumină dintr-un petec de păhar cu oloi, aşe o fost. Şi torceam, şi ţăseam la lumina aceea. Şi biata fata-ceea s-o furişăt pângă ei şi s-o ascuns în cânepă. Şi o dus, nu numa pă mă-sa o dus, că şi pă tata, şi pă mama lu’ Aurel Moroşan, pă tăţi care-o avut copiii aiştea scrişi, i-o dus pân’ la drumu’ ţării. Şi de-acole i-o slobozât, c-api o zâs ca pă mâine, pă când mai vin, să hie copiii la… În Germania o vrut să ne ducă, c-o fost război, ş-api o cerut şepte persoane, şi primariu ce-o gândit? Şi-api l-am dat io la rând când o vinit românii! M-o auzât Ilarie – îl cunoşti tu pă Ilarie! Zăce: no, îmi place ce i-ai spus! Ai avut dumneata doi moşi acasă, di ce nu ţi i-ai trimăs, de-ai trimăs un copil fără mamă? Aşe o fost atuncea. Îţi spui că cum am stat, ascunsă tri luni de zâle pân-o vinit românii! Şi când o vinit românii, un frate de-al meu o vinit şi el cu frontu’ încoace şi-o vinit chiar până acasă. Că era… P-atuncea un plutonier era mai mare ca şi cum îi acuma o cătănuţă. Şi aşe erau de revoltaţi să margă la primariu să-i facă de comândare. N-oi uita veci că ia aşe o zâs: că nu-şi mânjeşte mânurile cu asemenea persoană!

Ai lucrat ca calu’ mocanului şi-ai avut de lucru în tăite zâlele, duminică, Paşti, sărbătoare, Crăciun…

Şi-apoi a venit comunismul peste dumneavoastră! Cum a fost în Colectiv, pentru că bănuiesc că acolo aţi lucrat?

În Colectiv? Cum să hie? Dacă ai fost sănătos şi te-ai tăt dus ca calu’ mocanului, ai avut ce ţi-o trebuit. Şi dacă n-ai putut mere, ai fost muritor de foame. Da’ n-ai putut să rămâi acasă. Aşe era un primar aci, unu’ Cabulea. Şi o vinit un de-aista cu… în vizită. No, amu nu le ştiu zâce. Ştii ce? Nu-s tare pierdută, da’ nu-s nici tare de treabă, ca să zâc aşe, să mă laud că cât îs io de de treabă! No, mă mai şi pierd! Şi-o vinit în inspecţie într-o zi de Paşti să vadă dacă-s duşi oaminii la plug. Amu Cabulea i-o lăsat să margă la beserică în ziua de Paşti. Şi-api aista l-o luat la rost. Şi-o zâs primariu: dumneata de ce origine eşti? O zâs: ovreu. Api Dumnezău’ şi soarele cui te-o făcut, zâce. Adică la tine-s două săptămâni Paştile şi românu’ nici o zi nu-i slobod să le ţâie? S-o dus ala mâncând pământu’! În ceea zi s-o dus săracii oamini la plug, că n-o avut ce face. Da’ amu zâua de Paşi o grijit-o. Aşe o fost, ai lucrat ca calu’ mocanului şi-ai avut de lucru în tăite zâlele, duminică, Paşti, sărbătoare, Crăciun, ce-o fost. Cu comunismu’ ala ai avut de lucru şi te-o primit oriunde la lucru. Aşe o fost.

Ce era pe vremuri în sat? Se făceau jocuri, unde se aduna lumea?

La o casă sus, acolo, din jos de beserică. Era o casă cu târnaţ şi-nvălită cu trestie. Şi-acolo era moşu’ Dămian cu lelea Marie. Şi-acolo mereau… Duceam colac la Crăciun. Ştiu c-apoi bietu’ frate-meu, săracu’, o fost chezăş… (râde) Şi-apoi nu le-o ajuns colacii! Şi-am fost făcută în cuptor, şi doi coleaci am dus io, într-un sac. Da’ nu eram io încă de joc. Da’ m-am dus cu colacii, de nu m-o văzut nime. C-o trebuit ce şti-o câţi să deie la gazdă, la ceteraşi. C-aşe o fost atunci băgaţi ţiganii, cu colaci, cu treburi de-aiestea. Acolo era jocu’. Nu prea am fost la joc, că dac-am avut doi fraţi mai mici, unu’ de şepte ani o rămas, unu’ de nouă ani de mama, tata s-o dus a peţi, şi io am rămas să le dau să mânce, să fac pânză şi să le fac să-i îmbrăc. Am fost… Ştiu io cum am fost, ferească Dumnezo!

Aşe o scos o găină prăjită de frumoasă, de-ai rămas trăznit!

Ce obiceiuri erau în sat? Împreunatul oilor…

E, mereai la împreunat dacă aveai oaie, dacă n-ai avut, ai stat acasă. Şi când să găta cu mulsu’, duceau fomeile de mâncare, băutură, cine-o vrut s-o îmbătat, cine nu, o vinit treaz… Tu, pă Maria lui Ştefan Moldovan nu o ştii! Nici pă ea nu o ştii? I-o fost păcurar bărbatu’, da’ o fost oamini săraci. Ea nu ştiu de pe unde o fost, n-o fost de pe-aicea. Că la noi n-o umblat pân-atuncea nici o fomeie cu pantaloni, ea o vinit cu pantaloni întâie aicea şi-o umblat săraca la porci. Că atuncea scoteau porcii la noi şi-i duceau acolo pă imaş, pă păraie şi sara îi aducea cătă casă. Tăite fomeile aveau brânză, caş, prăjitură, colac, no, de-aiestea. Maria? Aşe o scos o găină prăjită de frumoasă, de-ai rămas trăznit! Tătă o dărăburit şi pângă ea, săraca, pă toţi i-o ospătat. E, da’ vreu să zâc că nu ai hi luată dint’-un goz, că Maria o fost fată săracă, ce şti-o di pă unde o fost, di pă unde n-o fost… Cam povestea ea aşe, şi fără ea. Da’ acolo s-o prezentat tare fain. Pi da’, le-o ciufulit pă tăite fomeile, că nici una n-o avut găină! O avut carne friptă, da’ nu ca găina Mariei! Ca găina Mariei n-o fost nici a unuia. Apăi tradiţiile ăstea o fost la împreunat. După aia rămâneau şi făceau joc acolo, cine era de lume şi de jucăuş. Cine nu, o vinit acasă.

Poate că cunoşti bădărău’ şi dumneata! Ori nu-l cunoşti?

 Ce găteau oamenii pe vremuri?

Care era gazdă, ce şti-o ce gătea… Io când aveam ce-mi trebe, şi io ştiam face de mâncare. Făceam supă, făceam o ţâr’ de friptură, o ţâr’ de tocăniţă bună, mămăligă cu brânză…

Prăjituri?

Prăjituri nu tare se făceau atuncea. Mai ’nainte când am fost io copil, din mălai… tăiem coade de mărar, şi dacă aveai o ţâr’ de brânză, băgai şi brânză-n ea, şi mestecai mălaiul c-o lingură, ia-şe-ni, şi-l puneai pe lopată. Vara, când se căra fânu’, duceam frunze de curechi, de puneam tăt un rând de frunze de urechi şi unu’ de fân, ca să ai pe ce băga mălaiu’. Şi când desfăcai toamna, îţi făceai păpuşi de pănuşele, ca să poţi băga mălaiu’ în cuptor. Nu ştiu dac-ai auzât dumneata de aşa ceva! Câte-o păpuşă din aia de pănuşele băgai în cuptor, ca să se uşte frumos. Să te ferească Dumnezo, aşe o fost atuncea! Asta o fost prăjitura. Bădărău îi zicea. Cine-o avut lapte… Lapte tăţi am avut, am fost noi săraci, da’ lapte am avut. Făceam mălai cu lapte. Ala îl frământai cu lapte acru şi puneai un pic de groştior, şi dacă n-aveai puneai o ţâr’ de unsoare ori de oloi – da’ atuncea oloiu’ o fost mai puţân ca şi-amu, numa dacă sămânai o ţâr’ de floare aveai oloi, n-aveai de unde cumpăra. Un pic de zahăr şi dou-tri ouă în el. Şi-api şi ala îl mestecai cu lingura şi-l puneai tăt aşe pă… N-aveai tăvi, cum sunt amu! Prăjitură de aia mai rar, tare-o fost bună. După ce-am apucat şi io, apăi am ştiu face… Nişte prăjitură cu sale cale, nişte cornuleţe, nişte pancove… Am trăit şi noi cum am putut. No, aşe o fost, domnule dragă! D-api dumneata di pă unde eşti? Poate că cunoşti bădărău’ şi dumneata! Ori nu-l cunoşti?

Bădărău’, nu, dar prăjitura cu sale cale o ştiu.

Amu ştii ce? Acolo p-îngă oraş poate o fost mai bine o ţâră, poate că!

Păi eram departe de oraş!

No, bine, da’ poate-aţi fost mai înstăriţi!

Cetesc, că mi-aduce copilu presa!

Tanti Iulica, cum staţi cu sănătatea?

D-api cum să stau? Ia, cu gura stau bine, da’ cu mânurile şi cu picioarele nu stau nicicum. Stau bugăt de prost. Aşe m-o durut de rău în ceea săptămână…

Văd că şi-acuma mai citiţi ziarul!

Cetesc, că mi-o adus i-aci-ni copilu’ presa! Cetesc fără ochelari. Atâta mi-o lăsat Dumnezo alduitu’, cu ochii văd. Nu vreau să zâc că chiar aşe strălucit, da’ nu câcăiesc, de-acolea cetesc la televizor şi n-am treabă. Atâta mai am. Îţi spui că mânurile nu-s de treabă, picioarele nu-s de treabă, da’ gura… Că aşe am zâs cătă doctoriţă, că limba încă nu mă doare! Api o râs.

Tanti Iulica, vă mulţumesc mult şi vă doresc multă sănătate!

Asemenea-ţi doresc şi dumnitale! Dacă vrei să serveşti un pahar de ţuică…

Nu, nu, nu, mulţumesc!

Di ce? No, şi să-ţi pui şi ceva de îmbucat!

Mulţumesc frumos, dar…

D-api di ce?

În Lujerdiu lumea-i foarte ospitalieră! Cineva a vrut să ne dea nişte ouă, dumneavoastră ne îmbiaţi cu mâncare…

Ouăle, ce să zic… Le-am dat ieri la copii. Noru-mea s-o bucurat de ele. O zâs că lapte-i trebe şi ouă, da’ caşu’ nu l-o luat, c-o zâs că nu-i trebe.

Tanti Iulica, vreau să vă fac şi o poză!

Păi să mă dau o ţâră la rând, că-s pre’… „Curvele” iestea de copii mă ieu aşe de nu-mi spun nimica!

Micuţul aparat face „clic”, scoţând în afară obiectivul. Tanti Iulica mă întreabă şoptit:

No, m-ai luat ori ce-ai făcut?

Dan Moşoiu