O zi din viaţa unei voluntare corporatiste

Sigur, ne putem vedea, dar după 7 seara. După 7 seara? Da, eu atunci termin jobul. Hm, lucraţi cumva în IT?

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 18 mai 2016, 11:17 / actualizat: 22 mai 2016, 8:59

Pe domnişoara Anca Miheşan, IT-ist într-o multinaţională, am întâlnit-o în sediul Centrului de Voluntariat unde activează încă de acum 10 ani, când era doar elevă la un liceu din Cluj. Practic, implicarea în acţiuni de voluntariat a început din… plictiseală!

La început mi-era teamă şi să răspund la telefon!

În vara dintre clasele a IX-a şi a X-a, eram în Cluj, a fost prima vară când n-am mai mers aşa de mult la bunici, şi mi-am dat seama că am foarte mult timp liber. Era vacanţă, teme nu mai aveam… Şi am căutat pe net: oare ce să facem, ce să facem? Una din colegele mele de liceu mi-a zis: hai să mergem să facem voluntariat! Nu ştiam ce înseamnă voluntariat, adică ştiam că este o chestie, aşa, foarte vagă, că-i ajuţi pe alţii. Colega mea a găsit Centrul de voluntariat Cluj-Napoca pe internet, le-am scris un mail şi am venit la o primă întâlnire.

Cum am intrat într-o săliţă, una din voluntare ne-a primit, era foarte drăguţă, foarte zâmbăreaţă, şi ne-a povestit ce înseamnă, de fapt, să fii voluntar. Şi-atunci am zis: hmm, e mai mult decât credeam eu că o să fie. Ne-au fost prezentate câteva organizaţii la care puteam să ne implicăm în activităţi concrete de voluntariat. Două dintre oportunităţi mi le amintesc şi acum: una era să rămân în cadrul Centrului de voluntariat, să fac muncă de birou, iar cealaltă era să mergem la o organizaţie care se ocupa de after-scool-uri pentru copii proveniţi din familii dezorganizate. Eu aveam acasă o soră care este mai mică decât mine cu 13 ani şi am zis că nu mai merg să lucrez cu copii, pentru că lucrez destul acasă cu sora mea. Şi atunci am decis să rămân la Centrul de voluntariat, pentru munca de birou.

Veneam, cred, de două ori pe săptămână. Sigur, multă lume mă întreba: de ce mergi la voluntariat? Mergi acolo să lucrezi pe gratis? De ce vrei să faci asta? Ei, am cunoscut oameni foarte faini, cu care am început să leg atât relaţii profesionale, cât şi relaţii personale. M-am dezvoltat foarte mult. Imaginaţi-vă că, la început, una dintre sarcini era să răspund la telefon. Mi-era groază, preferam să fac orice altceva. Ştiţi, ca voluntar nimeni nu te obligă să faci ceva, toată lumea zice asta ar trebui să faci, dacă eşti de acord bine, dacă nu, nu. În timp, am câştigat încredere în mine şi am ajuns nu numai să răspund la telefoane, dar să şi dau eu însămi telefoane, de exemplu, participanţilor la un eveniment sau la un curs. Atunci mi-am dat seama că dincolo de faptul că oamenii câştigă din munca mea, şi eu am de câştigat din voluntariat. Mie îmi face bine să fac asta. Mi-am lărgit cunoştinţele, mi-am îmbunătăţit anumite calităţi şi atunci nu mai conta ce mai spunea lumea din jur…

Şi un om egoist poate deveni voluntar!

Am organizat evenimente, am organizat Săptămâna naţională a voluntariatului – am participat, cred, la toate ediţiile – managementul documentelor, puţină parte financiară, relaţionarea cu oamenii, să ştii ce să-i întrebi, cum şi când să-i întrebi, am cunoscut foarte mulţi voluntari internaţionali, mi-am îmbogăţit limba engleză şi m-am dezvoltat eu, aşa, ca şi om.

Un an sau doi am făcut munca asta de birou, în care am fost implicată în activităţile organizate de Centru. Pe urmă, am făcut prezentări organizate de mine singură, apoi am fost responsabilă pe partea de recrutare de voluntari, am coordonat un proiect la nivel local, apoi la nivel internaţional. Între timp, am început să fiu mentor pentru voluntarii noştri internaţionali. Acum mă ocup în continuare de partea de recrutare, sunt implicată într-un proiect internaţional. Sigur, implicarea mea este un pic diminuată, pentru că de trei ani lucrez şi atunci încerc să-mi găsesc acele activităţi pe care pot să le fac în afara programului de muncă.

Un om egoist ar putea deveni voluntar?

Da, ar putea deveni în ideea în care şi-ar dori să-şi dezvolte o anumită abilitate. De exemplu, limba engleză, prin întâlnirile cu voluntarii internaţionali. Cumva s-ar gândi că nu face voluntariat ca să-i ajute pe ceilalţi, ci o face pentru el.

Alte activităţi la Centru?

Noi, de exemplu, avem acum patru voluntari care lucrează cu copii spitalizaţi pentru o perioadă mai lungă de timp. Ei merg de trei ori pe săptămână la Pediatrie, câte trei ore, şi desfăşoară diferite activităţi pentru aceşti copii. Mai avem iniţiativa O masă caldă, în care voluntarii merg şi gătesc pentru persoanele în vârstă…

Cum se finanţează acţiunile de voluntariat?

Pot să vă zic doar ce se întâmplă la Centrul de voluntariat. Noi, de exemplu, avem fonduri europene. Se scrie un proiect cu activităţile ce urmează să se desfăşoare şi se aplică spre finanţare la Agenţia Naţională care are trei termene pe an în care decide dacă se finanţează sau nu un proiect. Chiar şi Primăria are o dată pe an o rundă de finanţare. Sunt proiecte în care sunt bani alocaţi şi pentru personal, dar sunt şi proiecte în care coordonatorii nu primesc bani. După părerea mea, coordonatorul de voluntari face o muncă care merită răsplătită înzecit.

Cum privesc tinerii ideea aceasta de voluntariat?

Acuma aş zice că mai bine. Lumea începe să fie conştientă că la şcoală te dezvolţi într-o anumită direcţie, dar că mai ai nevoie şi de o educaţie complementară. Zic că ne îndreptăm spre direcţia bună.

De ce ar alege un tânăr să facă voluntariat?

Pur şi simplu din dorinţa de a face un bine. Apoi, dă foarte bine la CV. Te ajută să acumulezi experienţă care îţi poate fi de folos în câmpul muncii. Chiar dacă o fac din interes, nu e neapărat ceva rău în asta. Probabil că ei conştientizează că ne putem ajuta pe noi în timp ce-i ajutăm pe alţii. Ştiţi, oricât de obligat ai fi să faci un lucru, nu o să-l faci numai din obligaţie. Sigur îţi şi place, mai ales că tu alegi ce să faci.

IT şi voluntariat… Geamul biroului în care discutăm dă înspre Piaţa Muzeului. Afară e agitaţie. E viaţă. Terasele sunt aproape pline. Anca Miheşan îmi prinde parcă întrebarea din zbor.

Cumva pentru mine voluntariatul este complementar cu ce fac la serviciu. La serviciu sunt în faţa unui computer toată ziua, sunt doar eu cu computerul. Voluntariatul mă ajută foarte, foarte mult să intru în contact cu lumea, să vorbesc, să ţin prezentări.

Trecem de la una la alta. Lumea zice că se câştigă bine în IT!

Depinde cu ce compari! În principiu, persoanele care lucrează în IT cred că sunt mulţumite de cât câştigă.

Dar şi muncesc!

Da, muncesc! Şi e cumva o muncă continuă, cel puţin pentru mine. Chiar dacă plec de la birou la ora 7 seara, încă mă mai gândesc la ce am făcut, la ce mai am de făcut. E greu să te deconectezi. Ştiu de la părinţii mei care plecau la ora 3 din fabrică, nu mai conta ce se întâmplă în fabrică, veneau acasă şi îşi vedeau de ale lor.

La birou vorbim un fel de română englezificată!

Ştiţi, generaţia asta între 25-30-35 de ani… Generaţia născută la Revoluţie sau în preajma ei. Cum s-o privim?

Nu m-am gândit niciodată la asta, dacă s-o privim altfel faţă de alte generaţii.

Generaţia facebook? Generaţia calculatorului?

Nu ştiu dacă noi am putea fi numiţi generaţia facebook sau generaţia calculatorului… Cred că suntem o generaţie de trecere de la ce însemna mai de mult să fii copil, să fii adolescent, să fii tânăr, să ai un job şi ce o să însemne în viitor. Eu văd la sora mea, care e mult mai mică decât mine, ea este mult mai legată de tehnologie faţă de cât sunt eu. Cred că suntem o generaţie de tranzit.

Un om şi un calculator. Ce poţi să faci în faţa lui atâtea ore?

Eu fac aplicaţii pentru android. Acum lucrez la o aplicaţie care vinde haine în Asia. Şi, da, stau 80 la sută din timp în faţa calculatorului şi scriu acolo nişte cuvinte care pentru un necunoscător n-au nici un sens. Lucrez într-o multinaţională, sigur.

Aha, generaţia multinaţionalelor! Generaţia care nu are grija zilei de mâine, care lucrează 12 ore pe zi, generaţia căreia nu-i pasă de politică, generaţia care nu are timp să citească, să meargă la teatru…

Nu. Ştiu că există prejudecăţi. Dacă lucrezi într-o multinaţională eşti la dispoziţia şefilor tăi zi-lumină. Nu este chiar aşa. Cred că poţi să îţi faci timp şi să mergi la teatru, şi să mergi la un film… Eu, de exemplu, aseară am fost la operă! Sigur, sunt şi perioade în care lucrezi de la 10 dimineaţa până la 10 seara. Dar perioadele acestea sunt limitate.

Se spune că IT-iştii se îmbracă foarte simplu! De altfel, m-am convins: Anca Miheşan poartă blugi, tenişi şi pulovăr.

Aşa este. Umblă o vorbă printre colegii mei: cămaşa în carouri este maximum pentru un IT-ist!

Mai am o curiozitate. Acolo, în birou, stând de vorbă cu colegii, câte cuvinte sunt în limba română şi câte în engleză?

Da, bună întrebare! Dacă avem discuţii prieteneşti, atunci raportul înclină spre limba română. Dacă avem discuţii legate de proiect, atunci raportul e invers, vorbim un fel de de română englezificată.

Mama a insistat să-mi pună ceva la pachet, a fost chiar supărată că am refuzat-o

Ajungem şi la subiectul propriu-zis al rubricii. Cum arată o zi oarecare din viaţa unui IT-ist care face şi voluntariat? La ce oră se trezeşte?

La 8-8,30 îmi setez ceasul să sune. Dar ştiţi cum e, mai dăm un snooze. (Râde) Da, tocmai am folosit un cuvânt…

La ora aceea, părinţii sunt deja la serviciu!

Mama încă mai pleacă la 6.

S-a schimbat lumea, s-a întâmplat ceva…

S-a schimbat foarte mult. Eu sunt foarte surprinsă când ajung acasă pe la 9-10 şi mama se pregăteşte de culcare. Mi se pare că… Stai un pic, că ziua e cam pe la jumătate din punctul meu de vedere!

Primele lucruri, dimineaţa?

Micul dejun, îmi deschid mailurile. De fapt, invers, laptop-ul mai întâi. Pe urmă mă pregătesc să merg la job. Nu am oră exactă, pot să ajung cumva oricând…

Păi, ce serviciu e ăsta?

Toată lumea întreabă asta! Dar să ştiţi că toate libertăţile care se dau angajaţilor se dau cu cap. Adică şi faptul că avem libertatea să ajungem la 10, la 10,30, să ne facem programul nostru, ne determină să fim conştienţi că nu lucrăm într-un interval exact de timp, şi atunci sunt zile în care stai mai mult la serviciu. Ne ajută programul acesta flexibil, dar este şi în avantajul angajatorului. Dar, de obieci, pe la 10 mă aşez în faţa calculatorului de unde mă mai ridic, în prima parte a zilei, doar când merg la masa de prânz, în jurul orei 13. Nu avem o oră exactă pentru pauza de prânz, fiecare merge când simte că-i este foame.

Unde mănâncă de prânz un IT-ist?

Sigur nu cu pacheţelul de acasă! Bine, la început mama a insistat să-mi pună ceva la pachet, a fost chiar supărată că am refuzat-o. I-am spus: tu, mamă, eu stau acolo 9-10 ore şi singurul moment când mă ridic de pe scaun şi mă relaxez şi mă destind este când merg la masa de prânz. A înţeles.

Lung, scurt, programul la job se mai şi termină!

De obicei, seara, după ce termin programul, iau cina în oraş cu prietenii. Sigur, nu în fiecare zi, dar în majoritatea zilelor. Apoi mai stau la un suc, la un ceai, mă întâlnesc cu voluntarii… Ajung acasă pe la 10-11 seara. Părinţii mei dorm. De multe ori mi se întâmplă să mi se spună că nu te-am văzut de câteva zile, deşi locuim încă în aceeaşi casă! Acasă mai verific o dată mailurile, mai răspund la ele, mai fac pentru Centru diferite lucruri, mai dau un scroll pe facebook…

Televizor?

Foarte rar. Am televizor în cameră, dar nu pot să vă spun când l-am deschis ultima dată. Sâmbăta este zi sfântă pentru mine. Încerc, dar nu reuşesc de fiecare dată, să nu lucrez, să nu fac nimic pentru job, nimic pentru Centru… Să fie cumva ziua mea.

Vorbim de aproape o oră. Să revenim, spre final, la voluntariat. O rog pe Anca Miheşan să ne ofere trei argumente pentru care cineva şi-ar dori să devină voluntar.

În primul şi în primul rând câştigi mai mult decât dai. Cunoşti o mulţime de lume şi e… distractiv, e fain să faci voluntariat! Ce-am observat eu în Cluj în ultima vreme este că sunt foarte mulţi tineri care fac voluntariat. A, şi mai este satisfacţia asta specială pe care o ai când cineva îţi spune „mulţumesc”! Atunci sunt foarte încântată, foarte fericită. Chiar cred că persoana care îmi spune „mulţumesc” a apreciat ce am făcut, că nu e un „mulţumesc”, aşa, aruncat…

Atunci să încheiem dialogul acesta cu un „mulţumesc!” rostit din inimă!

Cu mare drag, cu mare drag!

Dan Moşoiu