Parada Daciilor vechi şi a maşinilor retro
A treia ediţie a întâlnirii internaţionale a proprietarilor de Dacii vechi va avea loc sâmbătă, 21 mai, în Satu Mare.
Articol editat de , 20 mai 2016, 17:25
Organizat de Clubul Autoturismelor de Epocă Drum Bun, evenimentul aduce la Satu Mare peste 70 de autoturisme Dacia vechi, precum şi maşini retro din România, Ungaria, Polonia, Ucraina şi Republica Moldova.
George Negrea, preşedintele Clubului Drum Bun Satu Mare precizează că în cadrul paradei care va fi organizată începând cu ora 12:00, în Centrul Vechi. Vor putea fi văzute maşini inedite şi rare, precum Dacia 1300 taxi export pentru Columbia, Dacia 1300 folosită de fosta Miliție, Dacia 1300 neagră folosită pe vremuri de fosta Securitate.
Vor putea fi admirate şi mașini străine, între care un Mercedes din anii 30, şi două autoturisme Volga din Kiev.
După parada din Satu Mare, pentru participanţi va fi organizată o excursie în Ţara Oaşului.
Stela Tudor