Zilele Oraşului Satu Mare
Vineri, 27 mai, la Satu Mare se dă startul unei noi ediţii a Zilelor Oraşului.
Articol editat de , 26 mai 2016, 15:03 / actualizat: 27 mai 2016, 9:39
Pentru vineri, 27 mai, sâmbătă (28 mai) şi duminică (29 mai), organizatorii au pregătit un program foarte bogat, atractiv şi pentru toate gusturile. Invitatul special va fi Criss Norman, iar focurile de artificii sunt şi ele incluse în programul manifestărilor.
O simplă privire peste programul manifestărilor prevăzute în acest an de Zilele Oraşului, te convinge că ediţia cu numărul 20 va fi una incendiară. Vorbind despre trupele şi soliştii care vor atrage cu siguranţă zeci de mii de spectatori în Piaţa 25 Octombrie, începem prin a spune că pentru a-l asculta pe Criss Norman – invitatul special – şi-au anunţat deja prezenţa sute de clujeni, maramureşeni şi bihoreni.
În cele trei zile de petrecere, pe scena din Piaţa 25 Octombrie vor mai cânta Carla’s Dream, Iris, Direcţia 5, Loredana, Ruby, Corina, Lidia Buble, Randy şi Puya, dar şi două trupe din Ungaria. Iubitorii de folclor vor fi şi ei răsfăţaţi. Pe scena amplasată în Piaţa Libertăţii, pe lângă ansambluri folclorice şi interpreţi autohtoni, vor fi prezenţi Sergiu Vaida şi Nănaşii de la Cluj, Văru Săndel, Sava Negrean-Brudaşcu şi Cristian Pomohaci.
Pe parcursul celor trei zile vor avea loc şi competiţii sportive, tot felul de concursuri şi spectacole pentru copii, iar din pasajul pietonal Corneliu Coposu nu va lipsi Târgul Meşterilor Populari.
Deschiderea ediţiei din acest an a Zilelor Oraşului Satu Mare va avea loc la ora 17:00, şi până să înceapă nebunia, iubitorii muzicii clasice vor avea parte de un recital al tenorului Nagy Norbert şi de un concert cu piese de mare popularitate, susţinut de orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti.
Programul manifestărilor:
Scena I, P-ța 25 Octombrie
Vineri, 27 mai
Deschidere oficială
Concert cu tenorul Nagy Norbert
Concert al Filarmonicii ”Dinu Lipatti” Satu Mare
18.00 Spectacol pentru copii cu trupa ,,Zurli”
Street dance cu Black & White Angels
19.00 Direcția 5
20.00 Corina
21.00 Ruby
22.00 Lidia Buble
23.00 Puya & Vescan& Ester& Anastasia
24.00 Spectacol Lasere
Sâmbătă, 28 mai
19.00 Randy & Uddi& Jo& Band
20.00 Kallay Saunders Band/Ungaria
21.20 Loredana
22.30 Chris Norman
24.00 Foc de artificii
Duminică, 29 mai
18.00 Miss Ziua Oraşului Satu Mare
20.00 Fely Donose & Band
20.50 Dans modern cu Trupa Still
21.00 Kerozin/Ungaria
22.00 Hip-hop dance cu Clubul de Dans Crazy Dancers
22.10 Iris
23.00 Carla’s Dream
Scena II, P-ța Libertăţii
Vineri, 27 mai
17.00 Concert folk: Sorin Bălaj, Florin Micas , George Negrea, Geta Govor, Ionel Bledea
Seară etno cu sătmărenii: Angela Munteanu, Ghiţă Blidaru, Sebastian Bodea, Nicu Pop, Cătălin Bococai, Darie Berende, Pionierii, Ciprian Tempe, Meda, Mister, Argus, Bianca Rus, Sentimental, Bravo
Recital
20.00 Ghiţă Munteanu
21.00 Sergiu Vaida şi Nănaşii de la Cluj
22.00 Văru Săndel
Sâmbătă, 28 mai
18.00 Dans german cu Ansamblul minorităţii germane Gemainsaime Ansamblul minorităţii ucrainiene Trandafirii Negri, Dans maghiar, Malvina Madăr Iederan, Viorel Pop, Hermina Marc Iluţ, Maria Tripon şi Ansamblul Oaşul, Ansamblul Ceatăra Carei, Ana Holdiş Pop, Laura Back, Romina Sârbe şi Cristian Totpati, Ansamblul Cununiţa Satu Mare: Leontina Dorca, Maria Carmen Sas, Lucia Potra, Maria şi Mihai Nemeş, Nicolae Mureşan şi Nicolae Mureşan Jr., Vasile Coca, Mariana Deac
Duminică, 29 mai
16.00 Program pentru copii cu Ella Bella
18.00 Maria Petca şi Ansamblul Măgura, Georgiana Marina, Andrada Bârsăuan, Fraţii Petreuş, Ansamblul Polorisum din Zalău, Marius Ciprian Pop
20.00 Recital: Sava Negrean Brudaşcu, Petrică Mureşan, Cristian Pomohaci
Alte activități:
Sâmbătă- 28 Mai
Ora 11.00 Start Crosul Tineretului – B-dul Transilvania Ora 12.00 Premierea câstigătorilor Crosului. Ora 14.00 Demonstrații sportive – Locația: P-ța Libertății, parcarea din fața catedralei Catolice la diferite ramuri sportive.(lupte, karate , scrima ,judo, kangoo jumps, fitness) În paralel se va organiza un stand pentru air soft. (programul exact al demonstrațiilor sportive incă nu a fost definitivat)
Duminică 29 Mai
Ora 10.00 Competiție de minifotbal pentru copii.- Locația: B-dul 1 dec 1918 Ora 15.00 The Strongest Men , competiţie de forţă – Catedrala Romano Catolică,
27 – 29 mai Târgul Meșterilor/Pasajul Corneliu Coposu 27 – 29 mai Expo filatelie/ Istorie şi filatelie în jurul Sătmarului Pasajul Corneliu Coposu
Stela Tudor