La Mobility Jud se modifică mașinile pentru persoanele cu handicap
Primul centru din Regiunea de Nord Vest pentru adaptarea maşinilor folosite de persoanele cu dizabilităţi, funcţionează la Satu Mare.
Articol editat de , 4 iunie 2016, 12:00 / actualizat: 4 iunie 2016, 13:45
Centrul denumit Mobility Jud a fost realizat din fonduri europene prin intermediul proiectului POSDRU Adaptabilitate, şansă la o viaţă activă, având ca principal beneficiar Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare, iar ca partener Asociaţia ASOC Baia Mare.
Valoarea totală a proiectului a fost de 1,8 milioane de lei, iar contribuţia Consiliului Judeţean s-a ridicat la circa 25.000 de euro.
Pe lângă Satu Mare, în România există doar două asemenea centre, în judeţele Ilfov şi Harghita.
Pentru persoanele cu handicap fizic, nevoia libertăţii de mişcare reprezintă şansa de-a fi asemeni celor care nu au nevoie de ajutor pentru a se putea deplasa.
Cu o maşină adaptată handicapului pe care îl au, aceste persoane pot să se deplaseze la locul de muncă, pot să ajungă singure la diferite evenimente şi, ceea ce este foarte important, pot să se întâlnească cu alţii asemenea lor.
Iată de ce, prin deschiderea centrului de la Satu Mare, persoanelor cu handicap din Regiunea de Nord Vest li se deschid drumuri la care altfel ar fi avut acces doar ajungând mai întâi în judeţele Harghita sau Ilfov.
Este şi cazul sătmărenilor Alexandru Cherecheş şi Robert Necula:
Pentru mine, maşina adaptată nevoilor mele este vitală. Altfel nu aş putea conduce, ceea ce ar însemna că nu aş putea să merg la locul de muncă, nu aş putea socializa (Alexandru Cherecheş).
Adaptarea cutiei automate a maşinii mele îmi conferă mai multă independenţă: nu se mai îneacă motorul, nu-mi mai fac probleme cu ambreiajul. Pentru noi, cei cu handicap fizic, o maşină adaptată nevoilor noastre înseamnă libertatea de-a face ceea ce viaţa îţi permite (Robert Necula).
Deşi a beneficiat de finanţare europeană, deschiderea centrului nu a fost lipsită de obstacole. Pe lângă birocraţia excesivă, a existat şi neîncrederea că un astfel de proiect ar putea fi realizat la Satu Mare, spune directoarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Mariana Dragoş:
Când am început implementarea proiectului, foarte mulţi au fost sceptici şi au spus că în Satu Mare nu este posibil aşa ceva. Uite că a fost posibil! Iar noi ne bucurăm, deoarece având posibilitatea să se deplaseze, pentru persoanele cu handicap fizic înseamnă răsturnarea uneia dintre barierele care îi despart de integrarea în societate (Mariana Dragoş, directoarea DGASPC Satu Mare).
În cadrul Centrului Mobility Jud, pe lângă adaptarea maşinilor, persoanele cu handicap pot urma şi şcoala de şoferi. Trebuie doar să aibă răbdare. Pentru că dacă şcoala de şoferi şi adaptarea maşinilor durează puţin, formalităţile necesare şi birocraţia – care nu mai depind de Direcţa Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare – au un parcurs greoi şi exasperant.
Stela Tudor
Radio Cluj se poate asculta și online, AICI.