Viața la țară. La Aghireșu, dincolo de Fabrici… [VIDEO]

În faţa unei porţi l-am cunoscut pe domnul Debreczyn Vasile care, de peste 35 de ani, se ocupă cu stupăritul. Produsele lui sunt solicitate mai ales de către clujeni.

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 4 iunie 2016, 00:12 / actualizat: 21 noiembrie 2020, 15:32

Am 39 de familii de albine. Există vânzare, există solicitare. Am de foarte mulţi ani clienţi fideli, cei mai mulţi sunt din Cluj. Nu e complicat cu albinele, trebuie doar voinţă şi să nu ne fie frică.

Vă luaţi măsuri de protecţie când sunteţi printre albine sau vă cunosc deja?

A, aici nu există recunoaştere. Am fost înţepat de multe ori de albine, dar face bine pentru sănătate. (râde)

Cu pământul cum staţi?

Puţin teren am nelucrat. Am semănat porumb, orz…

Cu se ocupă oamenii în sat?

Destul de mulţi tineri sunt plecaţi, restu’ agricultură şi, până mai funcţionează entităţile ăstea din Fabrici, mai lucrează pe-acolo.

Ce vârstă aveţi, domnule Debreczyn?

76 de ani.

Cu ce v-aţi ocupat?

Am lucrat în domeniul energetic.

Nu mă pricep la apicultură… Care este acum stadiul cu albinele? Ce fac ele?

Acuma începe perioada de strânsură. Ce s-a întâmplat înainte… Livezile s-au cam dus, pentru că au îngheţat la începutul primăverii. În schimb, salcâmii au început să înflorească, în unele locuri chiar au trecut, aşa că albinele adună din ierburi, din câmpuri ce se mai poate găsi.

Mai jos, într-o gospodărie mare, găsim poarta larg deschisă. Acolo locuişte familia Nădăşan, dedicată întru totul agriculturii. Doar doamna Adina este acasă.

Sărut mâna! Am văzut poarta deschisă şi am intrat! Doamna Nădăşan, ce faceţi aici?

Fac un pic de telemea. Avem lapte de vacă.

Creşteţi vaci?

Creştem vaci de lapte, dar încercăm să ne reprofilăm pe vaci de carne. E foarte slab plătit laptele. Vine o firmă şi ni-l ia cu 64 de bani litrul. Avem 36 de vaci în total…

Pe poarta larg deschisă intră un tractor.

Vine soţul dumneavoastră?

Băiatul.

Aveţi practic o microfermă! Primiţi şi subvenţie?

Primim. Am încercat să primim şi finanţare europeană, dar de fiecare dată ceva n-a fost eligibil, cum se spune, deşi numărul de animale îl avem. Mai încercăm.

Tremură pământul: intră şi al doilea tractor în curte.

Ăsta-i soţu’, da!

Practic toată familia lucrează, face agricultură!

Băiatul a terminat Zootehnia, acum s-a angajat ca pompier, aici, în Aghireş, şi în timpul liber… Soţul a fost angajat la Exploatarea Minieră, dar s-au făcut reduceri şi…

Până vine şi soţul dumneavoastră (sper să nu se supere că am intrat în curte!), vă rog să ne explicaţi ce faceţi aici, cu telemeaua!

Mi-a rămas ceva lapte acuma dimineaţa, am pus niște cheag şi l-am închegat. Am luat cheagul de la magazin. Înainte se făcea tradiţional, din stomac de porc, dar acuma…

Acolo în tifon e lapte? Nu prea arată a lapte!

Numai lapte îi! Se încheagă.

Şi-acolo curge zăru’…

Vine lângă noi şi domnul Nădăşan, capul familiei.

Bună ziua! Haideţi, vă rog, că telemeaua e aproape gata!

Bună ziua! Îi o problemă şi cu asta, că n-avem unde să livrăm tot laptele. Facem telemea, zăr, şi dăm la porci. 64 de bani litru’, şi n-avem o bază: astăzi ni-l ia, peste două-trei zile nu-l mai ia.

Unde aţi fost cu tractorul?

La balotat. Ne-o încurcat ploaia, că altfel astăzi terminam. Cu grebla l-am strâns, l-am făcut, aşa, coarde, şi acuma îl balotăm. Acuma ne-am cumpărat o presă din asta rotundă să ne fie mai uşor. Am investit foar te mult şi avem şi mult pământ în arendă. Am fost şi noi în străinătate, dar ne-am lămurit şi-am venit înapoi. Am zis să nu mai lucrăm pentru străini, mai bine lucrăm pentru noi. Dar nu-i uşor, e foarte greu. Noaptea te culci târziu, dimineaţa la 5 trebuie să mergi să mulgi, hai înapoi, du-te şi adună fânu’…

Subvenţia cât vă acoperă din cheltuieli?

Cam un sfert.  Dar nu vin la timp. Hiaba îmi dă subvenţie mai târziu, că eu trebuie să samăn, trebuie să erbicidez, trebuie să-mi iau sămânţă certificată. Toate-s scumpe. Ce faci? Te împrumuţi. Mă împrumut la bancă, şi pe urmă când îi dau banii şi ce fac? Foarte greu. Uitaţi, şi utilajele… Noi le luăm din străinătate, după ce au fost folosite. Ce randament îmi dă mie o maşină din asta? Şi-acuma mi-am cumpărat o combină… Iau presă, dar din aia pe care străinii nu o mai folosesc! N-ai posibilitatea să-ţi cumperi un utilaj nou, să ai randament, să n-ai pierderi la păioase, la porumb. N-ai unde să-l dai, n-ai unde să-l depozitezi… În toamnă am vândut porumbul cu 60 de bani! Păi, ce-am făcut? Dacă am tras linie, am ajuns la zero.

Ce-aţi pus pe câmp?

Avem porumb, avem triticale, grâu, orz… Am pus şi nişte grâu de panificaţie, să vedem cum o să fie, şi am mai pus câteva hectare de lucernă.

Am înţeles de la soţia dumneavoastră că vreţi să treceţi pe vaci de carne!

Da, le-am înmulţit cu Angus, avem şi câţiva viţei de Angus, dar nouă ne trebuie două sau trei generaţii până să ajungem la o rasă pură.

Domnu’ Nădăşan, rămâne, aşa, între noi… Telemeaua pe care o face doamna e bună?

Daaa, foarte mult! Cu mămăligă cu laşte! D’apoi cu un pic de slănină, cu o roşie şi cu o ceapă!

Gata, mergem de la dumneavoastră că ne-aţi făcut poftă! Noi sperăm să meargă lucrurile, totuşi, şi să nu renunţaţi la agricultură!

O să renunţăm numai atunci când n-o să mai putem lucra!

No, vă poftim în casă! zice doamna.

Mulţumim, dar nu avem timp…

Atuncea aşteptaţi un pic!

Domnul Nădăşan ne invită să-i vizităm gospodăria. Viţeii de Angus, porcii, furajale, utilajele… Ne spune povestea unui porc, rasa Marele Alb, pe care n-a reuşit să-l vândă. Şi dacă nu l-am putut vinde, l-am lăsat să crească. Nu exagerez, a ajuns la 170 de kilograme. Am folosit un tractor şi nişte hamuri să-l ridicăm. După care l-am somat cu pistolul…

L-am asomat, tată! intervine băiatul.

Din bucătăria de vară iese doamna Nădăşan, cu două pungi. De la noi nimeni nu pleacă cu mâna goală! Telemea. Excepţională, vă asigur! E drept că am mâncat-o cu roşii din Spania, ceapă de nu ştiu unde, castraveţi din Turcia, ardei din Olanda…

Intrăm în curtea clădirii noii Biserici ortodoxe, admirăm apoi Biserica de lemn care datează din 1780, adusă din satul Văleni în 1931, şi Biserica Reformată-Calvină construită undeva între secolele al XIII şi al XV, un lăcaş impunător în care se află mormântul lui Gábor Bocskai, stins din viaţă în 1616. De altfel, pe o culme aflată vizavi, aproape de clădirea nouă a şcolii gimnaziale, se află şi ceea ce a mai rămas din Castelul Bocskai, nişte ruine năpădite de vegetaţie, nişte ziduri groase şi lungi care ar putea aminti de măreţia de odinioară a Castelului.

Mergem apoi pe una dintre foarte multele uliţe ale satului, înguste şi asfaltate, şi o cunoaştem pe tanti Saveta Boboş.

Tanti Saveta, ce vârstă aveţi?

74.

Mulţi înainte! Ce faceţi aici la Aghireşu?

D’apăi aicea-s căsătorită de o grămadă de ani, de 50!

Dar de unde aţi venit?

De la Nadăş.

V-a furat soţul dumneavoastră!

E! Am vinit c-o căruţă cu cai şi am vrut să mă duc înapoi că am fost numa’ de 16 ani. Şi-o zâs surorile mele: doară nu ni-i face de râs, să te întorci acasă! No! Şi-api am rămas, ce să hi făcută? Că nici la Primărie n-o vrut să ne cunune. Am stat pân-am împlinit. 

Unde aţi făcut nunta?

Da’ dracu’ o făcut nuntă… Că de unde? Am vinit într-o sară cu căruţa şi-am rămas aicea şi bună zâua! N-o fost rând de nuntă! (râde)

Unde l-aţi cunoscut pe soţul dumneavoastră?

D’apăi io am făcut naveta. Am lucrat în Cluj la Fabrica de cărămidă. Am făcut jumătate Clujul, jumătate Clujul, câte tegle am făcut! Greu o fost, greu… Şi nu mi-o dat nime’ nici o locuinţă! Şi-am făcut jumătate Clujul… Şi-mi picau vagoanele di pă linie, cum le-mpinjam, şi tăt cu spatele le rădicam. Şi-amu-s beteagă şi n-are nimeni bai. N-am avut şcoală atâta, ţucu-te, şi n-am avut unde mere. Că surorile mele zâceau?: du-te colo, du-te colo! Da’ unde m-oi duce, că scriitoare nu m-a pune nime’, dacă n-am şcoală…

Ce faceţi tanti Saveta, de dimineaţa până seara?

Ia ’şe, la porc, la găini… Mi-am pledit, că mi-am pus ceapă, mi-am pus castraveţi, de tăite cele în grădină. Porodici, tătătătăt! Doar nu m-oi duce tăt la aprozar… Că cu ce? Şi aci-i grădina lângă mine, nu? Mi-am pus de tăiti cele. De tăiti cele…

Tanti Saveta ne va spune povestea ei tulburătoare de viaţă în rubrica noastră de duminică.

Urmăm o altă uliţă şi ajungem sus, în extremitatea estică a satului, acolo pe unde trece linia ferată şi unde încă mai există o haltă care şi-a trăit de mult tinereţea. În micuţa sală de aşteptare nu aşteaptă nimeni, casa de bilete este închisă, iar şeful haltei, între două trenuri, îşi munceşte probabil pământul.

Pe o altă uliţă întâlnim şi singura, credem, scriitoare a satului, doamna Alina-Ioana Marchiş-Nicola. Deocamdată este casnică, aşa încât şi-a găsit timp pentru literatură. Iar sursele de inspiraţie nu lipsesc: dealul plin de pomi din spatele casei şi trenurile care trec prin apropiere.

M-am născut în Fabrici, dar de 14 ani locuiesc aici, prin căsătorie.

Ce fac oamenii în Aghireşu? Cum e viaţa în sat?

Depinde de om. Sunt oameni harnici, care au ferme, cresc oi, vaci, sunt care lucrează la oraş, fac naveta, sunt… sunt şi uscături, să le zicem aşa, şi sunt care se ocupă şi cu cultura.

Dumneavoastră cu ce vă ocupaţi?

Deocamdată sunt casnică, dar sunt scriitoare. Am scris o carte cu poezii, „Suflet cald, suflet de gheaţă”, a apărut la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă acum patru ani. Mă ocup în continuare de aşa ceva şi pe viitor poate o să-mi caut un loc de muncă. Oricum, dacă nu anul acesta, atunci sigur în 2017 voi mai scoate şi alte cărţi de poezie.

Mai zăbovim o clipă în centrul satului unde, chiar pe pasarela care uneşte malurile râului Nadăş, schimbăm două vorbe cu domnul Kulcsar Ludovic care s-a mutat a dat Clujul pe Aghireşu în urmă cu 16 ani. Din păcate, trei accidente tragice l-au lăsat singur în casa pe care a cumpărat-o în sat.

După 50 de ani am plecat din Cluj, am vândut apartamentul şi mi-am cumpărat aici. Am avut aici un prieten foarte bun, cu care am stat în acelaşi bloc, şi în anul 2000 m-am hotărât împreună cu soţia să ne mutăm la ţară, imediat după pensie, să stăm la casă, să cultivăm legume, fructe, să creştem animale, ceea ce am şi făcut. Între timp, din păcate, fata mea a decedat în 2005, a avut cancer, soţia mea după un an… Am mai sat cu o femeie 10 ani de zile, dar a decedat şi dânsa. Şi-acuma mă descurc singur. După 16 ani de zile sunt ca şi cum aş fi de-al satului. Am prieteni foarte buni, indiferent de etnie. Îi ajut pe toţi. Meseria mea a fost sudor, lăcătuş-mecanic, depanator radio-tv… Multe, multe!

Cu depanarea radio-tv nu cred că faceţi mare lucru! Dar cu sudura… De asta e nevoie tot timpul!

Asta nu se schimbă. De la coasă până la remorci şi utilaje masive sudez orice.

Aveţi activitate! Plus că, sunt convins, mai cultivaţi pământul!

Pentru mine, aşa, cartofi, morcovi, pătrunjel, salată, roşii, castraveţi…

Animale mai aveţi?

Numai un câine, adus din Italia. Ne împăcăm foarte bine. Are vreo 60 de kilograme, câine de rasă.

Unde vă duceaţi acum? Pentru că v-am oprit din drum…

M-o chemat o vecină ca să-i ascut nişte scule şi mă duc să fac treaba.

Aghireşu, la o aruncătură de băţ de mult mai cunoscutul Aghireşu Fabrici, la 30 şi ceva de kilometri de Cluj, un sat cu aproape 300 de locuitori, cu doi-trei fermieri care se chinuie să supravieţuiască, un sat în care în care tinerii lucrează la oraş sau au plecat în străinătate, un sat în care bătrânii îşi cultivă terenurile de lângă case, o localitate înconjurată de dealuri de un verde profund, un sat din care lipseşte canalizarea, un sat nici prea-prea, nici foarte-foarte, cum sunt cu miile în România anului 2016.

Dan Moşoiu

Video: ing. Călin Fărcaş

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.