Ascultă Radio România Cluj Live

Festivalul Muzicii de Stradă la Satu Mare

Joi, 30 iunie, în municipiul Carei a avut loc Ziua Zero a Street Music Festival Satu Mare, eveniment aflat în acest an la cea de-a treia ediţie.

Foto: street 4

Articol editat de , 1 iulie 2016, 14:36

Trupele şi interpreţii care au cântat pe cele două scene au atras sute de spectatori. Pe scena amfiteatru din centru, Mister Nicu a fost favoritul copiilor care au câtat şi au dansat alături de el. Au mai cântat Ash Band – care au susţinut cel mai apreciat recital al serii şi Pojekt Akustik din Ungaria, ambele formații interpretând atât piese proprii, cât și prelucrări din repertoriul internațional, într-o formă acustică și semi-acustică.

Pe platoul din fața Monumentului Ostașului Român au susţinut recitaluri Castelanii Acoustic Project şi Vitéz Julia & Putovits Ábel. Careienii au reușit să cucerească publicul prin originalitate, talent și calitatea repertoriului ales de Koponyi Maria, cea mai tânără solistă a Castelanilor din anii 60 și Nagy Anita, una dintre cele mai apreciate soliste de muzică ușoară a Centrului Cultural Carei.

În Satu Mare, evenimentul debutează în seara zilei de vineri, 1 iulie, şi se va desfăşura pe cele cinci scene amenajate în oraş.

La festival, singurul eveniment de acest fel din România, organizat exclusiv din contribuţia sponsorilor, participă 22 de interpreți și formații din Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Marea Britanie, Irlanda, Spania şi România, precum și cinci interpreți locali, vor participa la cea de-a treia ediţie a Festivalului Muzicii de Stradă are loc în intervalul 1-3 iulie.

 

Stela Tudor

 

Ascultă Radio Cluj online AICI:

Diverse marți, 11 noiembrie 2025, 12:00

Reducerea zahărului în primii doi ani de viață protejează inima până la maturitate

Limitarea consumului de zahăr în primii doi ani de viață are beneficii durabile pentru inimă până la vârsta adultă, conform unui nou studiu,...

Reducerea zahărului în primii doi ani de viață protejează inima până la maturitate
Diverse marți, 11 noiembrie 2025, 00:00

Delfin printre gondole!

Un delfin sălbatic botezat ”Mimmo” de presa locală a devenit un vizitator obișnuit în apele Pieții San Marco din Veneția,...

Delfin printre gondole!
Diverse luni, 10 noiembrie 2025, 12:00

Au fost identificate trei dintre cele mai benefice condimente

Cele trei cele mai benefice condimente sunt: piperul negru, scorțișoara și cuișoarele. Piperul negru, scorțișoara și cuișoarele pot reduce...

Au fost identificate trei dintre cele mai benefice condimente
Diverse luni, 10 noiembrie 2025, 00:00

Tendințe de iarnă: eleganță, texturi fine și atitudine

Iarna vine cu o notă de melancolie, dar şi cu ocazia de a ne exprima stilul, iar un palton care îmbină căldura cu eleganţa este simbolul...

Tendințe de iarnă: eleganță, texturi fine și atitudine
Diverse duminică, 9 noiembrie 2025, 12:00

Cum ne protejăm împotriva osteoporozei

Un sfert de oră de expunere la soare şi o scurtă plimbare zilnică sunt obiceiuri pe care este bine să ni le formăm pentru a preveni...

Cum ne protejăm împotriva osteoporozei
Diverse duminică, 9 noiembrie 2025, 00:00

Își vinde ceasurile după eșecul „Megalopolis”

Chiar și marii regizori, cei mai celebri, rămân faliți.   Luptându-se să supraviețuiască, după ce și-a autofinanțat cel mai recent...

Își vinde ceasurile după eșecul „Megalopolis”
Diverse sâmbătă, 8 noiembrie 2025, 12:00

Trei alimente care pot provoca insomnie

După cum titrează HuffPost, citând declaraţiile făcute de Katherine Hall, expertă în somnologie, într-un interviu: Consumul de alimente acide...

Trei alimente care pot provoca insomnie
Diverse sâmbătă, 8 noiembrie 2025, 00:00

„The Witcher” revine

Serialul fantasy ”The Witcher”, produs de Netflix, revine pe micile ecrane după mai bine de doi ani cu un nou actor în rolul principal...

„The Witcher” revine