Beneficiile consumului de ceapă eşalotă
De obicei consumăm diferite tipuri de cepe, însă mai puţin ştiu că din toată familia acestor plante legumicole, cea mai bogată în minerale şi antioxidanţi este ceapa eşalotă sau ceapa franţuzească. Moldovenii îi spun haşmă, cea mai răspândită fiind cu formă lunguiaţă.
Articol editat de , 2 iulie 2016, 06:00
Această plantă legumicolă este mai rezistentă la frig decât ceapa comună, foile au culoarea roşu-cărămiziu, iar în interiorul bulbului – alb-violet. Se desprinde la fel ca usturoiul şi îl poate înlocui, dacă se vrea o aromă mai delicată. Ceapa eşalotă are un gust iute mai pronunţat decât cea obişnuită.
Pe lângă gustul ei deosebit, consumul de eşalotă ajută la menţinerea tensiunii arteriale pe timpul verii. Conţine mult potasiu, vitamina A, B6 şi C, proteine şi fibre. Aşadar, este o ceapă cu efect antiinflamator, antibacterian şi antialergic care poate fi folosită în sosuri, salate, la prepararea cărnii. Ceapa eşalotă este foarte răspândită în bucătăria franceză.
RADOR
Ascultă Radio Cluj online AICI: