Mai bună e o armată de oi condusă de un leu, decât o armată de lei condusă de o oaie
Expresia „mai bună e o armată de oi condusă de un leu, decât o armată de lei condusă de o oaie” descrie, cum nu se poate mai bine, importanţa covârşitoare a liderului în reuşita oricărei acţiuni colective.
Articol editat de Carmen Sas, 17 iulie 2016, 14:34
Un adevăr evident, care se poate observa în absolut orice domeniu.
O echipă de meseriaşi slabi, dar cu un maistru bun, va face o treabă decentă, fiindcă meşterul nu va accepta munca de mântuială, îl va pune pe fiecare să facă exact ceea ce ştie mai bine şi îl va întoarce de fiecare dată când rezultatele sunt nemulţumitoare.
În schimb, o echipă de meseriaşi excelenţi, dar condusă de un maistru slab, nepriceput sau dezinteresat, va produce rezultate jalnice, fiindcă muncitorii fac ceea ce li se impune. Sunt extrem de rari oamenii care muncesc bine din conştiinciozitate.
Exemplul dat este valabil oriunde, de la construcţii la sport, de aceea este absurd să găseşti scuze pentru manager şi să acuzi pălmaşii atunci când treaba merge prost.
Pe de altă parte, mai este o zicere, la fel de elocventă: „Dacă mă plăteşti cum vreau eu, muncesc cum vrei tu. Dacă mă plăteşti cum vrei tu, muncesc cum vreau eu”.
Oricine a condus vreodată oameni ştie câte subterfugii poate găsi un pălmaş inteligent pentru a nu da tot ce are mai bun, şi asta fără a putea fi acuzat, cu dovezi, de reavoinţă sau lene.
De aceea, echilibrul între conducerea eficientă şi salariaţii mulţumiţi este vital în orice întreprindere.
Un celebru şi de succes businessman englez, Richard Branson, spune aşa: „Angajaţii sunt cel mai important activ pe care îl deţine o companie. Dacă ei sunt mulţumiţi şi clienţii vor fi mulţumiţi, iar businessul va creşte”.
Iar mulţumirea angajaţilor – şi, ca atare, performanţa muncii lor – depinde, în covârşitoare măsură, de calitatea managementului.
Managerul-leu va conduce turma de oi spre victorie.
Managerul-oaie va conduce turma de lei spre catastrofă.
Mai există o categorie, din ce în ce mai prezentă: managerul care o duce boiereşte, indiferent de rezultate. Aceşti ipochimeni au ieşit la iveală în 2008, când cu criza băncilor. Guvernele au pompat bani grei pentru redresarea instituţiilor financiar-bancare ajunse în restrişte, dar managerii vinovaţi şi-au „extras” prime şi bonusuri de milioane de dolari din acei bani publici, pe motiv că aşa scrie în contractele lor de management!
Atâta doar că, într-un final, tolerarea acestui din urmă soi va conduce la catastrofă nu doar turma, ci întregul ecosistem.
Dan Horea
