Ascultă Radio România Cluj Live

MedievArtFest Ardud

O nouă ediţie a Festivalului Medieval din oraşul Ardud a început vineri, 22 iulie, şi va continua sâmbătă şi duminică în atmosfera specifică unui astfel de eveniment. În acest an, tema aleasă de organizatori este 400 de ani în lumina lui William Shakespeare, concepută într-o manieră originală de directorul artistic Liviu Pancu.

MedievArtFest Ardud

Articol editat de , 22 iulie 2016, 13:46

Domniţe, cavaleri, turniruri şi jocuri medievale, ateliere şi expoziţii tematice, parade, muzică medievală şi alte numeroase activităţi gândite pentru a reda cât mai fidel atmosfera spectaculoasă a unor vremuri apuse. Toate se vor întâmpla sâmbătă şi duminică în zona Cetăţii Ardud, obiectiv emblematic pentru oraş. Primarul Ovidiu Duma spune că tocmai datorită cetăţii şi istoriei ei, oraşul Ardud este cel mai reprezentativ loc din judeţ unde se justifică organizarea unui festival medieval:

Acest festival este cel mai reprezentativ eveniment din oraşul Ardud. Pot spune chiar că în Satu Mare este unic, deoarece sunt puţine localităţi în judeţ care au un trecut istoric asemeni Ardudului, şi cu astfel de castele care să amintească de perioada medievală. Festivalul, la fel ca toate evenimentele culturale pe care le organizăm, sunt gândite în aşa fel încât kitsch-ul să fie eliminat şi să se evidenţieze calitatea şi bunul gust. (Ovidiu Duma)

Organizarea anuală, începând cu 2011, a Festivalului Medieval, face parte dintr-un proiect de revigorare a oraşului Ardud cu ajutorul potenţialului istoric de care dispune. Tema festivalului este aleasă în fiecare an prin raportarea la evenimente şi personalităţi importante recunoscute pe plan internaţional. În acest an, tema aleasă este cât se poate de sugestivă: 400 de ani în lumina lui William Shakespeare. Ne oferă detalii directorul artistic Liviu Pancu:

În acest an se împlinesc 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare, astfel că am ales momente şi scene din opera marelui dramaturg. Vârful de lance este un spectacol iniţiatic care va avea loc sâmbătă şi va reda starea iniţiatică trăită de Prospero într-o insulă iniţiatică (Liviu Pancu).

Liviu Pancu ne vorbeşte şi despre participanţii la eveniment, precum şi despre momentele organizate în premieră:

Vor fi prezenţi, între mulţi alţii, cavalerii de la Mediaş – primii cavaleri artistici din România – scutierii de Muhllbach de la Sebeş şi mulţi alţii. Ca o noutate, ordinele cavalereşti nu vor mai fi independente, ci vor fi însoţite de gărzi care vor executa acel ritual spectaculor de schimbare a gărzii la anumite ore. Tot ca o noutate, în cadrul concertelor cu muzică medievală, vor putea fi ascultate câteva piese compuse special pentru acest eveniment (Liviu Pancu).

Sâmbătă şi duminică, de la ora prânzului şi până noaptea târziu, locuitorii Ardudului şi toţi cei care vor dori să fie prezenţi, vor putea să se integreze evenimentului organizat în atmosferă medievală.

 

Stela Tudor

19 februarie – Ziua Constantin Brâncuși
Cultural miercuri, 19 februarie 2025, 10:50

19 februarie – Ziua Constantin Brâncuși

  Ziua de 19 februarie este dedicată marelui sculptor Constantin Brâncuşi.   Personalitate marcantă în mişcarea artistică a veacului...

19 februarie – Ziua Constantin Brâncuși
Dracula, în cel mai mare album românesc de benzi desenate istorice
Cultural marți, 18 februarie 2025, 16:47

Dracula, în cel mai mare album românesc de benzi desenate istorice

Cel mai mare album de benzi desenate din istorie ni-l aduce pe Dracula în cele mai surprinzătoare ipostaze.   Muzeul Județean de Istorie...

Dracula, în cel mai mare album românesc de benzi desenate istorice
Două noi expoziții se deschid la Contemporar
Cultural marți, 18 februarie 2025, 13:38

Două noi expoziții se deschid la Contemporar

Contemporar se pregătește pentru următoarele expoziții care vor fi deschise publicului în perioada 19 februarie – 14 martie – „La...

Două noi expoziții se deschid la Contemporar
Povești despre vin, scriitori și literatură
Cultural marți, 18 februarie 2025, 13:20

Povești despre vin, scriitori și literatură

Miercuri, 19 februarie, de la ora 17.00, Muzeul Etnografic al Transilvaniei găzduiește lansarea volumului 𝙊 𝙞𝙨𝙩𝙤𝙧𝙞𝙚...

Povești despre vin, scriitori și literatură
Cultural luni, 17 februarie 2025, 10:36

Marii câștigători ai premiilor BAFTA

Filmele „Conclave” şi „The Brutalist” sunt marii câştigători ai premiilor BAFTA, ale industriei cinematografice...

Marii câștigători ai premiilor BAFTA
Cultural duminică, 16 februarie 2025, 00:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Glonţul de argint sau Adevărata moarte a lui Avram Iancu

Duminică, 16 februarie, de la ora 20.03 vă invităm la teatru. Radio Cluj și Teatrul Naţional Radiofonic vă propun spre audiție piesa Glonţul...

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Glonţul de argint sau Adevărata moarte a lui Avram Iancu
Cultural sâmbătă, 15 februarie 2025, 11:49

Monedele din tezaurul de la Şieu Odorhei au revenit în țară

Monedele din tezaurul de la Şieu Odorhei, care au făcut parte din expoziţia „Dacia – Regatul aurului şi argintului” de la...

Monedele din tezaurul de la Şieu Odorhei au revenit în țară
Cultural sâmbătă, 15 februarie 2025, 00:00

Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti a fost recent ţinta unor ameninţări cu bomba

Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti a fost recent ţinta unor ameninţări cu bomba şi incendierea, postate online de persoane care promovează...

Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti a fost recent ţinta unor ameninţări cu bomba