Grevă la Air France
Mai multe zboruri ale companiei Air France de pe Aeroportul Otopeni sunt anulate miercuri şi joi. Însoţitorii de bord ai operatorului aerian intră de miercuri, 27 iulie, în grevă.
Articol editat de Camelia Velțan, 26 iulie 2016, 19:38
Acţiunea de protest, care va dura o săptămână, ar putea afecta peste 130 de mii de pasageri.
Sindicatele cer prelungirea acordurilor în vigoare ce reglementează condiţiile de muncă pe o perioadă de cinci ani, în timp ce conducerea companiei este de acord numai cu o prelungire de 17 luni.
Radio România Actualităţi