Ascultă Radio România Cluj Live

Dolce far niente în pintenul Cizmei [GALERIE FOTO]

Se întâmplă ceva acolo, în apa verde, caldă și sărată… Timpul se dilată și își pierde însemnătatea, concretul se estompează și realitatea se remodelează într-o formă prietenoasă care te cuprinde și te acaparează cu totul. Urechile îți sunt sub apă, niciun sunet nu-ți tulbură plutirea fără scop. Experiența e aproape spirituală, depinde cât de adânc ești dispus să-ți explorezi propriul eu.

Dolce far niente în pintenul Cizmei [GALERIE FOTO]
Foto: Dolce far niente în pintenul Cizmei

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 27 iulie 2016, 13:14

Apa are culoare de safir și limpezime de cristal. E aproape nemișcată, doar o hulă largă leagănă orizontul și îți aduce aminte că ești în mare. Sau peștii care apar brusc, alertați de nisipul răscolit de fiecare dată când pui piciorul pe fundul apei pe care soarele desenează cu tușe groase de lumină aurie. Spre mal, privite dinspre mare, valurile capătă o nuanță mată, lăptoasă, precum jadul sau malachitul. Briza aduce dinspre țărm miros de măslini, de pământ încins, de leandri și de mâncare bună. Când bate dinspre mare miroase a sare, a pește, a insule grecești, a depărtare. Dolce far niente….

Nu mi-a plăcut de la început aici, în pintenul cizmei. E altă Italie. Cu mult praf, cu mizerie și sărăcie, cu buruieni pe marginea drumului și case înghesuite într-un haos oarecum controlat. Dar imaginea celor trei copii murdari care împărțeau o pizza pe o bordură avea în ea o poveste atât de frumoasă, încât mi-am schimbat părerea. E altceva, e altă frumusețe. O frumusețe pe care o găsești în atmosfera de pe plajă, seara, când sute de oameni ai locului ies la picnic la lumina lumânărilor, sau în cântecele lor guturale și în dansurile cu mișcări lente și apăsate. E frumusețea unui mod de viață. A bucuriei.

Povești frumoase despre familie spun și privirile sfredelitoare și curioase ale bătrânelor și bătrânilor, îmbrăcați frumos, care stau pe parapetul ce mărginește esplanada din Torre Canne spre mare și care, după trecerea noastră, au subiect de discuție pentru zile întregi. Ca bătrânii noștri, pe bancă, în față porții. De fapt, aici, lângă far, totul se schimbă. Casele sărăcăcioase sunt înlocuite de clădiri frumoase de piatră și un pavaj elegant de granit ia locul străzilor mizere. E diferența între femeia în pijama pe un scaun așezat sub rufele puse la uscat și bătrânele cochete care au îmbrăcat rochiile cele bune pentru a se afișa pe faleză.

A fost apoi drumul prin livezile nesfârșite de măslini bătrâni ca marea, hașurate de ziduri joase din pietre așezate pur și simplu unele peste altele. Și oricât de superficial ai fi, faptul că te afli pe antica Via Apia îți induce un fior cu totul special.

Fasano e altceva. E farmec, e pitorescul desenat în zid și piatră. E adevărat că nu se dezvăluie ușor. Ajungi repede la casele colorate cu obloane verzi de pe strada largă, lângă biserica mare din centru, dar orașul vechi, cu străzi înguste de calcar și cu un aer atât de autentic îl găsești mai greu. Îți trebuie și un pic de noroc.

Aici, pe strâmtele străduțe, poveștile frumoase despre viață circulă mai repede. Le spune fetița care-și cheamă prietenii așezată într-un cărucior de jucărie în balcon, femeia nervoasă care trântește ușa după ce s-a certat cu soțul ei sau, poate mai mult ca oricine, le spun cei doi copii din ipsos, bucălați și fericiți, puși cu atenție la detalii pe balcon, lângă planta care se înalță spre lumină.

Nu am vizitat Alberobello, Matera sau Ostuni deși mi-aș fi dorit s-o fac. Plec, însă, molipsit de oamenii ăștia cu o bucurie incredibilă de a trăi.

 

Andrei Huțanu

Radio Cluj se poate asculta online AICI:

party
Special RCJ joi, 12 octombrie 2017, 15:53

A face de petrecanie

Expresia „a face de petrecanie” înseamnă a omorî pe cineva, cu varianta „a-şi face de petrecanie”, a-şi stopa singur...

A face de petrecanie
om bogat om sarac
Special RCJ luni, 28 august 2017, 15:41

Omul simplu, dar cinstit și cu bun simț

Da, omul acela cântat, lăudat şi compătimit, dat mereu exemplu de păstrător al tradiţiilor şi al sevei neamului. Omul nostru simplu nu are...

Omul simplu, dar cinstit și cu bun simț
limba_romana_apsa
Special RCJ miercuri, 16 august 2017, 19:12

Limba noastră-i o comoară?

„Limba noastră-i o comoară În adâncuri înfundată Un șirag de piatră rară Pe moșie revărsată.” Sunt primele versuri dintr-o...

Limba noastră-i o comoară?
gladiator roman
Special RCJ vineri, 28 iulie 2017, 15:15

Circul, mai presus de pâine

În Roma antică, un gladiator a murit la 22 de ani, celebru si adulat. Când i s-a facut inventarul, stupoare: în 3 ani, junele adunase, ca...

Circul, mai presus de pâine
Special RCJ vineri, 14 iulie 2017, 08:33

„Dacă ai fi în locul lor, şi tu ai face la fel”!

Este fraza care conţine esenţa răului ce ne macină societatea şi economia. Parveniţii nu pot concepe că succesul nemeritat poate provoca şi...

„Dacă ai fi în locul lor, şi tu ai face la fel”!
Special RCJ duminică, 2 iulie 2017, 10:24

Fiecare pasăre pre limba ei piere

Scandalul de sâmbătă de la Cluj, cu juna actriţă luată pe sus de jandarmi (pe motiv că a refuzat să plece de la un miting pe care-l sabota)...

Fiecare pasăre pre limba ei piere
Special RCJ marți, 20 iunie 2017, 14:39

Dor de Domnul Trandafir

1. Într-o şcoală clujeană cu pretenţii (deşi posesoare a unui număr remarcabil de derbedei), o dirigintă îşi “sacrifică” unul dintre...

Dor de Domnul Trandafir
Special RCJ vineri, 16 iunie 2017, 11:32

Fost-ai lele cât ai fost

Fost-ai lele cât ai fost, expresie care se pliază minunat pe realităţile noastre. O teorie des vehiculată afirmă că vremea politicii a trecut,...

Fost-ai lele cât ai fost