Maratonului Via Maria Theresia la a III-a ediție
Sâmbătă 13 august se va desfășura a treia ediție a Maratonului „Via Maria Theresia”. În acest an competiția, organizată de Asociația Tășuleasa Social, va avea cinci probe: ultramaraton, semimaraton, maraton, triathlon (înot, mountainbike, alergare montană) și drumetie. Organizatorii au decis ca proba de mountainbike să nu mai fie inclusă separat în competiția din 2016.
Articol editat de DSRNetworkAdmin, 13 august 2016, 06:00
Startul VMT 2016 va fi dat la Lacul Colibița, iar sosirea va fi la Piatra Fântânele.
Am încheiat înscrierile la această competiție încă de acum două luni de zile. Cu ocazia organizării acestei competiții noi, cei de la Tășuleasa Social avem posibilitatea să mai identificăm problemele munților, ale pădurilor. Este important să ne mișcăm, să stimulăm turismul. Avem peste 150 de voluntari care ne sprijină la acest eveniment.
Primul start va fi dat la ora 6.00, pentru ultramaraton, fiindcă această probă se desfășoară pe un traseu de 80 de km, iar la ora 8.00 se pleacă în celelalte probe. Profităm de Lacul Colibița și organizăm și competiția de triatlon, în care proba de înot se va desfășura pe distanța de 1,5 km, alți 35 km vor fi pentru proba de bicicletă, iar proba de alergare va fi de 14 km (Alin Useriu, președintele Asociația Tășuleasa)
Starturile vor fi date la Colibița, iar sosirea va fi la Piatra Fântânele. Traseele se vor suprapune, în bună măsură, peste vechiul drum al Mariei Theresia.
Florin Săsărman