Prima pagină » Reportaje » Muzeul Ţărăncii Române din Maramureş

Muzeul Ţărăncii Române din Maramureş

Unde poţi să descoperi cele mai frumoase tradiţii dacă nu în Maramureş . În cazul în care v-aţi gândit să includeţi Maramureşul pe lista preferinţelor voastre de vacanţă, nu ezitaţi să vizitaţi Valea Izei şi micul oraş Dragomireşti.

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 16 august 2016, 06:00

Aici veţi descoperii cea mai veche construcţie din zonă, o casă de lemn, piatră şi chirpici , construită de aproape trei veacuri şi lăsată moştenire autorităţilor de Ileana Chiş.

Casa găzduieşte la ora actuală primul muzeu din ţară dedicat în exclusivitate femeii – Muzeul Ţărăncii Române din Maramureş. Deschis publicului vizitator în 2001 , la iniţiativa profesorului Nicoară Timiş , muzeul este vizitat în fiecare an de sute de turişti. În acest loc poţi pricepe şi vedea toate ocupaţiile ţărăncii de la naştere şi până la trecerea în lumea cealaltă.

Sculpturile în lemn, podoabele şi obiectele expuse aduc în ochii vizitatorilor întreaga viaţă cu îndeletnicirile femeilor din Maramureş. Botezul, nunta, creşterea copiilor şi ţinutul casei sunt doar câteva din poveştile ghidului Maria ZUBAŞCU, poveşti trăite pe viu şi spuse în graiul moroşenesc. La intrarea în muzeu dăm de o poartă impunătoare unde este sculptată istoria locului prin simboluri și semne după cum ne explică ghidul muzeului.

La poartă cocoşul îi simbolul comunei noastre, fiecare comună are o poreclă, nouă ne zâc cocoşii, îi steagul dacilor. La prima intrare îi o mireasă şi două druşte, adică două domnişoare de onoare. La a doua intrare îi un grup de femei pîngă un legănuţ. La noi îi un obicei: la botez mărg numa femeile, bărbaţî stau acas cu copiii şi animalele, decât ceteraşi îs bărbaţi între femei. La poartă îi pomul vieţii, îi Soarele, îi colacul, aici îi Sfânta Treime şi fagurele de miere. Aţi observat şi gardul îi împletit în spicul grâului din nuiele de alun. (Maria Zubaşcu-ghidul muzeului)

În curtea muzeului este o troiță de lemn și un fus cu „cu ţurgalău“.

Troiţa îi închinată femeii, îi Cuvioasa Teodora , Parascheva, Maica Domnului … îi muzeul ţărăncii. Ce vedeţi aici îi fus cu ţurgalău, când torci face un zgomot . Şi aşei făcută o piesă dacă iei din el să desface tăt. (Maria Zubaşcu-ghidul muzeului)

Fusul are şi o legendă . Se spune că un băiat vroia să obţină iubirea unei fete şi i-a făcut cadou acest „ţurgalău“ spunându-i că dacă va găsi piesa care odată scoasă din fus îl va destrăma ei doi se vor despărţi. Fata nu a găsit piesa, dar s-a îndrăgostit de băiat şi au rămas împreună.

În partea dreaptă, chiar la intrarea în curte, se regăsește un ansamblu de statui de lemn care prezintă femeia în diferite perioade ale vieții:

Prima îi o bătrânică cu un copil în cârcă, una culege flori, una se roagă, ceielaltă toarce şi… mama cu copiii. Ăstea îs făcute de domnul Floarea Dumitru din Baia Mare. (Maria Zubaşcu-ghidul muzeului)

Ce mi-a atras atenţia a fost un copac în mijlocul curţii împodobit cu oale. Am aflat că acesta este caracteristic locului Tradiția păstrată până în prezent, spune că în cazul în care o oală roșie se află în vârful copacului, atunci în casă se află o fată de măritat.

După ce se mărită fata se ia oala roşie jos, rămân vase la aerisit. O să vedeţi că nu-s dulapuri n-aveai unde să le pui. (Maria Zubaşcu-ghidul muzeului)

În muzeu pot fi observate obiecte de uz casnic, unelte, îmbrăcăminte și alte elemente decorative.

O să intraţi în tindă, casă şi cămară. În tindă avem măşti pă părete cum îi obiceiul nostru de Crăciun. Ce vedeţi aici îs tăte obiceiurile noastre de peste an. Îi colacul mirilor, miei cum să pun pă mase la nunţi, stolnic de Crăciun de Anul Nou… nu mânânci pită ce mâncai în tătă zua . Aţi intrat într-o casă de oameni de gazdă. Rare căsi avea cămară, trăbuia să ai ce să ţâi în cămară. Şi cum mâncare de bază îi laptele, brânza, berbinţe cu lapte cu brânză să puneau în cămară. Aici îi cantariu cu ce cantarei, ciubăru în ce spălai haine şi ce vedeţi aici îi toc la saltină, adică vasul în care aduceai apă sărată de la ocnă.

Noi şi amu aducem de acolo, când tăiem porcu, când punem slănina pă vară .Poţi să o laşi şi un an de zâle că nu să strîcă. E o fântână unde izvoreşte apă sărată .Şi acolo sus să ţîneau cârnaţâ şi slănina, da aţi vinit târzâu şi s-o gătat tăţi. Aici îi cuptioru unde faci pita. Asta îi cociorbă cu ce traj jarul, lopată cu care baj pita în cuptior. Aiesta îi ticlazău… Acolo pă cuptior durneau copiii că nu-i numai un pat în casă şi să durnea aşa fain roată pe lăiţi.

Lăiţile îs dintr-o singură bârnă, îs băgate în părete. Când s-o făcut casa s-o făcut deodată cu laiţa nu au picioare de sprijin… Cerga se pune pe pat. Lepedeul îi cearceafu, ţolurile se pun la părete . Ăsta îi costumul nost de Dragomireşti. Fiecare comună are costumul ei. Când ai văzut-o îmbrăcată ai ştiu din ce comună îi. Tăt ce vedeţi aici îi făcut numai de mână. Asta îi traistă şi tăşcuţă cu ce mere copiii la şcoală, la colindă. Aici pă stalaje pui linguri, blide, coleşeri, sucitori…ce avea o găzdoaie în casă. La grindă să puneau ulcioarele. Jos îi lut cu baligă de vacă dacă nu pui baligă nu ţâne se sfarmă tăt. Aşa cum videţi o stat stăpâna casei. (Maria Zubaşcu-ghidul muzeului)