Ascultă Radio România Cluj Live

MAE neaga transferul de arme nucleare din Turcia în ţara noastră

Ministerul Român de Externe şi cel al Apărării Naţionale resping informaţiile potrivit cărora Statele Unite ar fi început să mute în ţara noastră arme nucleare staţionate până acum în Turcia, din cauza deteriorării relaţiilor dintre Washington şi Ankara. Transferul a fost anunţat, joi, 18 august,  de site-ul de ştiri Euractiv, care spune că peste 20 de focoase nucleare ar urma să fie aduse de la baza militară Incirlik la Deveselu. Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, a calificat articolul respectiv drept pură speculaţie:
Nu au existat nici un fel de discuţii nici la nivel politic, nici la nivel specializat, în acest sens, nu există nici un fel de gândire de planuri în această direcţie. Deci, categoric, nu putem vorbi reacţionând la această informaţie decât că este o speculaţie.
Aliaţi din NATO, între care şi Turcia, au stabilit să găzduiască arme nucleare americane în baza unui acord încheiat în 1960 menit să descurajeze Uniunea Sovietică. Alianţa Nord-Atlantică a menţionat, într-un raport în 2014, că armele nucleare sunt depozitate în condiţii de siguranţă, dar nu a precizat unde anume.

MAE neaga transferul de arme nucleare din Turcia în ţara noastră

Articol editat de , 18 august 2016, 19:25

 

Radio România Actualităţi

6.000 de cereri de vot prin corespondență
Politic marți, 25 martie 2025, 13:25

6.000 de cereri de vot prin corespondență

Peste 6.000 de cereri de vot prin corespondență au fost depuse pe portalul votstrainatate.ro pentru alegerile prezidențiale din luna mai – a...

6.000 de cereri de vot prin corespondență
Sancțiuni pentru deputați | UPDATE
Politic marți, 25 martie 2025, 10:11

Sancțiuni pentru deputați | UPDATE

UPDATE: ora 11.00 Senatul şi Camera Deputaţilor se vor reuni, marți, 25 martie, de la ora 12.00, pentru a majora sancţiunile aplicate...

Sancțiuni pentru deputați | UPDATE
Cum vor fi acordate voucherele de vacanță?
Politic luni, 24 martie 2025, 14:45

Cum vor fi acordate voucherele de vacanță?

Executivul urmează să decidă, joi, 27 martie, forma finală a actului normativ privind acordarea voucherelor de vacanţă pentru bugetari, în...

Cum vor fi acordate voucherele de vacanță?
A fost convocat CSAT
Politic luni, 24 martie 2025, 11:16

A fost convocat CSAT

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a fost convocat de Preşedintele interimar Ilie Bolojan, pentru prima dată în mandatul său.   Punct...

A fost convocat CSAT
Politic duminică, 23 martie 2025, 15:46

Senatul și Camera deputaților se întâlnesc într-o ședință comună

Senatul și Camera Deputaților se vor reuni, marți, în ședință comună. Întâlnirea are loc pentru a dezbate și modifica mai multe prevederi...

Senatul și Camera deputaților se întâlnesc într-o ședință comună
Politic duminică, 23 martie 2025, 11:55

Mai multe subiecte vor fi dezbătute în Senat săptămâna viitoare

Ordonanța de urgență privind prelungirea schemei de plafonare la energie va intra, luni, 23 martie 2025, în dezbaterea comisiilor de specialitate...

Mai multe subiecte vor fi dezbătute în Senat săptămâna viitoare
Politic sâmbătă, 22 martie 2025, 17:38

BEC a stabilit stabilit ordinea candidaţilor pe buletinul de vot

Biroul Electoral Central a stabilit, sâmbătă, 22 martie 2025, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinul de vot a candidaţilor la...

BEC a stabilit stabilit ordinea candidaţilor pe buletinul de vot
Politic sâmbătă, 22 martie 2025, 13:22

Ordinea de înscriere pe buletinul de vot urmează să fie stabilită

Ordinea de înscriere pe buletinul de vot a candidaţilor la alegerile prezidenţiale din 4 mai va fi stabilită sâmbătă, 22 martie, prin tragere...

Ordinea de înscriere pe buletinul de vot urmează să fie stabilită