Atletele noastre au ratat calificarea în finala de la RIO
Echipa României, formată din atletele Adelina Pastor, Anamaria Ioniță, Andrea Miklos și Bianca Răzor, a ratat calificarea în finala probei feminine de ștafetă 4×400 m, la Jocurile Olimpice de la Rio, după ce a ocupat penultima poziție, șapte, în prima serie.

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 20 august 2016, 15:42
Româncele au fost cronometrate cu un timp mai slab cu patru secunde decât ultima ștafetă calificată în finală.
Și sportiva română Ana Luiza Filiorianu a ratat calificarea în finala de la individual compus a concursului de gimnastică ritmică, după ce s-a clasat pe locul 22 în clasamentul calificărilor din 26 de sportive.
Pe de altă parte luptătorul român Ivan Guidea a fost învins de bulgarul Vladimir Dubov, în sferturile de finală ale categoriei 57 kg, stilul liber.
Guidea a fost întrecut fără drept de apel de Dubov, medaliat cu bronz anul trecut la Mondialele de la Las Vegas.
Florin Pruteanu