Ultima moară pe apă de pe râul Iza
Există în România câteva locuri care au o încărcătură specială, pe lângă peisajele impresionante pe care ni le oferă sunt locuri cu suflet, rădăcini și oameni frumoși. Un astfel de loc am descoperit în comuna Săcel din judeţul Maramureş, acolo unde trei generaţii de morari au făcut să funcţioneze ultima moară pe apă de pe râul Iza.
Articol editat de cristina.rusu, 28 august 2016, 06:00
Datând de la mijlocul secolului al XIX-lea, moara este moștenirea familiei Mecleș.
Aceasta a aparținut unor evrei care au vândut-o bătrânului Mecleș, mulțumiți de loialitatea și de calitățile de gospodar ale acestuia.
Povestea celei mai vechi mori ne-o spune Dănilă Mecleş, morarul de pe Iza:
Îmi amintesc cum, odată, la o sărbătoare, o plâns tata şi mi-o zîs : „dacă tu te duci la şcoală mai departe, tăt se va distruge aici ca şi la ăilalţi colegi”. Când am auzît asemenea vorbe m-o legat sufletu’ de tata, şi-am rămas în continuare să am grijă de moară. Am început să lucrez în moară de la 7 ani şi dacă nu făceam ceva bine, tata mă bătea cu clopu’, nu cu varga, purtam frică şi aşe am învăţat meserie. Azi mai bine, mâini mai bine… nu-i uşor,… moara e costisitoare, nu aduce câştig ci pierderi, da … am pasiunea asta cât trăiesc eu să aud că apa vine pă părău,… când nu vine apa eu îs surd aşa ca şi cum n-aş avea urechi. (Dănilă Mecleș, morar)
Morăritul nu este o muncă uşoară. Este un întreg lanţ de operaţiuni care trebuie să se deruleze până când făina devine de bună calitate.
Un lucru important este şi şlefuirea pietrelor de moară care se face din două în două luni după un procedeu numai de morarul Dănilă ştiut.
Oamenii vin la moara lui Dănilă şi de la 50 de km să macine porumb şi grâu. Este sigura moară pe apă funcţională din zonă.
În curtea morarului am descoperit și un fel de mașină de spălat, mai bine zis, vâltoarea care mestecă în forța apei în cădere cergi, țoale şi covoare.
Vâltoarea are două roluri: spală şi prelucrează cergile din nou. 100 de ani ţine o cergă din asta, dar munca nu este apreciată. Lumea plecă în străinătate şi vine cu alte idei şi ce zîce:” tu ai rămas în urmă „… şi mă doare că mă jigne’.
Îmi pare rău că nu am la cin’ să las mai departe această tradiţie, deşi am doi copii nu vre’ nici unu’ să se ocupe de moară, i-am învăţat meserie… ştiu aici să lucreze, ştiu mulge vaca, ştiu toarce, ştiu ţese dar mai uşor lucră ei la serviciu pă care îl au.
În domeniul ăsta nu poţi forma omul cu teorie, numai practic. Am nepoţi şi mă rog de ei… haidaţi mă, ajutaţi-mă pentru bani! Nu vrea nimeni să mă ajute şi cunosc meserie, da’ nu le place…(Dănilă Mecleș, morar)
În interiorul morii am descoperit şi o mașinărie nemţească de scărmănat lâna.
Gata scărmănată și descâlcită, lână este preluată de a doua mașinărie cu mai mulți tamburi care, de fapt, presează lâna și o aranjează în valuri ca niște suluri.
Apoi caierul se așază pe furcă și este pregătit pentru tors, iar lâna gata toarsă va fi transformată de războaiele de țesut și mâinile dibace al maramureșencelor în cuverturi și țoale de toată frumusețea.
Un adevărat muzeu funcțional al tradițiilor satului maramureșean am descoperit în gospodăria lui Dănilă Mecleş.
Vorbele şi emoţia morarului rămân întipărite în mintea şi sufletul fiecărei persoane care-i trece pragul.
Rodica Tulbure
Radio Cluj se poate asculta și online, AICI.
