Reguli noi pentru deţinuţii scriitori
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului prin care deţinuţii vor beneficia de reducerea a 20 de zile din pedeapsă, indiferent de numărul cărţilor scrise, a intrat miercuri, 31 august, în vigoare.
Articol editat de , 31 august 2016, 12:41
Documentul modifică reglementările anterioare care le reduceau deţinuţilor câte 30 de zile din pedeapsă pentru fiecare lucrare în parte.
De asemenea, actul normativ stabileşte că lucrările şi invenţiile elaborate în penitenciare vor fi validate de un for ştiinţific consacrat.
Din datele Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, reiese că 188 de deţinuţi au scris şi publicat peste 400 de cărţi în ultimii doi ani, printre aceştia fiind foşti miniştrii şi oameni de afaceri.
De altfel, DNA desfăşoară o anchetă în care mai multe personalităţi ale vieţii publice, reprezentanţi ai unor edituri şi funcţionari din penitenciare sunt acuzaţi de favorizarea infractorului pentru că ar fi coordonat sau validat lucrările ştiinţifice ale deţinuţilor, pentru care aceştia au primit reducerea pedepselor.
Radio România Actualități
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.