Cine-i harnic și muncește…

Expresiile pe care le discutăm în continuare nu sunt mai vechi de câteva decenii, fiind contemporanele economiei socialiste.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 1 septembrie 2016, 14:18

„Cine-i harnic şi munceşte / ori e prost, ori nu gândeşte”.
„Cine-i harnic şi munceşte / are tot ce vrea./ Cine stă şi leneveşte / are tot aşa.”
„Munca l-a făcut pe om. Cocoşat!”
„Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”.
„Numai cine nu munceşte nu greşeşte. Noi nu vrem să greşim.”

Lista e mai lungă, dar toate aceste ziceri, unele chiar amuzante, reflectau o realitate tristă, în care munca nu avea ca scop producerea unui câştig, ci devenise parte a ideologiei, fără, însă, a-şi redefini conţinutul în mai bine.
Alarmant nu e faptul că în trecut circulau, cu mare succes, asemenea găselniţe populare. Acel trecut şi-a dovedit ineficienţa, atât pe plan economic cât şi politic.
Alarmant este că astăzi, în plin capitalism, modul de funcţionare a economiei şi relaţiile de producţie au condus la ceva mai grav, deşi pare haios:

„Dacă mă plăteşti cum vreau eu, muncesc cum vrei tu.
Dacă mă plăteşti cum vrei tu, muncesc cum vreau eu.”

În locul unui cadru bine stabilit, în care munca de bună calitate este plătită pe măsură, asistăm la încercări grosiere de transformare a salariatului într-un fel de piesă de schimb.

„- Maistre, ia schimbă matale volantul ăla că vibrează ciudat. A, să nu uit, dă-l afară pe muncitorul de la banda 3. Mă enervează cum strănută.”

Spre surprinderea unora dintre Dvs, astfel de situaţii există!

De ani de zile, corporaţiile relaţionează cu angajaţii pe baza principiului „Hire for skills, fire for attitude„. Te angajez pentru competenţe, te dau afară pentru atitudine.
Necazul este că, prea adesea, atitudine eliminatorie nu înseamnă comportament agresiv, violent, obrăznicie şi lipsă de respect, ci, pur şi simplu, felul în care te vede şeful.
Dacă, din binecuvântate cauze, te vede în culori calde, luminoase, atunci poţi rupe liniştit nasul vreunui coleg care te enervează şi poţi pipăi sânii vreunei colege care-ţi place, fiindcă şeful le va interzice să te reclame.
Dacă, însă, „cel de sus” te vede rău, indiferent de ce, soluţia optimă este să-ţi cauţi alt job, preferabil unde nu se cer recomandări de la precedentul angajator!
Asta înseamnă, de fapt, „hire for skills, fire for attitude”.

Ceilalţi angajaţi văd ce se întâmplă, constată că nu eficienţa în muncă este criteriul de bază al salarizării şi al promovărilor, că marea corporaţie transnaţională sau mica firmă la care lucrează ei nu are tangenţe cu meritocraţia, şi atunci îşi amintesc vechile expresii din epoca roşie.

În definitiv, ce au „câştigat” ei după 1989? Nesiguranţa jobului, incertitudini şi stres cu nemiluita.
Restul e la fel ca înainte.
Adesea, chiar şi „cei de sus”.

Dan Horea

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.