[FOTO/VIDEO] Cafeaua în literatură, film și muzică

Cafeaua este de multă vreme mai mult decât un viciu. Pentru unii e un mod de viață, un obicei cultural care apare peste tot în literatură, în filme și în muzică.

Articol editat de Carmen Sas, 1 octombrie 2016, 10:16

Despre Honoré de Balzac se spune că bea până la 50 de cești de cafea pe zi. Scria de fapt noaptea, iar în timpul zilei dormea sau se plimba.

Filosoful și scriitorul danez Søren Kierkegaard avea și el o grămadă de ritualuri legate de cafea, pe care o bea fierbinte și foarte dulce.

Literatura română contemporană se bucură de o excelentă carte de memorii scrise de Gheorghe Florescu și intitulate ”Confesiunile unui cafegiu”.

Gheorghe Florescu are un magazin de delicatese la București și a învățat procedeul pregătirii cafelei de la Avedis Carabelaian, unul dintre celebrii cafegii armeni care mai existau în capitală la sfârşitul anilor ’60.

Gheorghe Florescu povesteşte despre dedesubturile aşa-numitului „comerţ socialist“, comerţ aflat, în mare parte, în mâinile Securităţii. Este o istorie a României anilor ’60-’70-’80, cu descrieri ale Bucureştiului de altădată și cu amintiri legate de personaje celebre ale vremii.

Pagini absolut fermecătoare despre ritualul pregătirii cafelei în România interbelică găsim și în romanul ”Fotograful curții regale”, scris de Simona Antonescu.

Pregătirea cafelei de dimineață nu putea fi lăsată pe mâna bucătăresei – o moldoveancă plinuță, trecută de vârsta a doua, care râdea cu poftă din orice, sprijinindu-și linguroaiele din lemn de burta care se cutremura toată în asemenea momente. Cafeaua ar fi împrumutat din aroma de pământ a bucătăresei, aromă sănătoasă, de altfel, dar nepotrivită cu cea a licorii celei simandicoase.

(…)  dar pregătea singură, cu mâna ei, cafeaua de dimineață. Pentru domnul Mayer o cană mare, cu adevărat de stăpân, pentru ea însăși o ceșcuță mai mică din porțelan de Bavaria cu buza aurită discret. Ba chiar și cele două slujnice își aveau porția lor. Doamna Mayer le lăsa de poftă, pe zațul din ibric, câteva înghițituri, cât să își cunoască locul și să nu-și ia nasul la purtare, dar să știe că sunt apreciate și munca lor este prețuită. (Fotograful curții regale, de Simona Antonescu, ed. Cartea Românească, 2015).

Cartea a primit anul acesta premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor și merită citită nu doar pentru ritualul pregătirii cafelei, ci și pentru atmosfera plină de farmec pe care o construiește, o minuțioasă fotografie în sepia a lumii românești din secolul al XIX.

Puține cărți mi-au trezit pofta să beau o ceașcă de cafea chiar și la miezul nopții așa cum s-a întâmplat când am citit ”Semnătura tuturor lucrurilor” de Elisabeth Gilbert. Este tot o carte de reconstituire istorică plasată la începutul anului 1800 și care te poartă apoi pe tot globul, din America de Nord și până în insulele Pacificului de Sud.

În tot acest timp personajele beau cafele peste cafele, nu există moment, trist sau vesel, să nu fie marcat printr-o ceașcă de cafea.

O caracteristică întâlnită frecvent și în literatura nordică, fie că este vorba despre romane polițiste (aflate în mare vogă în anii din urmă) sau despre literatură memorialistică.

Despre regizorul american David Lynch se știe că iubește foarte tare cafeaua și că bea și peste 20 de cești pe zi. De altfel, dacă aveți curiozitatea să revedeți serialul Twin Peaks, o să vedeți că agentul Dale Cooper (Kyle Merritt MacLachlan) are aproape permanent în mână o ceașcă de cafea.

Iar dacă ați fost mari fani ai serialului, David Lynch a anunțat de curând că lucrează la o continuare a sa.

Despre Ludwig van Beethoven se știe că număra 60 de boabe de cafea din care îşi pregătea o ceaşcă mare pe care o bea atunci când lucra, iar Johann Sebastian Bach a iubit așa de mult cafeaua, încât i-a dedicat o cantată (Kaffeekantate).

Doina Borgovan